îmi poate explica cineva şi mie ce este un ateu?
dicţionarul zice asta:
ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s.m. şi f. Adept al ateismului; persoană care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi.
DIVINITÁTE, divinităţi, s.f. 1. Fiinţă imaginară cu însuşiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esenţă divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.
punând cap la cap: ateul este definit ca o persoană care neagă existenţa unei entităţi cu însuşiri supranaturale, cârmuitoare a lumii.
hmmm...
universul există, deci cineva/ceva l-a creat - dacă nu altcineva/altceva, înseamnă că el însuşi, deci el însuşi este creatorul.
universul funcţionează după nişte reguli, deci cineva/ceva îl cârmuieşte - dacă nu altcineva/altceva, înseamnă că el însuşi îşi este cârmuitorul.
şi fiindcă el îşi stabileşte regulile proprii de funcţionare, este superior sistemului propriu condus - cu alte cuvinte, dacă universul însuşi stabileşte legităţile naturii, este supra-natural (nu este o forţare a înţelesului cuvântului "supranatural": dacă ceva este "deasupra" naturalului înseamnă că funcţionează după alte reguli decât naturalul, deci "supra-natural" = "supranatural").
adică universul însuşi este dumnezeu - cine stabileşte că dumnezeu (divinitatea) îi musai să fie Dumnezeu (din Vechiul Testament) sau Zeus / Jupiter sau naiba mai ştie ce zeitate formală?
deci trebuie să fii şughi-bughi să negi că există - citez definiţia - o entitate cu însuşiri supranaturale, cârmuitoare a lumii.
dacă dumnezeul (divinitatea) nu e un sistem superior universului, atunci este chiar universul.
a, că dumnezeul nu este nici un bătrânel în alb care se joacă făcând omuleţi din ţărână, nici un zoofil din a cărui spermă se nasc continente, nici soarele tras de cai, nici Nilul, nici alte bazaconii, asta-i cu totul altceva.
dar el, dumnezeul, creatorul şi cârmuitorul lumii, există, indiferent de imaginarea sa formală - el este, dacă nu ceva supra-universal, atunci chiar universul, înţeles ca existenţa însăşi.
ce naiba este un ateu?
sau, altfel formulat:
de ce împotrivirea faţă de percepţia greşită a divinităţii trebuie să devină negarea divinităţii?
de ce divinitatea trebuie privită ca fiind incompatibilă cu fenomenul natural şi nu ca ceva superior lui?
una este existenţa dumnezeului, alta este explicarea prozaică, pentru înţelesul ciobanilor de acum n secole şi milenii, a apariţiei bărbatului, femeii şi altor entităţi.
una este existenţa dumnezeului, alta este veridicitatea calităţii de proroc a lui Moise, Iisus sau Mahomed.
una este existenţa dumnezeului, alta este înţelegerea sa.
şi, mai ales, una este existenţa dumnezeului, alta este încercarea (total justă, dealtfel) de a conduce masele.
este adevărat că, dacă Dumnezeu nu există, dogmele celor trei religii care cred în Dumnezeu sunt greşite.
dar nicio logică de pe lumea asta nu spune că, dacă acele dogme sunt greşite, Dumnezeu nu există.
comportamentul aberant al bisericii nu înseamnă nulitatea dogmelor creştine.
iar caracterul eronat al dogmelor creştine nu înseamnă lipsa de veridicitate a celor scrise în Noul Testament.
iar lipsa de veridicitate a celor scrise în Noul Testament nu înseamnă decât non-veridicitatea creştinismului, nu şi non-veridicitatea celor scrise în Vechiul Testament.
iar non-veridiciatea sensului direct al celor scrise în Vechiul Testament nu înseamnă non-veridicitatea înţelesului simbolic sau analogic al acelor afirmaţii.
iar non-veridicitatea înţelesului simbolic sau analogic al afirmaţiilor din Vechiul Testament nu înseamnă inexistenţa lui Dumnezeu.
iar inexistenţa lui Dumnezeu (privit, direct sau simbolic, ca în Vechiul Testament) nu înseamnă nicidecum inexistenţa dumnezeirii (divinităţii), adică nu înseamnă inexistenţa creatorului universului.
în schimb, inexistenţa creatorului universului (fie universul chiar auto-creat) ar însemna inexistenţa universului.
a nu crede în afirmaţiile bisericii, adesea tot înseamnă cumva a fi ateu?
hmmm...
