Cat de tare te prinde emigrarea in offside?
Ca orice jucator care se credea tare de tot in campionatul intern, m-am gandit si io acum vreo trei anisori sa-mi caut norocul in campionate ceva mai sus pe lista ONU. Dadeam binisor cu capul, aveam picioare lungi si iuti si mai ales oase tari, de scapasem fara nici o accidentare majora in 10 ani de campionat intern. Cu scoala la AS UnivBuc, sectia Magurele, am parasit repede postul foarte fizic pe care jucam (la care eram cam rezerva, din lipsa de talent, sa recunosc) si am trecut la mai confortabilul « fotoreporter ». Iata-ma deci mai bine de 7 ani ba in Romania, ba aiurea, in Europa, cu o cutie de gat si cu sperante mari dar din pacate cu buzunare mici. Asta am zis nu ca sa ma laud, ci ca sa va dau un punct de plecare in analiza.
Satul deci de meciuri aranjate porceste, de scoruri stiute dinainte si de prea dese intrari cu talpa la tzurloaie, am pus-o de un transfer la Montreal Canadians, fara sa stiu ca la astia suprafata de joc este muuuult mai dura, chiar daca stadionul e acoperit. Am trecut usor peste acomodarea cu noua temperatura de joc (in februarie 2005 gradele cu minus nu au fost chiar asa de speriat) si iata-ma intr-un vestiar trois et demi de vreo 70 mp, cam dublu fata de ce aveam io in Pantelimon. Si asta la 600 pe luna, garaj si caldura incluse. Altii, stiu, au alte exemple, mai triste, deci am avut bafta.
Prima pozitie de offside : Daca esti obisnuit sa aplaude lumea cand intri pe teren, ai pus-o. Aici agentiile iti gasesc post repede, dar ca fundas maturator, nu ca varf de atac. Banul nu e chiar un nimik, dar trebuie sa ai nervii tari ca sa « te ridici ». Aici e buba, aici se descurajaza multi, poate cei mai multi. Daca esti obisnuit cu faulturile de la spate, ai sanse, daca ai avut mamica pe post de maseur personal permanent, e naspa rau. Cazi o data de te dai cu capu de gheata si acolo ramai. Accidentat pe viata, pui diplomele-n cui si nu ai bani decat pentru a plati conexiune internet sa te plangi pe Quebec punct Ro. E pacat, oamenii astia sunt de plans, nu de injurat.
Sa revenim : ajutor de incarcator de colete la DHL, 3 ore pe zi, naspa ca idee, dar misto ca « working environment ». In linia de fund a magaziei eram multi : subsemnatul, 2 IT-sti romani, un popa, tot roman, un « manager » pakistanez, un medic din Algeria si alti cativa, cam la fel. Nimeni mai vechi de 1 an in Quebec, nimeni mai putin de 1 diploma de pus in rama. A fost ok, pentru 3-4 luni, pentru ca apoi sa ma cred promovat in liga superioara : prof de fizica la tara, 70 km de Montreal, pentru cei de pe-aici : Saint-Policarpe.
Din pacate de aici a doua pozitie de offide :
Am fost prof ceva mai putin decat a fost Lucescu antrenor la Inter. Dupa cateva saptamani iata-ma pus pe lista de transferuri urgente de catre un Gigi Becali al scolii respective. Motivul : inadaptare la realitatile quebecoises, pretentii prea mari de la tinerele vlastare ale patriei, nevoia de a ma pune mai intai la punct cu sistemul invatamant, bla, bla, bla. Nu zic ca nu avea si dreptate. Dar io m-am intors acasa accidentat rau de tot la moral. O luna pe tusa rau de tot cu nervii, idei negre cum ca nu ma duce mingea, ca nu pot sa sprintez, greu taica. Cearta cu coechipierul de pat, va dati seama, living hell. Cautari disperate vreo luna deci norma de 30-40 de CV-uri pe zi, ca intr-un sfarsit de octombrie sa ma-ntrebe cineva :
Bilingv de ambele picioare, domnu’ ?
DA ! Ba mai dau si italieneste cu al treilea.
Cafele stiti sa centrati ?
DA ! Cu efect ! Aburite, frecate, invartite, marchez direct din corner-ul bucatariei !!!
In mai putin de juma de ora de discutie tip « intrebari cu raspunsul invatat de acasa » iata-ma in octombrie 2005 in echipa Telus, angajat titular pe postul de « adjoint administratif junior », pentru cei nefamiliarizati cu termenul : secretar. Marfa, building cu geamuri multe, capitan de echipa de gasca, ii centram cu precizie documentele pentru sedinte si corespondenta si TRAI PE VATRAI. Nici vorba de cafele, mergeam amandoi la Tim Hortons, platea patronul.
A treia pozitie de offside : Sa nu stai secretar ? Pai sa nu stai, ca sefa s-a schimbat, iar cea noua, alta poveste. Dupa exact un an, iata postul « restructurat » si eu din nou pe tusa din nou naspa cu nervii, ofticat pe vremurile cele bune de la Telus.
Iar un fault din alea tari, la rupere, mai ales ca intre timp mai venisera si o masina cu rate de platit, si o cabanuta (chalet) undeva pe coclauri. Descurajarea si penuria iti albesc parul, juniorul vrea si el buget propriu, tu urmezi cursurile scolii de fotbal Universite de Montreal care trebuie platite… Pentru cei care au scapat de primul val al descurajarii : iata un nou moment propice sa va intindeti pe gazon si sa nu mai respirati. Cei care fac un efort de vointa se ridica, nu plang, nu cersesc pinalty si isi reiau locul sontac-sontac pe lista de rezerve a agentiilor de plasare. Nu mai continui cu experiente personale, ca ne apropiem prea mult de prezent. Detalii minore : dupa inca un an in esaloane inferioare, acum lupt pentru un post de titular ceva mai caldut intr-un departament de marketing, responsabil cu productia de imagini publicitare. Viitorul poate o sa fie luminos.
Pentru cei care vor neaparat sa stie, nu se termina niciodata cu happy end, toti vom sfarsi pe lista de titulari la Bellu sau la Notre Dame des Neiges. In rest, nici o diferenta. Eu insa pot sa spun ca ma simt mai bine in lumea noua, pe care mi-o tot creez de vreo 3 ani incoace. Conteaza nu atat jobul, cat cat de bine te impaci cu ai tai. Ai un sot/sotie care trage caruta in aceeasi directie cu tine, e bine. Nu esti singur. Pe prieteni nu te baza, bucura-te cand te ajuta, atat. Ajuta-i cand poti.
Vorbea cineva pe forumul asta mai demult de rusinea de a avea o coloana vertebrala flexibila. Da, asta e rau, nimeni nu-l iubeste pe Dandanache, in toate camerele, cu toate partidele, ca tot romanu impartial. Numai ca, oameni buni, cu emigrarea lucrurile stau altfel. Dupa ce v-am plictisit cu atata vorbarie, as vrea sa fiti constienti ca puterea imigrantului in Canada nu sta numai in diplomele lui, ci si in taria de caracter, in posibilitatea de a face orice ca sa razbeasca. Inginerul care spala bude nu se umileste. El trage pentru el sau pentru familia lui. Josnic este cel care, din lasitate, plange ca are 7 diplôme dar ca nu gaseste de lucru in domeniul lui si sta acasa. Asta urla ca ii mor copiii de foame. Nu te umilesti muncind, Cezar a dat la lopata in Galia alaturi de cei mai jos racani. Dar mi-e sila de omu care tipa ca e rau si sta cu curu pe scaun la internet.
Va multumesc pentru ca ati citit mesajul asta, va cer scuze pentru stilul schiop in care scriu, sper sa ajut si eu macar un pic pe cei care se gandesc sa ajunga in Canada.
