... acuma
nu-i mai e rusine
sa tina calea la cuvinte
cum altadata pe la colturi
se-nghesuiau impleticite ginduri
din care
Luna
facea la tumbe diminetii
ca nu-i decit atit cit este
acuma nu-i mai e rusine
sub ochii lui cum se dezbraca
vazul lumii
nedefinirea de nisipuri
un semn si-i siroiau
padurile in valuri
putea sa duca sacul cu nevoi
sacul cu dedicatii
si sa-l prefaca de se-ngreuna
in fosnet racoros
si in devalmasia lor
sa fie
cind pasarea prigorie din sin
cind cerbul mindru din privire
Doamne!
din cite mai putea sa fie
si n-a stiut nimic
se-ncrucisau chemarile pe ani
si pe cuvinte simple la vedere
ca-i fi putut sa nu dai
nici un ban la trecere
si nu il pune la-ncercare
ca soarele amiezi iti preface
cu-n zimbet doar
nisipuri miscatoare fruntii
de nu vei stii pe unde
spita rotii
la plugul miinii trece...
