gracias, senor enrique.
in mare sunt de acord cu ce-au scris lilith si ru. man, nu e vorba de a face apologia unui regim care lasa prea putin loc libertatii individuale. in acelasi timp, zambetul cubanezilor cu care am vorbit si ne-am imprietenit nu era unul fake. daca judecam fericirea numai prin criteriile lumii in care traim noi, evident ca ajungem la concluzia ca acolo sunt numai oameni nefericiti, tristi, angoasati, ca n-au case ca aici, nici masini nu-stiu-cum, nici celulare, nici ordinatoare. astea nu existau nici in romania de dinainte de '89 si totusi fericirea nu ne era straina. un alt fel de fericire.
eu nu zic ca nu sunt securisti turnatori si ca oameni nu se simt supravegheati. dar uite ca giorgio ne-a porcait sistemul fara retineri. era prosper giorgio din businessul lui la negru cu rom si tigari, dar ar fi venit oricand in canada. dj-ului ne-a spus ca fidel e inima lui. juan carlos - care facea o cuba libre absolut atomica, echivalentul lor de coke era in pahar doar de coloratura - ne-a povestit de luptele lui prin angola, de faptul ca nu s-ar cara din cuba niciodata si de cat ii plac americanii, oameni ok dar condusi de niste nenorociti. in fine, tot felul de oameni, tot felul de pareri.
e pitoresca cuba. le lipsesc o gramada, material vorbind. noua ne lipsesc altele. nu mi-e clar intotdeauna cine pe cine ar trebui sa planga.
