...e rata sufletului tau cu clipe mute-n asezare cind poate mai puteai zidi coloane. Sau poate neputinta de a fi frumosii zgomotosi ce au stirnit cascade. Sau marea adunare a frunzelor tirzii pe luna plina la care mai puteai sa cinti.
O haita de femeie!... de-atunci tot poposesti la poarta lumii cu pragul infrunzit si nu cutezi sa intri si nu cutezi sa strigi si nu te-nduri sa pleci. Ori trupul tau ce scade sub tropotul de urme care cresc si cresc si dau in unda in ce-ai mai fost si cind.
Erai se pare un zvon de ginduri calde din ochii lumii-ncercanati.
Marite Om - sublima stare - la rata sufletului tau - de-atitea veacuri inhamat...
