... spuneai
ca pot sa fiu
poetul cel mai mare
daca vreau...
poate
nimicul cel mai mare
peste rabdare
din ochiul tulbure al baltii
in care calca
ca pe ace
cerbii
cind duc pasunile la Jiu
ca pot fi batatura
de feciorelnice izvoare
in cumpana padurii
la fintina
doar bolovanul care tine
vadra
mincat de verdele uitarii
(si nici atit)
ca nu e greu sa cerni
padurea
cu darnicia drumului de car
sa-njugi
la vorba cea saraca ruga
si se vor ridica biserici
acolo unde se-ntretaie
durerea-n ochiul pasarii
in ramurile cuibului
ucisa
cum trebuie sa fie
cind dejugi
la poatele copilariei
cind faci un pas
sa te ridici
si iara-ncerci cu-nversunarea
mult incercatului bunic
- fie iertat -
cind sapa o batea in gura
cu multa mila brazda de pamint
sa taie
sa fiu
cel care seamana cuvinte
intru slavire
si fi-va mare rinduiala
de-a rasari
spuneai
acele intelesuri
cum roua diminetii de pe miini
vor mirosi a piine calda
in spuza sufletului coapta
si tu la vatra impartind
si nici atunci
sa nu ma las
dar pina atunci
cu mine ce sa fac!
ca nu-mi vad capul
de cuvinte
de-a inflori
pe rind sau toate
eu
unde sa ma stiu
ca-s pline pietele de flori
si cine pleaca fruntea
fara sa-si vatame privirea
si zimbetul
iubite...
