De curand am fost si eu sa vad cu ce se mananca treaba cu "vanzarile de mutare" sau cele de "succesiune" (ca mai moare omu' si neamurile lui nu prea au ce face cu lucrurile ramase), "vente de demenagement", "estate sale" . Se intampla cam asa: se da anunt in ziar ca in zilele de..., la adresa...., intre orele..... o sa aiba loc o vanzare din asta. Absolut toate lucrurile, de la sifoniere (cam rare pe aici, pentru ca majoritatea apartamentelor si caselor au "dulapuri inzidite") pana la carti si la conservele nedesfacute ramase prin frigider au pe ele o eticheta cu pretul, de obicei mult mai mic decat ce ai putea gasi pe piata, chiar fiind vorba de magazine "second hand". Cei interesati vin, se plimba prin casa, isi aleg ce vor, platesc si pleaca. Unii se tocmesc, altii nu. De multe ori poti gasi la astfel de vanzari mici "comori" (tablouri, statuete, mobilier vechi, colectii de timbre, argintarie, etc.) la preturi foarte mici, de aceea aceste vanzari se mai numesc si "tresors cachees", fiind vanate de negustorii de antichitati si de amatorii de arta. Poti gasi mobila in stare foarte buna (nu sta nimeni sa-si care patul dublu cu salteaua aferenta de la Montreal la Calgary sau Vancouver) si electrocasnice la preturi, indraznesc sa spun, derizorii. De exemplu, un televizor bun, 30 de dolari, un mixer destul de complex de bucatarie costa unde am fost eu 5 dolari, o canapea extensibila (in stare perfecta), 70 de dolari, seturi de vesela, pahare si tacamuri, vreo 20 de dolari (impreuna), patine cu rotile la 15 dolari perechea, echipament complet de schi (schiuri, clapari, bete, combinezon, ochelari), 20 de dolari, o biblioteca 20 de dolari, masa de bucatarie cu 4 scaune, 25 de dolari, "bicicleta de munte", 30 de dolari, etc.
As inclina sa spun ca acest tip de vanzare, alaturi de "vanzarile de garaj" si bazarele organizate de biserici sau de alte asociatii ar trebui sa stea in atentia noilor veniti, pentru ca in 2-3 saptamani isi pot "umple" casa cu ce le trebuie la pret de un pat mare - nou - la IKEA.
Acuma, ca a venit primavara, se vor inmulti astfel de "actiuni" si va recomand inca o data sa nu va aruncati sa va cheltuit banii cu care ati venit din Romania cumparand lucruri noi. Dar, pana la urma, depinde de voi...
Ca sa va faceti o idee, anul trecut, noi am cumparat frigider, masina de gatit (i-as spune aragaz, da' e elctrica...), masina de spalat, uscator de rufe si am platit pentru toate 200 de dolari. N-am avut probleme cu nici una dintre ele pana acum. In magazin, un frigider din aceeasi clasa cu cel pe care-l avem noi, nu-l veti gasi sub 600 de dolari.