Alexandru Aliman este cea de-a 53-a victimă a incendiului din clubul Colectiv, el fiind internat în 30 octombrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Alexandru Aliman avea arsuri grave pe corp, arsuri de căi respiratorii şi leziuni traumatice asociate, fiind printre răniţii în stare critică care au fost internaţi, după incendiul din clubul Colectiv, în 30 octombrie, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Alexandru Aliman (28 de ani) era fiul unei profesoare de Teoria muzicii la Liceul de Artă "George Georgescu" din Tulcea. Tânărul a reuşit să iasă din clubul Colectiv după ce a izbucnit incendiul, însă a suferit arsuri grave. Joi, la 13 zile de la incendiu, Alexandru Aliman a murit în spital.
"Alexandru Aliman, tânărul tulcean rănit în incendiul din «Colectiv», a pierdut lupta. Suntem alături de familia îndurerată şi de colegii noştri de la Liceul de Arte «George Georgescu».