Author Topic: Poeziile copilariei  (Read 2024 times)

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Poeziile copilariei
« on: Monday 20 March 2006, 14:36:57 »
El-Zorab - George Coşbuc

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!
 
Poezia asta o invatasem pe de rost prin clasele primare. Imi aduc aminte ca de cate ori ma ruga cineva sa o recit, sfarseam prin a plange... ::)
Exista oare vreo traducere in engleza sau franceza? Am dat eu un 'google'...dar nimic, nimic  :)


Offline parasuco

  • Hero Member
  • *****
  • Joined: Aug 2004
  • Location: Montreal
  • Posts: 12.191
Re: Poeziile copilariei
« Reply #1 on: Monday 20 March 2006, 16:39:03 »
Quote
de cate ori ma ruga cineva sa o recit, sfarseam prin a plange... Roll Eyes
Exista oare vreo traducere in engleza sau franceza?

..nu e nici o traducere..nu poate fi... :'(

Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #2 on: Tuesday 21 March 2006, 11:02:19 »
..nu e nici o traducere..nu poate fi... :'(

Ai perfecta dreptate, nu poate fi. De altfel, in asta consta frumusetea unei limbi, in ceea ce nu se poate traduce, nu?

 :)


Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #3 on: Tuesday 21 March 2006, 11:04:01 »
Alta poezie...


 
Gândăcelul- Elena Farago

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
 

Offline flutur

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jul 2005
  • Location: .
  • Posts: 1.137
Re: Poeziile copilariei
« Reply #4 on: Wednesday 22 March 2006, 17:09:30 »
Nu stiu autorul...

Cand te duci seara la culcare

Si-ti pui o mana sub obraz

Sa te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce-am facut eu oare azi?


...O zi in care n-ai facut nimic

Pamantul s-a-nvartit o data

Si-a luat in spate lumea toata...
(...)


Offline calatoare

  • Jr. Member
  • **
  • Joined: Dec 2005
  • Location: foarte departe de Quebec
  • Posts: 993
Re: Poeziile copilariei
« Reply #5 on: Wednesday 22 March 2006, 17:18:05 »
El-Zorab - George Coşbuc

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Poezia asta o invatasem pe de rost prin clasele primare.   


Asta e poezie de clasa primara, de la clasa I-a la a IV-a ???  NU stiu ca eu eram in scoala maghiara dar am auzit de titlu undeva, candva.   Pai de asta vin fratii  arbi in RO sa cultive cultura daca sint cuprinsi si in poezia romaneasca !!!

 ;D ;D ;D

Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #6 on: Tuesday 04 April 2006, 09:16:13 »
Zdreanţă - Tudor Arghezi

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #7 on: Tuesday 04 April 2006, 09:45:02 »
Balada unui greier mic - George Toparceanu

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!


Offline uNICK

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Feb 2003
  • Location: Canada
  • Posts: 1.374
Re: Poeziile copilariei
« Reply #8 on: Tuesday 04 April 2006, 12:10:53 »
Cătelusul schiop

Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă misc: top, top,
Râd când mă-ntalnesc copiii,
Si mă cheama "cuciu schiop".

Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când mă gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am să traiesc.

Si când mă gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea să stau cu dansii,
Să mă joc si să-i ascult!

Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am să mor...

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea să-mi fie bun,
Si-as putea să-l musc odata
De picior, să mă razbun,

Dar il las asa, să vada
Raul, că un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.
2012 c'est mon année!

Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #9 on: Tuesday 04 April 2006, 14:24:37 »
Bunica - St. O. Iosif

Cu parul nins, cu ochii mici
Si calzi de duiosie,
Aieve parc-o vad aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus.
Din zori si pâna-n seara;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasa de nespus
în portu-i de la tara...

Cata la noi asa de blând,
Senina si tacuta;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viata ei trecuta.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce ma cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...


Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #10 on: Tuesday 04 April 2006, 14:25:23 »
Cantec - George Cosbuc

A venit un lup din crang
Si-alerga prin sat sa fure
Si sa duca in padure
Pe copiii care plang.
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu c-o nuia:
"Hai la maica sa te joace"-
- "Lup flamand cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup incoace,
El fugea-ncotro vedea.


Ieri pe drum un om sarac
Intreba pe la vecine:
"-Poarta-se copiii bine?
Daca nu, sa-i var in sac!"
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu si i-am spus"
-"Puiul meu e bun si tace
Nu ti-l dau si du-te-n pace!
Esti sarac dar n-am ce-ti face!
Du-te, Du-te!" Si s-a dus.


Si-a venit un negustor
Plin de bani, cu valfa mare,
Cumpara copii pe care
Nu-i iubeste mama lor
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit si l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici imparatul
Bani sa-mi cumpere baiatul!
Pleaca-n sat ca-i mare satul,
Pleaca, pleaca!" Si-a plecat.



Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #11 on: Tuesday 04 April 2006, 14:29:08 »
Iarna pe ulita - George Cosbuc

A-nceput de ieri sa cada
Cite-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe riu e numai fum,
Vintu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sint copii. Cu multe sanii.
De pe coasta vin tipind,
Si se-mping si sar rizind;
Prin zapada fac matanii
Vrind-nevrind.

Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gilcevesc
Vrabii gurese, cind norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaiereste pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scincesc si plang gramada
Pe la usi.

Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui;
Largi de-un cot sint pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.

Haina-i maturind pamantul
Si-o taraste-abea, abea:
Cinci ca el incap in ea,
Sa mai bata, soro, vintul
Dac-o vrea!

El e sol, precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi, de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;

Cade-n brinci si se ridica
Dind pe ceafa putintel
Toata lina unui miel:
O caciula mai voinica
Decit el.

Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc - sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata,
De copii!

El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dinsa sapte sate
Adapost!"

Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin -
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!

Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.

S-otareste rau batrina
Pentru micul Barba-Cot,
- "Ati inebunit de tot -
Puiul mamii, da-mi tu mina
Sa te scot!"

Cica vrei sa stringi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapin.

Ca pe-o bufnita-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dinsa scai,
Plina-i strimta ulicioara
De alai.

Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvirtesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.

Baba si-a uitat invatul;
Bate,-njura, da din mini:
- "Dracilor, sinteti pagini?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cini!"

Si cu batul se-nvirteste
Ca sa-si faca-n jur ocol:
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.

Astfel tabara se duce
Lalaind in chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n sin si face cruce
De satan.

Ba se rascolesc si cinii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati barbatii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atata gura?"
- "Nu-i nimic. Copii strengari."
- "Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!"


Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #12 on: Tuesday 04 April 2006, 14:30:26 »
La oglinda - George Cosbuc

Azi am sã-ncrestez în grinda
Jos din cui acum, oglinda,
Mama-i dusa-n sat, cu dorul
Azi e singur puisorul
Si-am inchis usa la tinda
Cu zavorul.

Iata-mã: tot eu cea veche.
Ochii? Hai, ce mai pereche
Si ce cap frumos rasare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar a'cui? Si la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Si sint voinica
Cine-a zis ca eu sint mica?
Uite, zau! Acum iau seama
Ca-mi sta bine-n cap naframa.
Si ce fata frumusica
Are mama!

Mã gindeam eu ca-s frumoasa
Dar cum nu? Si mama-mi coasa
Sort cu flori, minune mare
Nu-s eu fata ca oricare.
Mama poate fi faloasa
Ca mã are.



Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #13 on: Tuesday 04 April 2006, 14:31:05 »
Mama - George Cosbuc

In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau în cale
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din când în când
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colturi de odaie.

Cu tine doua fete stau
Si torc în rând cu tine;
Sunt înca mici si tata n-au,
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai îngândurata.

Si firul tau se rupe des,
Caci gânduri te framânta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când firul se desfira...
Te uiti la el si nu-1 radici,
Si fetele se mira.

...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
„Ce vezi?" întreab-o fata.
„Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropaciune.

Intr-un târziu, neradicând
De jos a ta privire:
„Eu simt ca voi muri-n curând,
Ca nu-mi mai sunt în fire...

Mai stiu si eu la ce gândeam?
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Sa-1 vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-1 vad odata-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, în ceasul mortii!"

Afara-i vânt si e-nnorat, ,
Si noaptea e târzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plângând;
E dus si nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând,
Ca sa visezi de mine!


Offline Singur

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Feb 2004
  • Location: Montreal.
  • Posts: 2.335
Re: Poeziile copilariei
« Reply #14 on: Sunday 16 July 2006, 20:40:09 »
Mama - George Cosbuc

In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau în cale
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din când în când
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colturi de odaie.

Cu tine doua fete stau
Si torc în rând cu tine;
Sunt înca mici si tata n-au,
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai îngândurata.

Si firul tau se rupe des,
Caci gânduri te framânta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când firul se desfira...
Te uiti la el si nu-1 radici,
Si fetele se mira.

...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
„Ce vezi?" întreab-o fata.
„Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropaciune.

Intr-un târziu, neradicând
De jos a ta privire:
„Eu simt ca voi muri-n curând,
Ca nu-mi mai sunt în fire...

Mai stiu si eu la ce gândeam?
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Sa-1 vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-1 vad odata-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, în ceasul mortii!"

Afara-i vânt si e-nnorat, ,
Si noaptea e târzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plângând;
E dus si nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând,
Ca sa visezi de mine!



Acesta este pretul cumplit pe care-l vom plati noi, imigrantii......

ps. nu mai am cuvinte, mi le-au inundat lacrimile..............
Omul este fiinta care nu invata niciodata.

Offline artistu

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2006
  • Location: Montreal
  • Posts: 2.532
Re: Poeziile copilariei
« Reply #15 on: Monday 24 July 2006, 18:31:53 »
Scrisoarea III - Eminescu

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.

Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.

Vulturii porniţi la ceruri pân' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.

Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.

Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...

La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată -
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos."

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!


Recitata de regretatul Gheorghe Cozorici ...
Wit is educated insolence.

Massther Clinic - Massage therapy

Offline dayzee

  • Full Member
  • ***
  • Joined: Jun 2005
  • Posts: 1.353
    • EarthBound
Re: Poeziile copilariei
« Reply #16 on: Wednesday 26 July 2006, 09:22:10 »
De pe-o 'bună dimineaţa' - Otilia Cazimir

De pe-o "bună dimineaţa"
Cu tulpină de cîrcel,
A ieşit un gîndăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gîndaci, mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm în soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie
Ce se-nalţă drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţă aurie.

Suie mîndru şi grăbit
Să vestească-n lumea mare:
-Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit!