Topic: Alexander Hausvate

[nasti]

Pentru arta sa a ajuns pânã la capãtul planetei ºi înapoi. A plecat din Calea Cãlãraºi, de pe strada Ionescu Gion, când avea ºapte ani. Ajuns în Israel, a renunþat la actorie în studenþie, apoi ºi-a continuat studiile trãind teatrul pe viu, în cele mai exotice locuri din lume. A montat piese cu þãrani ºi pescari analfabeþi, pe insulele izolate ale Irlandei. I-a fascinat cu spectacolele sale pe soldaþii din tabere inamice din Nicaragua, care se împuºcau imediat dupã lãsarea cortinei. A cãlãtorit în locuri populate de comunitãþile aztece, indiene sau de eschimoºi, descoperind ritualuri ancestrale, înrudite cu teatrul. Alexander Hausvater a pãstrat ºi România pe harta creaþiei sale. Va monta în toamnã „Jurnalul lui Dracula", o piesã de Shakespeare ºi una despre Frida Kahlo. Însãºi viaþa lui exuberantã ar putea constitui un punct de plecare pentru o piesã de teatru.


De fiecare datã când veniþi în România vã supãrã câte ceva.

- România este o þarã în care fiecare se contestã pe sine ºi îl contestã pe celãlalt. Când la sfârºitul meciului cu Franþa s-au sculat oamenii în picioare ºi s-au bucurat, dar rezultatul era zero, am vãzut ceva ce ºtiam despre naþia asta. Mi s-a arãtat din nou acest imens complex de inferioritate pe care îl au românii. Orice naþiune sãrbãtoreºte când câºtigã, românul sãrbãtoreºte când nu pierde.

Pentru cã noi stãm în poartã, ne pupãm ºi ne îmbrãþiºãm când suntem zero! Este de necrezut. Sã fii fericit cã nu mãnânci bãtaie! Atunci de ce mai intri pe teren? Complexaþi? Faþã de cine? Faþã de francezi? Mie românul mi se pare superior francezului oricând; francezului care n-a mai câºtigat un rãzboi din 1830, care avea nevoie de americani ºi canadieni sã-i salveze fundul în secolul XX. ªi în culturã trebuie sã ne scuturãm de reflexele astea de inferioritate ºi sã ne gândim cã tot ce facem noi ºi ce vorbim în româneºte va plãcea oricui! Românul se comparã tot timpul, iar comparaþia în artã trebuie complet înlãturatã. Fiecare artã, piesã, artist e ca un alt trup. Nu poþi sã compari pepenele cu cireºele.

Sunteþi un regizor itinerant, care monteazã peste tot în lume. Care sunt cele mai exotice locuri în care aþi montat piese de teatru?

- M-am nãscut pe Cãlãraºi-Mântuleasa, pe strada Ionescu Gion. Pe drumul cãtre Gara de Nord, punctul de pornire spre Israel mi-am dat seama cã eu nu voi mai avea niciodatã a doua casã. Aia era casa mea. Când am ajuns în Israel, la 7-8 ani, tatãl meu era foarte bolnav, iar eu m-am dus la o ºcoalã englezeascã privatã, pe la 11 ani, ºi a trebuit sã lucrez la garderobã ca sã mã întreþin.

Dar visam într-un hal fãrã de hal la voiaje ºi atunci mã urcam în autobuz ºi fugeam la aeroport. Acolo stãteam ore întregi ca sã miros oxigenul ºi hainele care veneau de la Paris ºi Londra, atingeam oamenii ºi fugeam. Visam sã cãlãtoresc, dar nu numai în destinaþii cunoscute. Prima cãlãtorie ca puºti din Israel a fost cu o maºinã "broscuþã", pe care am pus-o pe un vas ºi am coborât-o în Grecia. Cu ea am "mâncat" Europa, alãturi de un prieten neamþ. Voiam sã ne pierdem în þãrile respective, nu ca turiºti, ci sã retrãim miturile. Aºa cã atunci când am ajuns în Grecia am trãit douã sãptãmâni pe douã coline, la distanþã una de alta. Dimineaþa, soarele venea de la el ºi apunea la mine. Þipam de pe coline, unul la altul, ºi ne fãceam semne cu fumul de la grãtar. Prima cãlãtorie a fost o încercare de a trãi ca oamenii pe care îi întâlneam. Fãceam muncile câmpului, am lucrat pãmântul în Serbia. Iar singurul lucru pe care prietenul meu îl detesta era cã oriunde mergeam, în oraºe, îl cãram la teatru.

În Italia, Spania sau Portugalia prima oarã nu mergeam la bisericã, ci la teatru. Iar dacã teatrul lor era bun, asta însemna cã ºi oraºul era interesant. Iar dacã teatrul era de rahat, asta reflecta o lipsã de interes ºi sexual, ºi erotic ºi pentru orice, în societatea respectivã.
Teatrul care opreºte un rãzboi

Ati calatorit pentru studii?

- În Irlanda mi-am petrecut mult timp pe insulele Aran ºi am fãcut artã cu pescari ºi þãrani analfabeþi, care nu vãzuserã niciodatã teatru. Am luat o piesã a lui John Millington Synge, "Nãzdrãvanul occidentului", ºi apoi i-am adus la Dublin, sã-i vadã toatã lumea. Publicul era fascinat, pentru cã "actorii" vorbeau celticã, iar muzicalitatea aia extraordinarã însemna cã descoperi pe cineva din trecutul tãu. E ca ºi cum ar veni dacii acum ºi ar începe sã vorbeascã în faþa ta.

Aþi predat teatru în Nicaragua…

- Da, dupã ce am ajuns în Canada, am trecut ºi prin Nicaragua. Aici am fãcut teatru pentru soldaþi, în timpul rãzboiului. Aºa cã miercuri jucam pentru o tabãrã, iar joi pentru inamici. Se fãcuse ºi un armistiþiu, se ºtia cã între opt ºi zece veneau actorii pe scenã ºi nu mai trãgea nimeni. Dar pe la zece ºi cinci, dacã întârziam ne era fricã, pentru cã ei puneau imediat mâna pe arme ºi începeau sã se împuºte. E foarte interesant teatrul în America de Sud, ca formã de libertate în interiorul unui sistem opresiv.

În anii `70 am fost în Chile ºi Bolivia. Politica era atât de macabrã acolo încât teatrul îi dãdea iluzia omului cã trãieºte o existenþã alternativã, mai drãguþã. Am mai voiajat în comunitãþile indiene ºi de eschimoºi, fãcând aproape antropologie. Eram foarte intrigat de posibilitãþile lor teatrale, am cãutat personajele, jocurile lor. Apoi, în 1984 am devenit directorul artistic al festivalului internaþional de teatru de la Quebec.

Am fãcut Montreal-Japonia de douã ori în aceeaºi sãptãmânã. Am mai fost în comunitãþile aztece din Mexic, în India, unde toþi locuitorii unui sat joacã aceeaºi piesã, de douã ori pe an.

[nasti]

Un fost actor devenit regizor

Aveaþi cinci ani când aþi urcat pe scenã alãturi de Lucia ??? Bulandra. Mai târziu, aþi renunþat la actorie. De ce?

- Ultima oarã când am urcat pe scenã eram student, îl jucam pe Mercutio în "Romeo ºi Julieta". În mijlocul scenei în care Mercutio se duela cu Tybalt ºi în care el trebuia sã moarã mi-am dat seama cã eu nu sunt capabil sã fiu actor, deoarece eu eram mai bun la scrimã decât actorul care-l juca pe Tybalt, ºi în seara aia am refuzat sã mor. Aºa cã, în loc ca Tybalt sã-l omoare pe Mercutio, Mercutio se cãþãra pe un acoperiº ºi pleca. Am luat în seara aceea taxiul îmbrãcat în costumul personajului ºi am terminat-o cu actoria.

Sunt momente în care arta dvs. suferã?

- Da. Când intri într-o salã de repetiþie ºi planifici o producþie începe un proces de compromisuri. Din cauza banilor, a oamenilor, a lipsei de comunicare între directorul de teatru ºi restul lumii. Un pictor, dacã are o viziune, rãmâne între el ºi pânzã. Un compozitor e singur lângã clape. Dar teatrul este o muncã colectivã, în care oamenii se schimbã de la zi la zi. La audiþii nu vei gãsi niciodatã omul pe care þi-l imaginezi, iar în teatru nu existã spectacole care sunt la fel.

"Trãim într-o þarã cu multe scuze"

Sunteþi un lider autoritar sau îngãduitor?

- Cu cât trãieºti într-o þarã în care existã puþinã disciplinã, cu atât trebuie sã fii mai autoritar. Cu cât eºti mai autoritar cu atât pierzi relaþia umanã cu oamenii, pentru cã trebuie sã te impui. Trãim într-o þarã cu multe scuze ºi fãrã disciplinã clarã, uneori fãrã profesionalism. Dacã îþi dai o întâlnire ºi întârzii cinci minute nu trebuie sã te acoperi de scuze. Ele nu conteazã. Poate sã fie o tragedie umanã. Eu prefer decât sã tolerez un mare talent nedisciplinat sã aduc un talent minor, foarte disciplinat, la un nivel maximal pentru el ºi sã aºtept de la el o schimbare, o ascensiune.

Prin disciplinã v-aþi format ºi dvs.?

- Disciplina este o modalitate de a te menþine în formã. Teatrul meu este o întâlnire între Vest ºi Est. ªi Estul m-a învãþat mult, prin yoga sau Tai chi, cã fãrã disciplinã nu poþi atinge spiritualitatea în teatru. La mine, repetiþiile trebuie sã înceapã cu exerciþii fizice, vocale. Atunci când lucrez cu ei 4-5 sãptãmâni, oamenii trebuie sã înþeleagã cã e ca un fel de cantonament, ca la Jocurile Olimpice. Pentru cã dacã eu lucrez ºi tu bei toatã noaptea, poate cã eu n-o sã ºtiu a doua zi, dar tu nu vei putea da randament maxim. Sunt mulþi actori români care cred cã procesul de repetiþie e secundar ºi zic: "Lasã cã ajung eu în faþa publicului ºi-l mãnânc, îl înnebunesc". Dar ce nu ai în sala de repetiþie nu vei avea niciodatã pe scenã.

Piesã despre Frida Kahlo

Nu vã oboseºte viaþa de hotel? Aveþi un loc pe care îl consideraþi "acasã"?

- Era o parte în viaþa mea când aveam o casã cu trei-patru etaje, pomi, piscinã pe casã, de acolo vedeam oceanul. Dar a fost uºor de plecat de acolo. Acasã este locul în care ai familie ºi în care eºti apreciat, acasã este acolo unde clãdeºti spiritualitãþi. Casa este emoþia în care sunt douã lucruri, familia ºi creaþia. În fiecare dimineaþã când mã trezesc citesc, de la început la sfârºit, zece ziare care sunt în 3-4 þãri. ªi eu îþi pot spune astãzi dacã a fost un mic furt la Montreal sau o crimã la Tel Aviv sau la New York e altceva. Am apartament în Bucureºti, în Canada ºi în altã parte, dar important este cu cine trãieºti ºi dacã ai un impact asupra oamenilor lângã care trãieºti.

Ce sã aºteptãm de la dvs. în viitorul apropiat?

- Voi monta în premierã la toamnã "Jurnalul lui Dracula", adaptarea mea dupã Marin Mincu, apoi "Poveste de iarnã" de Shakespeare, la Naþionalul din Timiºoara. La Bucureºti voi regiza douã piese, dintre care una despre Frida Kahlo. Tot ceea ce faci trebuie sã fie vãzut ºi afarã, pentru cã aici, în þarã, opinia nu e obiectivã. Trebuie sã ne depãºim complexul de inferioritate, prin forme comerciale de teatru. Când cuiva îi place un spectacol de-al meu, se vorbeºte despre România. Nu pot sã suport oamenii care nu-ºi iubesc þara sau îºi ascund naþio-nalitatea.
"ªcolile sunt conduse de oameni de dinainte de `89"

Avem actori compleþi în România?

- Teatrul nu înseamnã doar sã vorbeºti, ci ºi sã te miºti, sã dansezi, sã joci, sã cânþi sau sã stãpâneºti arta circului. S-au dus timpurile acelea în care actorul recita cu voce gravã "A fi sau a nu fi!" ºi se uitã în jos, cu superioritate, spre dansator. Acum, musicalul, în care au jucat cândva Peter O’Toole sau Laurence Olivier, este capacitatea de a face totul. În spectacolul "Rocky Horror Show" am avut 11 actori ºi ºase muzicanþi care fãceau totul. Deci nu mai era musical=operetã, în care ai actorul, cântãreþii ºi dansatorii. Aici, toþi sunt într-unul. ªi atunci, lucrurile se miºcã mult mai uºor.
Dar mai este ceva. ªcolile care sunt conduse de oameni de dinainte de ’89 trebuie sã înþeleagã cã dacã un actor nu cântã, cum poate sã facã un text? Cum poate sã audã el muzicalitatea acelui text? Muzica este o artã care se gãseºte în toate artele: literaturã, picturã, teatru. Chiar ºi actorii care nu au voce trebuie sã cânte corect pânã unde au acea voce.

http://www.adevarul.ro/articole/noi-ne-imbratisam-si-ne-pupam-cand-suntem-zero/359319

[Rufus]

recunosc ca nu stiam nimic despre personaj, dar pare interesant, a punctat cateva chestii foarte adevarate

pacat ca astfel de idei se pierd intr-un ocean de blazare

merci, Nasti! 

[nasti]

recunosc ca nu stiam nimic despre personaj, dar pare interesant, a punctat cateva chestii foarte adevarate

pacat ca astfel de idei se pierd intr-un ocean de blazare

merci, Nasti! 

Placerea mea...