Author Topic: INFORMATII DESPRE...  (Read 32999 times)

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Offline Emigrare QC

  • Sr. Member
  • ****
  • Location: Montréal
  • Posts: 3.233
INFORMATII DESPRE...
« on: Wednesday 12 May 2004, 13:36:50 »
1.NUMARUL DE ASIGURARI SOCIALE - N.A.S.
 
 
Numarul de Asigurari Sociale - Social Insurance Number (SIN) sau Numero d'Assurance Sociale (NAS) este unul dintre primele acte care trebuie obtinute in Canada.

Ce este N.A.S.-ul?

Este un sir de numere similare cu Codul Numeric Personal (CNP) din Romania si este foarte important pentru ca toti angajatorii canadieni cer acest numar cand solicitati un job.

N.A.S.-ul este obtinut de catre toti membrii familiei  si este eliberat de catre Le ministère des Ressources humaines et du Développement des compétences (RHDC)

Pentru informatii oficiale despre N.A.S. va rog sa APASATI AICI

Formularele pentru N.A.S. se pot descarca APASAND AICI

Atentie: Pe formular va trebui sa treceti o adresa unde vi se va trimite cardul si de aceea e bine sa aveti intai un domicilu stabil! Provizoriu puteti scrie si adresa unui prieten la care locuiti in cazul in care inca nu aveti o adresa stabila. Cardul N.A.S. soseste in aproximativ 2-3 saptamani!

2. ASIGURAREA MEDICALA


Regulile pentru asigurarea medicala pot varia de la o provincie la alta.

Ceea ce va vom prezenta aici sunt insa informatii cu caracter general, valabile pe tot teritoriul Canadei.
Asigurarea medicala in majoritatea provinciilor canadiene nu este valabila chiar din prima zi a sosirii in tara. Va trebui sa asteptati intre trei si sase luni pina cind veti avea aceleasi drepturi ca si ceilalti rezidenti din aceste provincii. Pentru a fi acoperiti si scutiti de eventuale neplaceri, va sfatuim sa va faceti o asigurare de sanatate privata pentru perioada de inceput(cele citeva luni) pina cind veti obtine dreptul de a avea asigurare de sanatate. Asiguarea privata se face in provincia canadiana in care v-ati hotarit sa ramineti, studiind ofertele mai multor companii de asigurari. Nu este recomandabil sa va faceti o asigurare din Romania pentru ca se poate intimpla sa nu fie recunoscuta (acceptata) sau poate va fi nevoie sa platiti voi si dupa aceea sa incercati sa scoateti banii de la firma din Romania.

Asigurarea medicala de baza este gratuita pentru oricare cetatean rezident al Canadei, in ceea ce priveste consultatiile medicale esentiale, interventiile chirurgicale, spitalizarea, dar nu acopera alte tratamente sau consultatii medicale cum ar fi tratamentele de chirurgie estetica, stomatologice, tratamentele de medicina alternativa.

Cardul de asigurare medicala il detine orice rezident al oricarei provincii din Canada, iar el are (ca si cel de asigurari sociale) fotografia si semnatura dumneavoastra. Pentru a putea beneficia de aceste drepturi (asistenta medicala gratuita) va trebui insa sa petreceti in Canada mai mult de sase luni pe an (sase luni si o zi sunt suficiente).

Obtinerea acestui card este inceputa bineinteles tot cu completarea unui formular, pe care va trebui deasemenea sa treceti o adresa postala. Veti incepe demersurile pentru obtinerea acestui drept chiar de la sosire, intrucit durata pina il veti obtine este aceeasi cu cea pina la care va va expira asigurarea medicala privata ce o aveti.

Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba un card de asigurare medicala, si este recomandabil sa-l aiba tot timpul asupra lui, si sa incerce sa nu-l piarda ( nu este cazul copiilor).

Aceasta asigurare medicala nu acopera insa serviciile de ambulanta (decit in citeva cazuri) asa ca cel mai bine este sa va faceti si o asigurare privata medicala care sa acopere celelate cheltuieli.

In privinta medicamentelor, acestea sunt in totalitate suportate de catre guvern pentru copii si pentru cei in etate (peste 65 de ani). In restul cazurilor, guvernul suporta numai o cota parte din medicamente iar dumneavoastra nu va trebui sa suportati decit o diferenta de cost. Aceasta poate varia in functie de natura medicamentului cit si in functie de salariul dumneavoastra.

Asistenta medicala stomatologica nu este gratuita decit pentru copii mai mici de 10 ani. In rest, va trebui sa platiti pentru consultatia si tratamentul stomatologic. Sunt insa unele centre spitalicesti sau universitare unde puteti obtine tratament stomatologic mai ieftin sau chiar gratuit, insa veti avea de asteptat destul de mult pentru a obtine o programare.

Pentru alte informatii legate de asigurarea medicala APASA AICI

3. CARDUL DE REZIDENT

(in constructie)


Offline Emigrare QC

  • Sr. Member
  • ****
  • Location: Montréal
  • Posts: 3.233
INFORMATII DESPRE...
« Reply #1 on: Friday 13 August 2004, 19:22:47 »
4. TRANSPORTUL PUBLIC

Sistemul de transport public este gestionat de catre Société de transport de Montréal, Société de transport de Laval si Le Réseau de transport de Longueuil

Pentru informatii mai detaliate puteti vizita si AGENCE METROPOLITAINE DE TRANSPORT si  Le Réseau de transport de la Capitale (RTC).

5. CONTUL BANCAR

Veti avea absoluta nevoie de deschiderea unui cont bancar in Canada.
Salariul dumneavoastra va ajunge in el, iar cheltuielile curente se vor deduce din acest cont personal.
Este important sa alegeti o banca care va ofera cele mai multe instrumente de lucru (credite avantajoase, cecuri de calatorie, transferuri bancare etc.) si totodata aceasta banca trebuie sa fie cit mai aproape de casa sau de locul de munca.
Foarte important este sa nu incercati niciodata sa intirziati cu plata unei rate catre banca. Aici totul se contabilizeaza si va avea o foarte mare importanta seriozitatea dumneavoastra fata de banca al carui client sunteti.
Pentru deschiderea unui cont bancar veti avea nevoie de o adresa postala in Canada, de cardul de asigurari sociale, de pasaportul dumneavoastra si fireste de ceva bani.
Cardurile bancare sunt in general, de doua feluri :debit carduri si credit carduri. Debit cardurile opereaza numai in limita soldului existent in cont, in timp ce credit cardurile pot opera si peste soldul existent in cont, insa in cazul depasirii vi se vor percepe dobinzi destul de mari pina la plata creditului. Functie de bonitatea dumneavoastra bancara (history) va fi determinat plafonul de depasire al credit cardului.
In concluzie: contul bancar este obligatoriu, iar banca pe care o veti alege este foarte importanta.

Alte detalii gasiti la Banque Nationale du Canada

6. CURSURILE DE LIMBA FRANCEZA

La prima intalnire cu un consilier al MRCI - Ministere des Relations avec les citoyens et de l'Immigration  puteţi obţine o programare pentru un test de cunoştinţe de limba franceză. În general, testul se desfăşoară cam la o lună după sosire. Dacă, în urma acestui test, se consideră că aveţi nevoie de CURSURI DE LIMBA FRANCEZA, veţi fi adăugaţi pe listă, în aşteptarea unui loc liber. Perioada variaza şi în funcţie de nivelul la care aţi fost clasat.