Alegorie 4 – Printre ei ….
M-am sculat, in dimineata asta, cu o puternica durere in spate. As fi putut sa zac in pat, caci nimeni nu avea nevoie de mine, dar asta ar fi insemnat sa recunosc ca sint batrina si ca “toate cele”( oase, incheieturi, inima si alte organe importante) incep sa aiba erori si defecte in functionare. Si macar atita mindrie mai am( nu stiu daca-i prosteasca sau nu!) de a nu ma da batuta in fata anilor!
Asa ca am facut si eu ce am aflat de la altii, m-am intins perfect pe burta, cu coada in linie dreapta cu sira spinarii si apoi mi-am chemat puii sa imi faca un pic de masaj, ajutator se pare. As fi vrut ca Rotofeiul sa se urce pe spate-mi si sa ma calce usurel cu labutele lui cele moi, asa ca l-am chemat pe el intii.
“ Dar mama, tu nu vezi ca sint ocupat?! Uite ce os mare am primit si de abia m-am apucat de rontait! De ce nu vine fratele meu si asa toata ziua nu face altceva decit sa fugareasca pasarile din gradina?!”
Atunci i-am spus: “ Cheama-l pe Sageata, te rog!”
Intr-un tirziu a aparut si el, nu alergind cum ii este obiceiul, ci in pas domol, si cu o mutrica suparata mi-a spus:
“ Mama, de m-ai deranjat? Eram in gradina, la vinat de vrabii, era cit p-‘aci sa pun laba pe ele!”
“ As vrea sa imi faci un pic de masaj, ma doare spatele!”- i-am spus rugatoare.
“ Hmm! De ce nu o rogi pe Printesa?! Stii bine ca toata ziua sta si se admira in oglinda, nu are nimic important de facut! Eu sint ocupat! Si stii ce?! Las’ ca o chem eu, nu te obosi, caci te doare spinarea!”
Dupa ceva vreme a aparut si Printesa, pasind tantosa, cu capul sus si impodobit cu o funda roz.
“ Draga mea Printesa, crezi ca poti sa ma ajuti?”
“ Sigur ca da, dar intii trebuie sa astepti sa termin cu ora de relaxare si meditatie. Dar despre ce e vorba?”
“ Un pic de masaj!” , am raspuns sfioasa
“ Oh, dar asta imi e imposibil, de abia am venit de la salon si nu vreau sa imi stric fundita sau sa imi murdaresc labutele!” Astea fiind spuse s-a retras la locul ei, in fata unei oglinzi imense.
As fi putut sa devin furioasa pe ei, sa-i apuc cu dintii-mi ,inca puternici, de urechile lor clapauge, dragute si obraznice si sa ii scutur bine, sa ii cert zdravan pentru aceste refuzuri, pentru lipsa de respect si pentru disconsideratia aratate. Dar am obosit sa lupt si sa le arat greselile; vor invata probabil mai incolo, singuri, din propriile experiente!
As fi putut sa devin trista, dar am refuzat, am preferat sa ma misc incetisor, mai mult tiriit decit pe picioare, spre locul meu, de la geamul care da spre strada, si sa ma las prada amintirilor, gindurilor.
Mi-am amintit de vremea cind puii mei erau mici si cautau stingaci si neajutorati sa cunoasca oamenii din jurul lor si casa in care s-au nascut, cum se inghesuiau in mine, care mai de care mai infometat la vremea alaptatului sau cum s-au ascuns in spatele meu si taceau milc, atunci cind i-am scos pentru prima oara in zapada.
Am zimbit in sinea mea multor, multor amintiri! Si poate datorita lor sau poate datorita soarelui ce a patruns prin geam si m-a incalzit, nu am mai simtit durerea din spate si am putut sa merg la usa si sa imi intimpin stapinii si copii lor , atunci cind a fost vremea.
Rotofeiul, Printesa si Sageata sareau de bucurie si latrau incontrolabili cerind intiietate la mingieri si imbratisari. Eu am asteptat cuminte rindul meu, zimbind in sinea mea si gindindu-ma ca puii mei sint rasfatati si iubiti.
Un pic mai tirziu, am plecat cu totii in parc, pentru plimbarea noastra zilnica. In soarele molcom, inconjurati de copacii batrini si aratosi este o placere sa te plimbi!Cu mindrie ma uitam la puii mei, care in sfirsit respectau regulile si nu mai trageau nebuneste de lese si isi asteptau stapinii cei mici sa tina pasul cu ei.
Si probabil ca erau cu totii de admirat , caci multi adulti si copii se opreau din plimbarea lor si cereau voie sa ii mingiie, sa se joace un pic cu ei. Cu totii exclamau :” Ce pui draguti! Sint asa de scumpi! Mama si eu vreau o catelusa ca Printesa, uite ce blanita moale are! Oh, uite Rotofeiul, zici ca este un ursulet, poti sa dormi cu el in pat! “ Baietii mai nazdravani faceau intrecere cu Sageata si tare mirati erau de cit de tare alearga!
Stapinii mei ma mingiiau absent, pe spate si zimbeau si ei la rindul lor in fata atitor complimente primite de cei mici. Si cind in sfirsit s-au asezat pe o banca, vis a vis de parcul cu leagane si topogane, stapinii cei mici au alergat la prietenii lor, iar noi am ramas cuminti linga banca.
“ Buna ziua d-na Dumitrescu!”- au salutat-o pe vecina noastra, care tocmai se apropia de noi, impingind carutul, si ea isi plimba nepotelul, profitind de dupa amiaza frumoasa ce era!
“ Ce va face nepotelul? Oh, ia uite ce mare a crescut! Este asa de scump! Uite cum se uita la noi si ne zimbeste!?” – au comentat stapinii mei.
Iar d-na Dumintrescu, bunica fiind , cu rabdare si mindrie a raspuns la toate intrebarile puse si a povestit ultimile noutati privitoare la cel mic. Iar cind a terminat de vorbit, s-a asezat si ea pe banca, in dreptul meu , cu ochi calzi s-a uitat la mine si s-a aplecat sa ma mingiie si sa-mi vorbeasca “ Ce faci batrinica mea? Ai inca blana frumoasa si moale. Ai facut o treaba buna cu catelandrii tai! Au grija de tine?”
Si apoi conspiratorial mi-a soptit la ureche:” Nu-i nimic daca ne pierdem printre ei, si daca ceilalti nu ne mai vad, stim noi ce stim, nu?!”
