Probabil ati auzit si voi pina acum, de la diversi veniti din vacante in cuba, expresia : ‘’sint saraci dar fericiti!’’. Mie, unul, mi-e cam pina in git de cite ori am auzit expresia asta.
Nu-mi dau seama exact prin ce fenomen se intimpla sa ajunga unii la concluzia asta, pot doar sa presupun :
a- majoritatea turistilor nu ies din statiunile in care merg, singurele contacte fiind cu cubanezii ce lucreaza in aceste resort-uri, care oricum au o viata mai bunicica decit restul, ca mai iau un tip de la turisti. astia insa semneaza hartie la secu ca nu caraie nika despre cuba de rau, ca sa lucreze acolo. eniuei viata e frumoasa rau in aceste statiuni : soare, apa, distractie, veselie, dans si muzica. Anchilozat sa fii si tot iti vine sa dai din cur pe muzica aia latino si sa dansezi odata cu superbii lor dansatori. e greu sa pleci cu o mimpresie rea despre cuba dintr-o staiune de-asta
b - chiar daca ies din statiuni, probabil majoritatea celor care o fac merg in havana sau santiago de cuba (metropolele cubaneze), unde merg in citeva locuri turistice, in citeva baruri si cluburi supercool, unde, again, viata e supermisto. Mira-m-as sa aiba singe vreunul sa intre intr-o carciuma unde bea cubanezul de rind, ala ‘’sarac dar fericit’’
c – cubanezilor le e frica rau sa spuna cu adevarat ce simt si gandesc, e politie si armata peste tot, la fiecare intersectie, la fiecare colt al hotelurilor din statiuni (militianul e privit cu mai mult respect social decit doctorul sau profesorul). tre sa te imprietenesti cu ei, sa mergi acasa la ei, sa vezi in ce saracie crunta traiesc, sa stai la masa, sa bei, sa povestesti cu ei, ca sa-si deschida sufletul si sa-i auzi cit de tare il injura pe fidel si revolutia lui de rahat. Asa, la prima vedere, daca intrebi, iti vor spune ca nu mai pot de fericire.
