Dumitru Dragomir si Florin Prunea sunt din nou in razboi, dupa ce presedintele LPF a anuntat public faptul ca Prunea si Lupescu au incercat sa impiedice participarea Stelei in Liga Campionilor. „Daniel Florea (n.r. presedintele Curtii de Arbitraj pentru Fotbal) mi-a spus, într-un raport, ca a primit telefoane de amenintare din partea lui Ionut Lupescu si Florin Prunea pentru a lua o decizie în defavoarea Stelei. Au încercat sa influenteze decizia lui Florea. Nu am spus acest lucru pâna acum, pentru ca s-ar fi interpretat ca doresc sa ma razbun pe cei doi oficiali ai FRF. Vroiam sa tin secreta aceasta informatie, dar daca acum a iesit la suprafata, nu mai avea rost s-o tin pentru mine“, a spus Dragomir. Desi acesta sustine ca Mircea Sandu nu a avut nici o implicare, Florea a declarat pe Antena 3 ca presedintele FRF i-a cerut sa nu anuleze depunctarea Stelei.
„Militianul” Dragomir, trimis acolo unde ii este locul
In replica, Prunea a trecut la jigniri la adresa sefului Ligii: “Nu e nimic adevarat. L-am sunat pe Daniel Florea în acea perioada, dar cu alte scopuri, nicidecum sa-l influentez în luarea unei decizii defavorabile Stelei în cazul «Valiza». Eu sunt prieten cu Florea, sotiile noastre la fel, dar atât. Dragomir încearca sa distraga atentia de la problemele reale ale fotbalului românesc, mai precis de la modul în care a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I. Are un comportament tipic unui militian de moda veche. Acest om ar trebui sa ajunga acolo unde îi este locul“.
Oficialul Federatiei sustine ca exista trei persoane care au primit sume mari de bani pentru schimbarea deciziei în cazul «Valiza», fara însa a le nominaliza: „Schimbarea deciziei s-a facut pe mari interese. Au fost trei persoane care au luat în jur de 500.000 de euro”. Spusele sefului Departamentului International al FRF nu ar trebui sa treaca neobservate. In mod normal, Departamentul National Anticoruptie il va chema pe Prunea sa dea explicatii, pentru ca in acest moment el tainuieste informatii despre fapte de coruptie.
http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=117718&p=prunea-dezvaluie-ca-la-frf-sa-luat-mita-de-500000-de-euro-in-cazul-valiza.html