Superb acest film ( Caché, 2005, de Michael Haneke, cu Juliette Binoche et Daniel Auteuil) , difuzat la Telequebec, sambata seara, la 22:30. Un regal ! Un film despre examenul de constinta , un subiect si /sau o cauza , e drept , aproape uitate.Georges si Anne duc o viata linistita de burghezi (el- animator de televiziune, ea- autoare) bine asezati si bine situati la Paris, realmente, pe o strada linistita si intr-o casa spatioasa, luminoasa, modern echipata, unde salonul este lambrisat cu pereti de carti, incat dejunul il servesc pe o masa de sticla in mijlocul cartilor, singuri sau cu prietenii, ideal loc intello, pentru a discuta despre carti, viata si filozofie. Toate acestea insa sunt cele ce plutesc (legatura cu un alt superb film semnat Daneliuc nu se poate evita, as zice), cele care dau forma, culoare si sunet vietii domestice, cele cu care ne imbracam si de care ne dezbracam automat ca sa facem din constiinta noastra un inotator zilnic la piscina de cartier, apii un functionar cu functia de viata ordinara, si nu numai, in spuma si in balaceala de suprafata a lucrurilor. Nu intimplator, desi neatenti, Anne si Georges privesc indelung inotul copiilor in apa bazinului, la felul ciudat, de amfibie, de se afunda si de a iesi din nou la suprafata. Pina intr-ozi !
Atunci cand primesc o videocaseta in care un necunoscut filmase fatada propriei lor case timp de ore in sir. Situatia, ce la inceput pare absurda, lipsita de orice semnificatie, se repeta in zilele urmatoare cu o insistenta ce le da totusi de gandit, de fapt, nu atat Annei, cat lui Georges, fiindca videocasetele sunt ulterior insotite de desene ciudate, un pic agresive, un pic naive, spre exemplu un cap de copil insangerat, ce par ca ii aduc aminte de propria lui copilarie, undeva in provincie, in curtea unui conac impozant. Pe atunci se juca cu copilul unei familii de algerieni, buni muncitori la ferma, insa ce disparusera in evenimentele tulburi si uitate ale unei represiuni politiste din Paris, 1961, impotriva FLN ( frontul de eliberare nationala algerian). Asa ca, baiatul algerienilor, ramas al nimanui, fusese adoptat de catre parintii lui Georges, poate dintr-un gest de solidaritate, din compasiune, dintr-o apreciere a unor muncitori cinstiti, din neindiferenta fata de aproape, dintr-un soi de responsabilitate difuza, nexplicabila imediat, sau pur simplu din dorinta de oferi unui copil o sansa in viata, din toate acestea si alte o mie si unul de motive sau, pur si simplu, din capriciu, nu se mai stie, cert ca acest baiat ramasese la conac, devenise de facto fratiorul lui Georges. Pina intr-o zi ! E vorba de o cearta intre baieti, dupa care Georges nu-l mai place, este gelos pe el, oare ? Cert este ca-l respinge, i-este frica de acest algerian, de privirea prea dura si ascutita de strain, ai carui parintii disparusera intr-o revolta nebuloasa, nimeni nu-i explicase nimic . . . capabil de aceea sa taie capul unui cocos rau si sa-l sperie cu acest lucru. Si atunci , algerianul nu mai poate fi acceptat ! Este predat Orfelinatului si imbarcat in duba oficiului in pofida zbaterii sale zadarnice, de salbaticiune, de cocos fara cap si de copil al nimanui. Algerianul dipare din viata lui Georges. Numai ca nimic nu dispare din constiinta ! Pina intr-o zi ! Atunci cand constiinta se hotareste sa redevina abilul si curajosul inotator de adincuri, parasind fara regret usoara si parfumata viata de suprafata, si se coboara in profunzimile apei si aude voci si vede imagini ascunse (caché) din copilarie. Si acelea insa, nu mai pot fi relatate, explicate, analizate sau reclamate la politie, spre uimirea, spre revolta Annei, sotia lui , aproape panicata, acelea ii apartineau numai si numai lui Georges, erau in el insusi ca o problema absolut personala, din toate timpurile si pentru totdeuna, de care nu-i era teama, in ciuada aparentelor de triller aiuritor, dupa cum nu-i putea fi frica de propria lui constiinta. Asa ca Georges pleaca in cautarea nefericitului algerian, sau mai degraba isi imagineaza ca-l poate gasi undeva, intr-un bloc de cartier pentru emigranti, intr-o camera sordida de bloc. Acolo il gaseste si-l bruscheaza, ii striga , il forteaza sa-i marturiseasca ce vrea, de ce-l terorizeaza cu videocasete absurde, inutile, prostesti, copilaresti, unde vrea sa ajunga cu ele si de ce, fiindca el, Georges, nu se simte vinovat de nimic, fata de nimeni, nu poate fi facut responsabil de moartea parintilor aceluia, de conditile din orfelinat, de sordida camera de azi, de toate si de tot, de intregul univeres de suferinta si furie. Algerianul pare senin, il priveste cu tristete, ii raspunde ca nu stie nimic de vreun film sau de vreo videocaseta, insa, pe de alta parte il asteptase mereu sa-l revada. Stia ca-l va cauta si ca se vor intalni in cele din urma. Cea ce urmeaza este dur, socant, inimile slabe sa nu priveasca !
Tot acest film este superb, fiindca in fond, intelegem, in cele din urma, ca nimic nu se petrece in real, ci totul rezida in examenul, in coborarea intima si inefabila in adincurile secrete ale constiintei. Si aceasta, cat de mult ne lipseste.
