Topic: Cel mai formidabil hapenning

[nasti]

Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit.

Nenorocirea este cã veacuri de-a rândul – ºi acum mai mult ca oricând – pânã ºi oamenii de bunã credinþã (mai ales ei) vãd în creºtinism un fel de vag ºi blând cretinism,
bun pentru bigoþi, creduli ºi
fiinþe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot,
e scandal,
e „curatã nebunie”,
mai îndrãzneþ ºi mai exigent decât orice teorie extremistã;
e aventurã,
e hapenning -
e cel mai formidabil hapenning.

Nicolae Steinhardt - Fragment din “Jurnalul Fericirii”

[nasti]

Iluzia credintei vs incoerenta ateismului


Pe data de 3 octombrie 2007, intr-una din salile Universitatii din Alabama (Alys Stephen Centre, Birmingham, SUA), in fata unui public numeros, a avut loc o confruntare extraordinara intre biologul ateist Richard Dawkins si matematicianul crestin John Lennox, ambii profesori la Oxford. Tematica confruntarii, desi initial parea a fi relatia dintre stiinta si religie, s-a dovedit a fi ciocnirea dintre viziunea crestina si cea naturalistateista asupra lumii. Intalnirea a suscitat un interes atat de mare, ecourile starnite in continuare sunt atat de largi, incat se creeaza impresia ca a fost vorba de a se decide in urma dialogului dintre cei doi raspunsul la celebra provocare a lui Malraux in privinta destinului secolului XXI si chiar al mileniului al III-lea: daca ele vor fi religioase sau nu vor fi deloc.

Confruntarea chiar a avut loc sub forma unui „proces“, in care erau expuse sase teze principale din recenta carte a lui Dawkins, The God Delusion (Bantam Books, 2006), discutate apoi de catre cei doi sub atenta indrumare si limitare a judecatorului federal Bill Pryor.

Richard Dawkins este un nume mai cunoscut decat cel al profesorului Lennox.Pe langa cercetarile legate de comportamentul animalelor, primul si-a dobandit faima mondiala prin scrierile lui asupra evolutionismului, intre care Gena egoista reprezinta o lucrare foarte cunoscuta in lume. Pozitia lui ateista este bine stiuta si prin ultimele sale carti, de aceea atmosfera din sala Universitatii din Alabama s-a destines atunci cand publicul a fost anuntat de catre reprezentantul Fundatiei Fixed Point (organizatia crestina care a provocat si sponsorizat intalnirea), cu scuzele de rigoare, ca a fost indus in eroare in privinta naturii evenimentului din acea seara: nu este vorba de o dezbatere, ci in realitate Richard Dawkins a venit sa-si anunte public convertirea la credinta crestina!

John Lennox este profesor de matematica si filosofia stiintei la Oxford. Pozitia lui crestina este de asemenea cunoscuta, cel putin prin ultima sa carte, care reprezinta un raspuns la prima lucrare mentionata a lui Dawkins: God’s Undertaker: Has Science Buried God? (Kregel Publications, 2007). Biografiile sugestive in raport cu tema dezbaterii au constituit primul punct al intalnirii,care a fost inregistrata audio1.

Voi expune mai intai cele sase teze discutate din cartea lui Dawkins, pentru ca apoi sa redau esentialul discutiei asupra lor, cu cateva comentarii personale minimale. Remarca generala asupra prestatiei celor doi participanti la disputa este de inalta clasa intelectuala si umana a ambilor participanti. Pe de alta parte, din chiar formularea tezelor reiese lipsa unei reale cunoasteri a lui Dawkins a revelatiei crestine cuprinse in Sfanta Scriptura si in traditie, fapt care devine atat de evident pe parcursul dezbaterii incat Lennox este nevoit sa ajunga la reprosul: „What would you think if I’ve got all my views on Darwin from an engineer?“ (v. nota 1, al treilea fisier audio, minutul 6:40).

Pozitia ambilor participanti se nuanteaza prin aceasta confruntare, devine evident ca lui Dawkins nu ii lipseste un sentiment al sacralitatii atunci cand intelege frumusetea si ordinea complexa a Universului (sentiment pe care nu-l poate lega de existenta unui Creator), iar Lennox accepta si el ca ateii pot fi persoane morale (fapt interpretat prin prisma crestina:fiecare om poarta in el pecetea chipului si asemanarii Creatorului) si, de asemenea,ca exista o violenta imorala in cadrul religiilor si chiar in cadrul crestinismului (cruciadele), fiind vorba de fenomene religioase deviante.

Dezbaterea a avut trei mari parti:scurte prezentari autobiografice ale celor doi oameni de stiinta (primul fisier audio, minutele 10:40 – 23:04), apoi dezbaterea celor sase afirmatii si, in final,pozitiile concluzive ale celor doi (al treilea fisier audio, 8:50 – 14:40). Cele sase teze dezbatute (din cartea lui Dawkins) sunt urmatoarele:

Credinta este oarba, stiinta se bazeaza pe dovezi.

Stiinta sprijina o viziune ateista, iar nu una crestina.

Lumea nu a fost creata, pentru ca in acest caz nu am putea explica cine l-a creat pe Creator.

Credinta crestina este periculoasa pentru educatia umana (a copiilor).

Nu este nevoie de credinta in Dumnezeu pentru a fi o persoana morala.

Relatarile crestine despre persoana lui Hristos sunt false, iar minunile nu sunt posibile pentru ca violeaza legile naturii.

[nasti]

1. Credinta este oarba, stiinta se bazeaza pe dovezi

Dawkins incepe cu o afirmatie generala: religia ne invata sa fim multumiti cu lipsa evidentei si cu faptul de a nu intelege.

Lennox incepe prin a restrange analitic teza discutata: poate ca ea este adevarata in cazul altor religii, dar nu in cazul crestinismului (cel putin cel in perimetrul caruia el a fost educat). Tot analitic desparte teza lui Dawkins in doua afirmatii: a) credinta este oarba; b) stiinta se bazeaza pe evidente. El nu este de acord cu prima afirmatie, considerand o credinta oarba pe buna dreptate periculoasa. Distingand intre dovada („proof“) si evidenta („evidence“), Lennox sustine ca numai matematica ne ofera dovezi autentice, pe cand stiinta impreuna cu religia se bazeaza pe evidente. Credinta este in acest sens pentru John Lennox „rational and evidencebased. Part of it comes from science, some comes from history, and some is subjective, coming from experience“.

Comentariu: nu cred ca se poate sustine in mod serios ca baza credintei este rationala, sa ne amintim ca ea consta in pariul pascalian. In acelasi timp, intentia de fundal a lui Lennox este de a evita egalarea stiintei cu rationalitatea pur si simplu. Si pe buna dreptate: sa ne amintim ca definirea credintei (Evrei 11:1): credinta este substanta (hypostasis) celor nadajduite, dovada (elenchos) lucrurilor celor nevazute. Ca prin ea primit-au cei vechi buna marturie contine mai multe elemente de rationalitate: marturia celor care au avut o experienta directa este dovada (nu in sens matematic, evidenta ar fi termenul potrivit) pentru cei care au facut pariul. Iar acesti martori si experientele lor sunt enumerate in continuarea definirii credintei in acelasi capitol al Epistolei catre Evrei.

Punctul sensibil al optiunii „irationale“ primordiale (ceea ce nu inseamna complet lipsit de motivatii interioare) intre ateism si teism nu a fost atins, desi Lennox a incercat printr-o analogie foarte buna (credinta in femeia iubita) sa-l faca pe Dawkins constient ca si ateismul reprezinta continutul unei credinte. Nu este locul in prezentarea acestei dezbateri sa discut componentele rationale si irationale ale credintei, dar ele formeaza realitatea semantica complexa a acestui cuvant:atat zvacnetul de dor catre Dumnezeu, cat si argumentul ontologic reprezinta componente ale credintei.

In continuare, Lennox admite ca exista un pericol real al credintei crestine, anume cel imputat de Dawkins: God-ofthe-gap (Dumnezeu al golurilor de explicatie) si care justifica intr-un fel teza lui Dawkins discutata. God-of-the-gap este tendinta lenesa a unor crestini de a-L invoca imediat pe Dumnezeu drept cauza atunci cand nu inteleg ceva, ceea ce – trebuie comentat pe scurt – transforma Cauza suprema transcendenta intr-o cauza mundana. Lennox spune ca aceasta atitudine nu trebuie generalizata pentru toti crestinii; in plus, pretentia de rationalitate a stiintei nu se justifica prin inchiderea acestor goluri pentru ca, pe de o parte, ea nu le inchide pe toate, iar pe de alta parte si, mai important, stiinta este o intreprindere care deschide goluri fundamentale:ea nu poate raspunde marilor intrebari ale vietii si cosmosului.

Poate ca argumentul cel mai puternic impotriva tezei lui Dawkins este acela care arata (prin apel la Newton ca exemplu) ca tocmai credinta este cea care a condus la cautarea legilor, evidentelor si explicatiilor: oamenii au inceput sa se intereseze de stiinta pentru ca au crezut in legitatea cosmosului si ei au crezut in existenta legilor naturii pentru ca au crezut intr-un Datator-de-legi.

[nasti]

2. Stiinta sprijina o viziune ateista, iar nu una crestina

Raspunsul lui Lennox la aceasta teza este reprezentat de un argument subtil care demonstreaza ca ateismul submineaza stiinta ca cercetare rationala ce cauta permanent intemeieri mai adanci. Din perspectiva intemeierii, ateismul este incoerent. Iata pasii acestui argument:

Pozitia ateista prezentata de Dawkins in The God Delusion ne spune ca la forma de viata de tip uman (ce presupune in primul rand constiinta de tip uman) s-a ajuns printr-o evolutie care nu a fost ghidata de vreun Creator. In acest caz, punctul initial al evolutiei este aleator, desi dezvoltarea ei ulterioara este supusa unor legi. De asemenea, punctul initial de pornire al evolutiei este materia pura, iar punctul ei final constiinta. Singura pozitie coerenta in problema fenomenelor constiintei este atunci una reductionista, pe care, de altfel, Richard Dawkins o si sustine. Reductionismul presupune ca toate procesele constiintei se reduc la procesele din substratul material reprezentat de creier, la fizica si chimia structurilor neuronale. Aceste afirmatii ridica insa o problema foarte mare:

„Daca in cele din urma credintele mele, teoriile mele stiintifice sunt la nivelul ultim rezultate ale atomilor din creierul meu produse de un proces aleator, neghidat si fara constiinta (mindless), de ce ar trebui sa le credem?“

Ateismul reteaza astfel intr-un mod serios intreprinderea stiintifica ce cauta intemeieri rationale tot mai bune. In privinta pretentiei de rationalitate si mai ales de unica posesie a rationalitatii, imbinarea stiintei cu ateismul conduce la incoerenta logica, pe cand imbinarea opusa a teologiei crestine cu stiinta este singura care face posibila o rationalitate infinita.

[nasti]

3. Lumea nu a fost creata, pentru ca in acest caz nu am putea explica cine l-a creat pe Creator

Argumentul lui Dawkins se bazeaza pe regresul la infinit, dar si pe o neinte- legere majora pe care Lennox o mentioneaza si care ma face sa trec rapid peste acest punct. Credinta crestina, spune Lennox, este credinta intr-un Dumnezeu etern, necreat, iar conceptul de Dumnezeu creat este un concept care nu apare in nici unul dintre cele trei mari monoteisme.

(Las, de asemenea, un argument foarte interesant deoparte din lipsa spatiului: cel legat de complexitatea cauzei in raport cu lucrul cauzat.)

[nasti]

4. Credinta crestina este periculoasa pentru educatia umana (a copiilor)

Unul dintre argumentele lui Dawkins este cel conform caruia ea impune o atitudine de acceptare fara investigare, ceea ce ne intoarce la argumentul de tip God of-gap. Am vazut insa ca, desi in practica se poate intalni asa ceva (sa ne amintim de proaste intelegeri ale conceptului de „ascultare“ in ortodoxie), conform punctului doi mai degraba ateismul decat crestinismul face posibila intrerupereacautarii unei justificari.

Dawkins continua cu urmatoarea teza: numai ideea religioasa a acceptarii fara justificare si educatia in acest sens au putut conduce la crime in istoria umanitatii. Cele mai importante exemple in acest sens sunt urmatoarele: 11 septembrie, sinucigasii cu bombe din aceasta ultima perioada pe care o traim, cruciadele crestine, vanatoarea de vrajitoare din Evul Mediu, amestecul in viata indienilor americani, razboiul israelito-palestinian, masacrul sarbo-croat al musulmanilor, persecutia evreilor de catre crestini, razboiul religios din Irlanda.

Conform opiniei lui Dawkins, pana si cele mai moderate religii ofera un mediu propice dezvoltarii atitudinilor extremiste. De aceea, el recomanda drept cea mai mare binefacere in educatia copiilor un scepticism generalizat din partea acestora, cererea permanenta de justificari.

Raspunsul lui Lennox exprima in primul rand acordul fata de caracterul abominabil al actiunilor fundamentaliste. In ceea ce priveste cruciadele, insa – sustine in mod just matematicianul crestin –, cei care au participat la ele (si au ucis etc.) nu il urmau in acel moment pe Hristos, ci, din contra, intrau in contradictie cu porunca Lui de a nu folosi violenta si cu afirmatia Lui: „Imparatia mea nu este din lumea aceasta“. Adevarul crestin nu poate fi impus prin violenta, pentru ca Hristos a venit in mijlocul nostru nu pentru a vesti simpla toleranta, ci lumina si dragostea absolute. Afirmatia decisiva a lui Lennox atinge insa fondul chestiunii: au existat si exista crime facute in numele extremismului, dar ele nu au ajuns la proportiile celor facute de cei declarati atei (sunt amintite crimele din blocul din Est, pe care Lennox il cunoaste din propria experienta, sunt amintiti Stalin, Mao, Hitler etc.).

Dawkins incearca sa-si nuanteze pozitia, acceptand afirmatiile lui Lennox despre crimele facute de atei, dar in realitate ramane la afirmatia: „exista o cale logica de la religie la faptul de a face lucruri cumplite“, argumentand pe baza continuturilor preluate din islam ca numai oarba credinta fara justificare in viata de dupa moarte, traita in paradis daca ucizi dusmanii credintei, a putut conduce la atrocitati. (Argument care nu este, desigur, valabil pentru crestinism si pe care Dawkins il generalizeaza nepermis chiar si la intreaga religie islamica, ca sa nu mai vorbim de celelalte religii.)

[nasti]

5. Nu este nevoie de credinta in Dumnezeu pentru a fi o persoana morala

Dupa Dawkins exista o stare morala naturala a oamenilor, mai buna sau mai proasta. Ea provine din trecutul istoric al speciei si se schimba cu trecerea timpului.

Raspunsul lui Lennox este absolut: el arata ca judecand morala in acest mod nu faci decat sa discreditezi orice concept minimal al ei. In primul rand pentru ca nu poti trece de la fapte la valori. Apoi pentru ca o astfel de morala evolutionistateista ar fi pur utilitara si ar invalida orice distinctie serioasa intre bine si rau. Consecinta fireasca ar fi ca Dawkins nu ar mai putea sa afirme nici despre religie ca reprezinta un rau al educatiei umane.(Pentru amanunte las cititorului deliciul auditiei directe si integrale a argumentului.)

[nasti]

6. Relatarile crestine despre persoana lui Hristos sunt false, iar minunile nu sunt posibile, pentru ca violeaza legile naturii

In privinta primului punct, a persoanei istorice a lui Hristos, Lennox ii reproseaza lui Dawkins, dupa cum am amintit chiar la inceput, lipsa unei intelegeri chiar minimale a Scripturilor (parabola bunului samaritean).

Miracolele, sustine Dawkins citandu-l pe Hume, reprezinta violari ale legilor naturii. In primul rand, raspunde Lennox, Hume nu este o buna autoritate in acest sens, pentru ca nu credea ca ideea de cauzalitate, pe care se bazeaza orice legitate stiintifica, reprezinta un adevar obiectiv. In al doilea rand, Lennox nu considera miracolele drept violari ale legilor naturii, pentru ca acestea se raporteaza la situatiile normale, pe cand minunile, la situatii exceptionale. Daca un eveniment exceptional survine, cursul normal de pana atunci al lumii nu este invalidat, ci poate doar ideea noastra umana conform careia doar acel curs normal al evenimentelor era posibil.

Foarte pe scurt, acesta este miezul disputei intre cei doi, disputa a carei anvergura,potrivit comentariilor celor care au efectuat inregistrarea, nu a mai fost atinsa in perioada care a trecut de la intalnirea lui J.K. Chesterton cu George Bernard Shaw (inceputul secolului XX) si pana astazi. Inchei prin a adauga impresia mea asupra disputei acestei opinii a comentatorilor: desi ambii parteneri s-au ridicat la un nivel care depaseste mult realitatea dialogala din sfera sublunara obisnuita, argumentarea complexa a lui John Lennox, in care umorul simpatetic a constituit o componenta plina de culoare, pare a indica nu numai incoerenta lui Richard Dawkins in unele portiuni ale argumentarii sale, ci insasi incoerenta unei viziuni ateiste in general care fundamenteaza cercetarea stiintifica.

Vezi pagina de web http://richarddawkins.net/, de unde se poate descarca inregistrarea audio a intalnirii

http://www.ideiindialog.ro/index.php?categorie=54&stire=74

[nasti]

Stiinta si religia

In Elvetia s-au aprins spiritele  dupa ce  in anumite manuale fusesera introduse  si cateva pasaje in favoarea creationismului. Lucrul acesta fusese facut inante ca sa apara recomandarea de la Uniune Europeana, conform careia numai evolutionismul trebuie privit ca stiinta reala.

Asta m-a dus cu gandul la premiul Nobel. Se acorda anual si pentru unele realizari in domeniul stiiintei (chimie, fizica, etc, dar si pentru alte realizari… pace, economie). Dar exista un premiu asemanator Premiului Nobel si in  religie. De faptul premiul despre care vorbesc este mai important, finaciar, chiar decat premiul Nobel . Este vorba despre premiul Templeton. Initiatorii acestui premiu s-au gandit sa-l acorde acelei personalitati care are anumite realizari in domeniul integrarii stiintei cu spiritualitatea.

Anul acesta premiul a fost castigat de un profesor  de drept si  filsofie , Charles Taylor, care preda la Northwestern University in Evanston, Ill., si este  professor emeritus at McGill University in Montreal.

Taylor a declarat ca deopotriva si aria religioasa si aria seculara sunt saracite una fara aportul celeilalte. ” Divortul dintre stiinta si religia a produs pagube ambelor parti…stiintele umaniste fiind oarbe si surde la aspectul spiritual”. In trecut premiul a mai fost acordat si lui Billy Graham si Maica Teresa.

http://aurelmateescu.wordpress.com/2007/12/08/stiinta-si-religia/

[shugharitza]

Anul acesta premiul a fost castigat de un profesor  de drept si  filsofie , Charles Taylor, care preda la Northwestern University in Evanston, Ill., si este  professor emeritus at McGill University in Montreal.

E vorba despre acelasi Charles Taylor care unul dintre presedintii comisiei Bouchard-Taylor, care se ocupa de studiul acomodamentelor sociale ale minoritatilor culturale si religioase din Quebec.

[Diaktoros]

1. Credinta este oarba, stiinta se bazeaza pe dovezi

Dawkins incepe cu o afirmatie generala: religia ne invata sa fim multumiti cu lipsa evidentei si cu faptul de a nu intelege.

Lennox incepe prin a restrange analitic teza discutata: poate ca ea este adevarata in cazul altor religii, dar nu in cazul crestinismului (cel putin cel in perimetrul caruia el a fost educat). Tot analitic desparte teza lui Dawkins in doua afirmatii: a) credinta este oarba; b) stiinta se bazeaza pe evidente. El nu este de acord cu prima afirmatie, considerand o credinta oarba pe buna dreptate periculoasa. Distingand intre dovada („proof“) si evidenta („evidence“), Lennox sustine ca numai matematica ne ofera dovezi autentice, pe cand stiinta impreuna cu religia se bazeaza pe evidente. Credinta este in acest sens pentru John Lennox „rational and evidencebased. Part of it comes from science, some comes from history, and some is subjective, coming from experience“.

Comentariu: nu cred ca se poate sustine in mod serios ca baza credintei este rationala, sa ne amintim ca ea consta in pariul pascalian. In acelasi timp, intentia de fundal a lui Lennox este de a evita egalarea stiintei cu rationalitatea pur si simplu. Si pe buna dreptate: sa ne amintim ca definirea credintei (Evrei 11:1): credinta este substanta (hypostasis) celor nadajduite, dovada (elenchos) lucrurilor celor nevazute. Ca prin ea primit-au cei vechi buna marturie contine mai multe elemente de rationalitate: marturia celor care au avut o experienta directa este dovada (nu in sens matematic, evidenta ar fi termenul potrivit) pentru cei care au facut pariul. Iar acesti martori si experientele lor sunt enumerate in continuarea definirii credintei in acelasi capitol al Epistolei catre Evrei.

Punctul sensibil al optiunii „irationale“ primordiale (ceea ce nu inseamna complet lipsit de motivatii interioare) intre ateism si teism nu a fost atins, desi Lennox a incercat printr-o analogie foarte buna (credinta in femeia iubita) sa-l faca pe Dawkins constient ca si ateismul reprezinta continutul unei credinte. Nu este locul in prezentarea acestei dezbateri sa discut componentele rationale si irationale ale credintei, dar ele formeaza realitatea semantica complexa a acestui cuvant:atat zvacnetul de dor catre Dumnezeu, cat si argumentul ontologic reprezinta componente ale credintei.

In continuare, Lennox admite ca exista un pericol real al credintei crestine, anume cel imputat de Dawkins: God-ofthe-gap (Dumnezeu al golurilor de explicatie) si care justifica intr-un fel teza lui Dawkins discutata. God-of-the-gap este tendinta lenesa a unor crestini de a-L invoca imediat pe Dumnezeu drept cauza atunci cand nu inteleg ceva, ceea ce – trebuie comentat pe scurt – transforma Cauza suprema transcendenta intr-o cauza mundana. Lennox spune ca aceasta atitudine nu trebuie generalizata pentru toti crestinii; in plus, pretentia de rationalitate a stiintei nu se justifica prin inchiderea acestor goluri pentru ca, pe de o parte, ea nu le inchide pe toate, iar pe de alta parte si, mai important, stiinta este o intreprindere care deschide goluri fundamentale:ea nu poate raspunde marilor intrebari ale vietii si cosmosului.

Poate ca argumentul cel mai puternic impotriva tezei lui Dawkins este acela care arata (prin apel la Newton ca exemplu) ca tocmai credinta este cea care a condus la cautarea legilor, evidentelor si explicatiilor: oamenii au inceput sa se intereseze de stiinta pentru ca au crezut in legitatea cosmosului si ei au crezut in existenta legilor naturii pentru ca au crezut intr-un Datator-de-legi.

Excelentã relatarea dumitale! Conþine câteva adevãruri despre ºtiinþã ºi religie.
În legãturã cu asta:

stiinta este o intreprindere care deschide goluri fundamentale:ea nu poate raspunde marilor intrebari ale vietii si cosmosului.

Pentru a încerca sã rãspundem la aceste întrebãri, ºtiinþa nu este unica cheie, ºi nu va fi încã poate destul timp de aici încolo! Filozofia poate ajuta însã. În plus, cã ºtiinþa, sau filozofia, sau omul, nu poate rãspunde la acest tip de întrebãri de manierã încât sã-i satisfacã pe toþi oamenii (eu mã numãr printre aceºti dezamãgiþi), nu spune nimic în legãturã cu raþionalitatea ºtiinþei, a omului sau a filozofiei. Ce se ºubrezeºte aici este ideea de omnipotenþã a ºtiinþei, idee care de altfel este rarã...

Apoi asta:

Poate ca argumentul cel mai puternic impotriva tezei lui Dawkins este acela care arata (prin apel la Newton ca exemplu) ca tocmai credinta este cea care a condus la cautarea legilor, evidentelor si explicatiilor: oamenii au inceput sa se intereseze de stiinta pentru ca au crezut in legitatea cosmosului si ei au crezut in existenta legilor naturii pentru ca au crezut intr-un Datator-de-legi.

E adevãrat, dar incomplet, cãci religia ºi creºtinismul nu se pot reduce în materie de efecte asupra progresului ºtiinþei doar la atât... existã multiple alte faþete ale religiei care au fost nocive acestui progres.

[Diaktoros]

Pozitia ateista prezentata de Dawkins in The God Delusion ne spune ca la forma de viata de tip uman (ce presupune in primul rand constiinta de tip uman) s-a ajuns printr-o evolutie care nu a fost ghidata de vreun Creator. In acest caz, punctul initial al evolutiei este aleator,

Asta e eronat, nu existã nici un moment, fie el iniþial sau nu, la care în evoluþie sã conteze doar aleatoriul, cãci deºi el poate acþiona, el nu devine transmisibil ºi relevant decât DUPÃ ce determinismul selecþiei acþioneazã ºi el.

desi dezvoltarea ei ulterioara este supusa unor legi. De asemenea, punctul initial de pornire al evolutiei este materia pura, iar punctul ei final constiinta. Singura pozitie coerenta in problema fenomenelor constiintei este atunci una reductionista, pe care, de altfel, Richard Dawkins o si sustine. Reductionismul presupune ca toate procesele constiintei se reduc la procesele din substratul material reprezentat de creier, la fizica si chimia structurilor neuronale. Aceste afirmatii ridica insa o problema foarte mare:
„Daca in cele din urma credintele mele, teoriile mele stiintifice sunt la nivelul ultim rezultate ale atomilor din creierul meu produse de un proces aleator, neghidat si fara constiinta (mindless), de ce ar trebui sa le credem?“

1. Procesele nu sunt aleatorii în creier.

2. Evoluþia nu este un proces aleatoriu, ºi dacã vrem sã-i spunem neghidat, atunci asta vrea sã spunã doar cã nu este ghidat de o inteligenþã sau voinþã.

3. A adopta sau nu o opinie, asta se face, la modul ideal, dupã niºte criterii de adevãr sau valoare. Chestiunea modului cum sunt ele produse, sau al originii maºinii care le produce, asta n-are nici o relevanþã... Cã creierul a apãrut fãrã a avea nevoie de un creator inteligent ºi voluntar, asta nu exclude deloc calitatea lui de maºinã cu oarece performanþe de analizã. Faptul cã printr-un proces care presupune ºi aleatoriu, ºi care este neghidat de o entitate inteligentã ºi cu voinþã, apare o maºinã de gândit gen creierul uman, asta nu spune nimic despre calitatea acestei maºini: doar performanþele ei pot eventual sã zicã ceva.

Ateismul reteaza astfel intr-un mod serios intreprinderea stiintifica ce cauta intemeieri rationale tot mai bune. In privinta pretentiei de rationalitate si mai ales de unica posesie a rationalitatii, imbinarea stiintei cu ateismul conduce la incoerenta logica, pe cand imbinarea opusa a teologiei crestine cu stiinta este singura care face posibila o rationalitate infinita.

Cum asta?

[Diaktoros]

3. Lumea nu a fost creata, pentru ca in acest caz nu am putea explica cine l-a creat pe Creator

Argumentul lui Dawkins se bazeaza pe regresul la infinit, dar si pe o neinte- legere majora pe care Lennox o mentioneaza si care ma face sa trec rapid peste acest punct. Credinta crestina, spune Lennox, este credinta intr-un Dumnezeu etern, necreat, iar conceptul de Dumnezeu creat este un concept care nu apare in nici unul dintre cele trei mari monoteisme.

(Las, de asemenea, un argument foarte interesant deoparte din lipsa spatiului: cel legat de complexitatea cauzei in raport cu lucrul cauzat.)

Ce spune Lennox aici, n-are mare impact asupra argumentului folosit de Dawkins, ºi care este de altfel foarte vechi. Conteazã prea puþin ce postuleazã religia creºtinã în materie de naturã a lui Dumnezeu. Ce conteazã însã, este ce poate logic vorbind sã facã ca dacã acceptãm o lume cu cauzã, sã nu acceptãm ºi un dumnezeu care a creat-o cu cauzã. Ori în aceastã chestiune, nu existã un argument care sã sprijine postulatele religiei creºtine (sau religiilor înrudite), ba mai mult chiar, existã argumente care aratã cã e mai logic sã acceptãm o lume fãrã cauzã, decât un dumnezeu creator fãrã cauzã, aºa cum ne aratã Kant când subliniazã cã lumea mãcar este o categorie a cãrei existenþã a fost doveditã, în timp ce dumezeii postulaþi de religii ca fiind cauze ultime ale lumii, nu beneficiazã de acest atribut.

[Diaktoros]

Raspunsul lui Lennox exprima in primul rand acordul fata de caracterul abominabil al actiunilor fundamentaliste. In ceea ce priveste cruciadele, insa – sustine in mod just matematicianul crestin –, cei care au participat la ele (si au ucis etc.) nu il urmau in acel moment pe Hristos, ci, din contra, intrau in contradictie cu porunca Lui de a nu folosi violenta si cu afirmatia Lui: „Imparatia mea nu este din lumea aceasta“. Adevarul crestin nu poate fi impus prin violenta, pentru ca Hristos a venit in mijlocul nostru nu pentru a vesti simpla toleranta, ci lumina si dragostea absolute.

Se pot da suficiente citate tot atât de biblice ºi noutestamentare care sã arate ca acelaºi Hristos n-a fost atât de potrivnic violenþei. El a afirmat cã aduce sabia, nu pacea. El a spus cã aduce sfada între tatã ºi fiu, între mamã ºi fiicã, etc. El a spus cã cine nu e cu el, e împotriva lui. El a dat pilda polilor, care numai despre toleranþã nu învaþã! El a distrus fãrã motiv un smochin, pentru un motiv prostesc, dovedind nu numai agresivitate, ci o agresivitate iraþionalã. El a spus cã adepþi lui trebuie sã rãmânã în el, dacã nu vor fi aruncaþi afarã, dacã nu, aceºtia vor fi strânºi ca niºte mlãdiþe neroditoare ºi vor fi arse. Unii l-au luat în serios, ºi chiar au ars prea des ºi prea mult, fiinþe umane... El a agresat comercianþii în Templu, deºi dacã ar fi fost sã-ºi respecte preceptele acest lucru nu trebuia sã se întâmple.

Afirmatia decisiva a lui Lennox atinge insa fondul chestiunii: au existat si exista crime facute in numele extremismului, dar ele nu au ajuns la proportiile celor facute de cei declarati atei (sunt amintite crimele din blocul din Est, pe care Lennox il cunoaste din propria experienta, sunt amintiti Stalin, Mao, Hitler etc.).

Hitler nu a fost ateu. În cartea lui numitã Lupta mea, el afirmã clar cã este catolic convins. Din acest punct de vedere, amicul Lennox se aflã biniºor în poziþie de off side... La limitã, poþi sã-l numeºti pe Hitler un individ cu convingeri religioase mixte, creºtine ºi pãgâne, însã nu ateu!
Mai apare o eroare aici: dacã creºtinismul este o religie, adicã o ideologie religioasã care se bazeazã pe un set de idei explicite dintre care unele sunt intolerante, fapt ce poate produce abominaþii, ateismul este o simplã idee în sine, care nu susþine decât cã zeii religiilor sunt inexistenþi. Dupã asta, nu spune nimic, nici ce sã fac, nici ce valori sã ai, drept pentru care au existat atei cu o moralã excelentã ºi cu o comportare excelentã, cum au existat ºi atei cu o moralã dezastruoasã ºi o comportare dezastruoasã. Nu existã o Biblie a ateilor, aºa cum existã una a creºtinilor. Nu existã un manifest al Partidului Comunist al ateilor, cum existã una a bolºevicilor. Nu existã un Mein Kampf al ateilor, aºa cum existã una a naziºtilor.


 

Dawkins incearca sa-si nuanteze pozitia, acceptand afirmatiile lui Lennox despre crimele facute de atei,

A sublinia existenþa crimelor fãcute de atei, e irelevant: nu faptul cã sunt atei i-a fãcut criminali, ci adeziunea lor la o anumitã ideologie care comportã prevederi intolerante, ucigaºe. În contrast, crimele creºtinilor pot fi puse în legãturã cu prevederile intolerante din textul ideologic al acestei religii, din Biblie adicã.



 

dar in realitate ramane la afirmatia: „exista o cale logica de la religie la faptul de a face lucruri cumplite“, argumentand pe baza continuturilor preluate din islam ca numai oarba credinta fara justificare in viata de dupa moarte, traita in paradis daca ucizi dusmanii credintei, a putut conduce la atrocitati. (Argument care nu este, desigur, valabil pentru crestinism si pe care Dawkins il generalizeaza nepermis chiar si la intreaga religie islamica, ca sa nu mai vorbim de celelalte religii.)

Religia este departe de a fi unicul motiv de crime sau genocid în lume. Ea este ºi a fost însã indiscutabil o sursã de legitimare a unor astfel de acþiuni, ºi a fost o sursã cum nu poate exista alta, din simplul motiv cã atunci când o fiinþã superioarã omului, care l-a creat pe om, incitã la intoleranþã ºi crimã, asta este cu infinit mai mult impact decât atunci când leaderul x, sau y, sau z, fãpturã umanã ca toatã lumea, face acelaºi lucru. În asta stã nocivitatea particularã a religiilor în general, ºi a monoteismelor în special.

[Diaktoros]

5. Nu este nevoie de credinta in Dumnezeu pentru a fi o persoana morala
Dupa Dawkins exista o stare morala naturala a oamenilor, mai buna sau mai proasta. Ea provine din trecutul istoric al speciei si se schimba cu trecerea timpului.
Raspunsul lui Lennox este absolut: el arata ca judecand morala in acest mod nu faci decat sa discreditezi orice concept minimal al ei.

Cum?

In primul rand pentru ca nu poti trece de la fapte la valori.

De ce?

Apoi pentru ca o astfel de morala evolutionistateista ar fi pur utilitara si ar invalida orice distinctie serioasa intre bine si rau.

Nu existã o moralã evoluþionistã, existã o moralã umanistã, nonreligioasã. Evoluþionismul, biologia, psihologia cognitivistã, antropologia sau sociologia, EXPLICÃ originea moralei, nu o CREAZÃ sau UTILIZEAZÃ morala! Indiferent de explicaþie, la latitudinea noastrã rãmâne de a avea o moralã anume, oricare ar fi ea. A explica la ce e bun satârul, nu-l face pe acesta invalid ºi în nici un caz utilitar, cãci el este deja aºa.

o astfel de morala evolutionistateista ar fi pur utilitara si ar invalida orice distinctie serioasa intre bine si rau.

Ce obligã ca lucrurile sã stea aºa? Care logicã absurdã???

Consecinta fireasca ar fi ca Dawkins nu ar mai putea sa afirme nici despre religie ca reprezinta un rau al educatiei umane.(Pentru amanunte las cititorului deliciul auditiei directe si integrale a argumentului.)

Dpdv moral religia creºtinã este un rãu pentru cã vede femeia ca o fiinþã subordonatã bãrbatului, ca o fiinþã inferioarã. Este un rãu pentru cã este imoral, sau de îndoielnicã moralã mai exact, sã ucizi pe cel care nu mai vrea sã aibã o religie ca ºi tine. E de îndoielnicã moralã sã pretinzi cã existã un Iad unde suferã la infinit niºte fiinþe umane ale cãror vine sunt inevitabil finite, ºi un Rai unde semenii lor virtuoºi o domnesc la infinit. A crede asta, este imoral în mãsura în care asta duce la evacuarea empatiei, atitudine definitorie în chestiunea moralã. A crede într-un dumnezeu care a ucis cu zecile de mii în mod prosteºte, a torturat sau a incitat pe fanii lui la crimã ºi lipsã de umanitate, asta este un rãu moral. Face oamenii lipsiþi de inimã, nu numai de minte, aºa cum face o religie benignã precum budismul, de exemplu ...

[karma]

diaktoros, user neinteles, mesager-inger al zeilor


iti este greu sa scrii cu cuvinte putine, sintetizat, in ce anume crezi tu?

incerc sa-mi imaginez de ce cineva care vrea sa creeze impresia de ateu convins si-ar lua un nick de mesager al zeilor. se vede ca nu stau bine la capitolul imaginatie.

si daca tot este la moda, voi folosi cuvintul-vedeta al zilei: de ce esti atit de  inversunat tocmai azi, in sfinta zi de craciun?


lamultiani!

[Diaktoros]

6. Relatarile crestine despre persoana lui Hristos sunt false, iar minunile nu sunt posibile, pentru ca violeaza legile naturii

In al doilea rand, Lennox nu considera miracolele drept violari ale legilor naturii, pentru ca acestea se raporteaza la situatiile normale, pe cand minunile, la situatii exceptionale. Daca un eveniment exceptional survine, cursul normal de pana atunci al lumii nu este invalidat, ci poate doar ideea noastra umana conform careia doar acel curs normal al evenimentelor era posibil.

Problema minunilor rãmâne intactã:

1. Este situaþia excepþionalã o violare a legilor naturii?
2. Existã vreun singur exemplu obiectiv în care s-a putut demonstra ºtiinþific existenþa unei astfel de situaþii excepþionale, sau mãcar efectul ei?

[Diaktoros]

diaktoros, user neinteles, mesager-inger al zeilor

iti este greu sa scrii cu cuvinte putine, sintetizat, in ce anume crezi tu?

Nu cred în nimic, nici mãcar în ce susþin. 

incerc sa-mi imaginez de ce cineva care vrea sa creeze impresia de ateu convins si-ar lua un nick de mesager al zeilor. se vede ca nu stau bine la capitolul imaginatie.

Nu am ales numele pentru faptul cã este legat de zei (asta nu mã deranjeazã însã), ci cã înseamnã ceva care era legat de prima mea postare aici pe forum, de mult...

si daca tot este la moda, voi folosi cuvintul-vedeta al zilei: de ce esti atit de  inversunat tocmai azi, in sfinta zi de craciun?

Ceea ce þie þi se pare a fi "înverºunare" nu e de fapt decât sinceritatea de a spun opinia proprie, care nu se vrea nici inchizitoare, nici plinã de urã, ci doar logicã, informatã ºi ... cum am spus sincerã. Scriu acum, pe 25 dec.,  pentru cã azi, dupã câteva zile am avut timp sã citesc ce mi-a scris nasti, sã-i rãspund, mai ales cã sunt singur ºi fãrã muiere, care e încã pe "câmpia muncii"....

lamultiani!

Mulþi ani, Crãciun fericit!

[Diaktoros]

Stiinta si religia In Elvetia s-au aprins spiritele  dupa ce  in anumite manuale fusesera introduse  si cateva pasaje in favoarea creationismului. Lucrul acesta fusese facut inante ca sa apara recomandarea de la Uniune Europeana, conform careia numai evolutionismul trebuie privit ca stiinta reala.

Elveþia nu e membrã a Uniuni a Europene... Nici o obligaþie din acest punct de vedere, cum se sugereazã.
Apoi, creaþionismnul nu are ce cãuta în programa ºcolarã pentru cã nu e ºtiinþã, nu pentru cã spune U.E. cã nu trebuie studiat ca atare. Acelaºi lucru e valabil ºi în S.U.A., acelaºi lucru e valabil ºi în Canada, acelaºi lucru e valabil ºi în China, ºi în Japonia, ºi în orice þarã cât de cât aflatã în secolul 21 cu sistemul de educaþie!

privit ca stiinta reala.

ªtiinþa e o sumã de concepte. Ea nu poate fi "realã" sau "irealã", ci "adevãratã" sau "falsã". Unul dintre primele lururi care le înveþi dacã treci cu folos printr-un curs de filozofie la nivel de liceu, esta aceastã diferenþã între ce poate fi adevãrat ºi ce poate fi real. 

Asta m-a dus cu gandul la premiul Nobel. Se acorda anual si pentru unele realizari in domeniul stiiintei (chimie, fizica, etc, dar si pentru alte realizari… pace, economie). Dar exista un premiu asemanator Premiului Nobel si in  religie. De faptul premiul despre care vorbesc este mai important, finaciar, chiar decat premiul Nobel . Este vorba despre premiul Templeton. Initiatorii acestui premiu s-au gandit sa-l acorde acelei personalitati care are anumite realizari in domeniul integrarii stiintei cu spiritualitatea.

Nu, premiul nu se acordã pentru "integrarea ºtiinþei cu spiritualitatea", cãci Maica Tereza bãnuiesc cã n-a fãcut prea mult în aceastã direcþie, cum nici Billy Graham sãracu' n-a fãcut prea mult (asta dacã nu cumva a predica = a contribui la "o mai bunã înþelegere a infinitãþii lui Dumnezeu"), ci se acordã pentru propagandã religioasã ºi doar uneori pentru poleirea religiei cu o pojghiþã care pentru unii poate aduce a ºtiinþã.
Premiul Templeton este acordat celor care încearcã sã "extindã percepþia umanã despre divinitate ºi ajutã în accelerarea creativitãþii divine". Mai e nevoie sã traduc în termeni mai puþin exotici ce premiazã de fapt Templeton F.?????
Cicã sã "integrãm ºtiinþa cu spiritualitatea". Religia este întreagã fãrã ºtiinþã, iar ºtiinþa întreagã fãrã religie. În cãpºorul mic al unui individ, ele, aºa întregi de felul lor, pot coexista bine ºi încã, se pare, cu un oarece folos. Problema fundaþiei Templeton este însã alta, anume cã aceºti indivizi la care coexistenþa se manifestã sunt prea puþini dupã gustul ei (în fapt în SUA sunt vreo 40 la sutã dintre toþi cei educaþi la nivel universitar (ºi vreo 90 la sutã dintre neinstruiþi), fapt care dupã mine poate fi oricum, numai puþin nu, dar gusturile nu se discutã, nu e aºa?), drept pentru care cu bani aruncaþi cu grãmada în stânga ºi în dreapta, se recompenseazã indivizii care fiind de o oarecare celebritate, au totodatã un astfel de creieraº minunat în care cele 2 preocupãri umane supravieþuiesc bine, fundaþia fãcând asta cu arrière-pensée-ul evident cã asta antreneazã cumva un "efect de avalanºã"; pe site-ul lor revine obsesiv ideea cã dacã diversele ºtiinþe ºi preocupãri umane altele decât religia au avansat de 1000x în ultimul timp, religia n-a urmat aceeaºi direcþie. Drept pentru care se ung oarece angrenaje cu mulþi bani, în speranþa schimbãrii situaþiei atât de deplorabile.

Anul acesta premiul a fost castigat de un profesor  de drept si  filsofie , Charles Taylor, care preda la Northwestern University in Evanston, Ill., si este  professor emeritus at McGill University in Montreal.

Un vechi prieten al Québecului … Omul este un "liberal comunitarist". Asta vrea sã zicã în mod acceptabil pentru cei de culturã francezã din Québec cã este un adept al modelui anglosaxon de societate, în care aceasta din urmã este o sumã de mici bantustane, unde fiecare îºi adorã zeitatea proprie, chiar dacã (din nou) aceasta din urmã, denigreazã barbar valorile ºi indivizii celeilalte comunitãþi, ºi chiar dacã o comunitate nutreºte valori intolerante din motive religioase.

Taylor a declarat ca deopotriva si aria religioasa si aria seculara sunt saracite una fara aportul celeilalte. ” Divortul dintre stiinta si religia a produs pagube ambelor parti…stiintele umaniste fiind oarbe si surde la aspectul spiritual”.

Da. ªi dacã nu e chip sã apropiem religia de ºtiinþã, atunci hai sã apropiem ºtiinþa de religie.

In trecut premiul a mai fost acordat si lui Billy Graham si Maica Teresa.

Simptomatic…

[darko]

Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit.

Nenorocirea este cã veacuri de-a rândul – ºi acum mai mult ca oricând – pânã ºi oamenii de bunã credinþã (mai ales ei) vãd în creºtinism un fel de vag ºi blând cretinism,
bun pentru bigoþi, creduli ºi
fiinþe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot,
e scandal,
e „curatã nebunie”,
mai îndrãzneþ ºi mai exigent decât orice teorie extremistã;
e aventurã,
e hapenning -
e cel mai formidabil hapenning.

Nicolae Steinhardt - Fragment din “Jurnalul Fericirii”

minunat.