Author Topic: 15 ianuarie 1850 , Un rasarit fara apus !  (Read 398 times)

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Offline santiago

  • Hero Member
  • *****
  • Posts: 23.307
15 ianuarie 1850 , Un rasarit fara apus !
« on: Tuesday 14 January 2020, 21:55:44 »





L-al orelor zilei șirag râzător
Se-nșir cele negre și mute
Ce poartă în suflet mistere de-amor
Pălite, sublime, tăcute       
Și noaptea din nori       
Pe-aripi de fioriAtinge ușoară, cu gândul,
Pământul.
Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc,
Din ceață pustie și rece,
Un june pe vânturi, cu capul în joc,
Cu clipa gândirei se-ntrece       
Și calu-i turbat       
Zbura necurmatMânat ca de-a spaimelor zână       
Bătrână.Pe aripi de munte și stânci de asfalt
Castelul se nalță, se-ncruntă
Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt
De nouri și ani se-ncăruntă,       
Dar astăzi e viu       
Și-n ton auriu
Răsună din umbra cea mare       Cântare.
În mii de lumine ferestrele ard,
Prin care se văd trecătoare,
Prin tactul cântărei sublime de bard,
Cum danță la umbre ușoare,       
Cum danță ușor       
Dulci vise de-amor,
Palatul părea în magie       
Aurie.
Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci,
Urmat de săgeat-arzătoare,
E calul ce sare prăpastii adânciÎn zboru-i puternic și mare,       
Cu nara arzând,       
Cu coama pe vânt,
O dată-ncă pinten l-împunge       
Și-ajunge.
Iar junele sare ușor de pe el
Sub mantă-i purtând mandolină,
Cu inima plină de-amoru-i fidel,
Cu mintea de visure plină,     
De grile de fier       Al meu cavaler
S-avântă cătând pe fereastă       
Și-adastă:
Ca gânduri palide din ore dalbe
Zboară danțândele ființe albe,
Par aromatele suflete line
Duse de zefirii de prin grădine,
În coruri nimfele cântă la hore
Și gem în lirele blânde, sonore,
Ascunse gândure de dor de ducă
Triste și palide ca o nălucă,
Apoi în citere ele-ncordară
Și plin și limpede încet cântară
Glas a trecutului ce însenină
Mintea cea turbure de gânduri plină.
Pe râul dorului, mânat de vânture,       
Veni odat'
Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture,       
Lin-împărat.
Venit-a regele să calce văile       
Cătând o sor',
Eroi se-ninimă și plâng femeile       
De-a lui amor.
El fură munților ecouri tinere,       
Cântul la dor,
Răpește buzelor naivei Vinere       
Vorba d-amor.
Pe munți în negură, pe stânci de cremene,     
El a cătat
O albă vergină, să-i fie gemene       
Și te-a aflat.
Tu ești cântărilor sororă gemene,       
Sufletul lor,
Regele inimei trebui să-ți semene       
Ca vis cu dor.În tine vede-se că e în ceriure       
Un dumnezeu,
Purtând simetria și-a ei misterure       
În gândul său.
Mână dar coardele unele-ntr-altele,       
Mână-le lin.
Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele       
Regele Lin.
Cântă cu doliul, ce-l varsă belele     
Când plâng de-amor,
Să creadă lumile, să creadă stelele       
Că-i tactul lor.
Cum zboară îngerii din stele-n stele,
Barzii zbor, flutură printr-a lor bele; 
Din lungul horelor amestecate   
Barzii ridic a lor glasuri bărbate.   
Arpele-n cântece par că se sfarmă   
Când gem cu sufletul, când zic de-alarmă.   
Muzica sferelor:
Serafi adoară   Inima lumilor ce-o încongioară,   
Dictând în cântece de fericire   
Stelelor tactul lor să le inspire.   
Și cum colorile ce se îmbină   
Naște a soarelui albă lumină,   
Astfel prin vocile răsunătoare   
Curge-astă mistică, dulce cântare:
      Ondină,       
Cu ochi de dulce lumină,       
Cu bucle ce-nvăluie-n aur       
Tezaur!       
Idee,     
Pierdută-ntr-o palidă fee       
Din planul Genezei, ce-aleargă     
Nentreagă!       
Să-nvii vii       
Și stânca de care râd timpii       
Și tot ce mai e-n nesimțire       În fire?       
Vin' dară,       
Căci ochiu-ți e viață și pară,       
Și sufletu-ți, blândă magie       
Ce-nvie.       
Să cânte       
Ce secoli tăcu înainte,       
Și-a munților creștete-nalte       
Să salte.
Și din amestecul de vise dalbe,
Dintre danțândele ființe albe,Iese cum cântecul dintre suspine
Regina albelor nopții regine.
Păru-i ca aurul fața-ncadrează,
Cunună-n undele-i se furișează.
Pe-o liră gingașă și argintie
Mânuța-i coardele le-ncurcă vie
Și cum din zilele poetici, june,
A idealului iese minune,
Astfel prin notele lirei de-amor
Glasul ei tremură, dulce ușor:
Liră spartă-n stânca lume,
Suflet stins, muiat în nor,
Plâns amar luat de glume,
Adevărul vrăjitor,   
E ființa-mi tremurândă   
Care trece-n infinit,   
Ca un fulger fără țintă,   
Ca un cap fără zenit.   
Și din chinuri ce mă-neacă,   
Eu sorb mirul cel curat,   
Cum o lebădă se pleacă   
Bând din lacul înghețat.   
Și cu moartea cea adâncă   
Am schimbat al vieței gând,   
Am fost vultur pe o stâncă,   
Sunt o cruce pe-un mormânt.   
Care-i scopul vieții mele, 
Întreb sufletu-mpietrit?   
Ochiu-i stins, buzele mele   
De dureri a-nvinețit.   
Crucea-mi pare gânditoare,   
Parcă arde-a vieții-mi tort   
Și prin neguri mormântare   
Privesc fața mea de mort.   
Dar atunci când albe zâne   
S-or privi-n sufletul meu,   
A! Gândiți, gândiți la mine   
Că am fost în lume eu.
Un murmur feeric dezmiardă doios
A salei tăcere senină,
Prin bolta ferestrei, arcată pompos,
S-aude vibrând mandolină,     
Ș-un eco ușor,     
Setos de amor,
Se-neacă-ntr-a mandolei strune       
Nebune.Și toată viața lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eresÎl pierde în coardele sale.       
Vărsându-l cu dor,       
Plângând râzător,
El cântă cu buze de miere       
Durere:„De ce nu-s o floare uscată de vânt
Și pală ca fruntea pe moarte,
Ce mila o pierde prin cruci de mormânt
Cu miros strivit, fără soarte,       
C-atunci m-ai lua,       
La mine-ai cătaGândindă, cum e trecătoare     
O floare.
Dar eu nu-s, copilă, decât un amor
Ce arde-n o inimă jună,
Un glas de pe buze aprinse de dor,
O minte pustie, nebună       
Și dulce descânt       
Pe coarde de-argint,
Când palida mea nebunie       Învie.
Dar am o câmpie ce undoie-n flori,
Câmpia speranțelor mele.
Acolo te-așteaptă râzândele zori,
Pletindu-ți coroană de stele.       
S-aduci prin amor       
De viață fior,În câmpul speranțelor vină,     
Ondină!"
« Last Edit: Tuesday 14 January 2020, 22:10:17 by santiago »
Fuck you Columbus and your curiosity


Offline corolla

  • Hero Member
  • *****
  • Location: scarboro (tărâm de vis ®)
  • Posts: 15.730
Re: 15 ianuarie 1850 , Un rasarit fara apus !
« Reply #1 on: Tuesday 14 January 2020, 22:08:01 »
Trebuie sa fiu cinstit si sa recunosc ca scorpy e istorie, the new king e santiago.
I am in perfect shape for my weight.



Offline crina-ca

  • Sr. Member
  • ****
  • Location: Montreal
  • Posts: 5.458
Re: 15 ianuarie 1850 , Un rasarit fara apus !
« Reply #3 on: Wednesday 15 January 2020, 12:21:02 »
• A fost îndrăgostit de Veronica Micle, prima româncă cu “It’s complicated” la status;
Some days you're the bug and some days you're the windshield

Offline crsv

  • Jr. Member
  • **
  • Location: montreal
  • Posts: 952
  • [Scrie un text beton aici]
Re: 15 ianuarie 1850 , Un rasarit fara apus !
« Reply #4 on: Wednesday 15 January 2020, 17:52:14 »
dupa care s-a spart conducta ...


Offline santiago

  • Hero Member
  • *****
  • Posts: 23.307
Re: 15 ianuarie 1850 , Un rasarit fara apus !
« Reply #5 on: Wednesday 15 January 2020, 21:52:13 »
 Stau si ma gandesc , cata influienta poate sa aibe marile puteri asupra culturii unor natiuni .
 Facand comparatie intre Pablo Neruda care a luat premiul nobel pentru literatura dar si Premiul Lenin de pace , care intr-o vreme sa chemat premiul Stalin al pacii si Eminescu care nu a luat decat suturi in cur , desi Pablo Neruda daca ar mai fi trait inca 100 de ani , nu ar fi atins o cincime din Eminescu , ma intreb daca influienta acestor premii , de multe ori nemeritate , face o natiune sa nu-si estimeze marii oameni sau , cum e in cazul nui Neruda , sa sii supraestimeze.
 
 
 
Fuck you Columbus and your curiosity