as mai pune si eu ceva, unii dintre acesti domni cam sufera de vedetism, nu o spun eu, care sint un spectator anonim, insa le-a spus-o de exemplu hagi, care le-a sugerat sa lase putin gura mai mica si fitzele si sa joace fotbal mai mult. Pe Gicuta e cam greu sa-l contrazici la capitolul fotbal.
spune-i asta lui Dan Petrescu...
l-am văzut duminică seara, împreună cu Hagi. îl contrazicea încontinuu, total aiurea.
mie mi se pare că Dan Petrescu (pe care îl adoram ca fotbalist) are o mică mare problemă: nu suportă ca lumea să nu-l ridice în slăvi. l-am văzut de mai multe ori comportându-se penibil atunci când era lăudat Hagi, fără a se pomeni şi de valoarea lui Petrescu.
de fapt, cel mai bun exemplu este cearta imensă cu Laci Boloni, atunci când acesta l-a titularizat pe Contra. l-a spurcat în toată mass-media. iar acum tună şi fulgeră împotriva celor care spun ceva, mult mai puţin, împotriva vreunui antrenor.
tot la emisiunea de duminică a încercat să exploateze la maximum o exprimare puţin mai deficitară a lui Chivu, contribuind din plin la "urecherea" acestuia din presa de ieri.