Iti multumesc, riri, dar sa stii ca Tara de Sus, ea e frumoasa, ei i se datoreaza si acest topic, si e doar o mica, foarte mica impresie a tot ceea ce se poate trai acolo.
O precizare legata de Labis si de casa memoriala- aceasta casa a fost cumparata de parintii sai mai tarziu, prin 52, el este nascut in Poiana Marului, sat care apartine Maliniului.
Despre disparitia poetului- este un dosar politico-literar de asasinat, se pare. Am citit mai demult marturii aparute dupa 89 in acest dosar, unii colegi si prieteni apropiati ai poetului sunt foarte vehementi in a declara ca a fost un asasinat. Nu stiu daca se va ocupa cineva foarte serios de asta. In orice caz, in biografie se mentioneaza ca' 1954 primăvara. Pus în discutia organizatiei U.T.M. si, cu 1 vot contra, se hotărăste excluderea sa din organizatie.' si ca '1956 martie. Conferinta pe tară a tinerilor scriitori la care Labis rosteste un cuvânt exemplar'.
Ceea ce spunea ghida de la casa memoriala am retinut si eu ca fond al dosarului Labis: Securitatea ii era pe urme, iar unii din colegii de generatie ii erau dusmani, ii doreau disparitia, din invidie. Probabil ca invidia si politia politica au conlucrat. Este plauzibil acest aspect pentru ca pur si simplu acest poet a pulverizat toate ierarhiile literare, asteptarile, codurile in acea perioada. Mi-aduc aminte ca am citit si ca frecventa o rusoaica, fosta balerina, se pare ca in noapte mortii se intorcea de la ea- femeia asta a avut o soarta stranie, parca s-a sinucis la batranete, dar dupa moartea poetului s-a inchis pur si simplu in mutenie, in izloare. Unii spun ca ar fi avut si ea un rol in accident.
Pe scurt, Labis a fost impins, se pare, de pe scara tramvaiului pe care il luase de pe trotuarul de vis-a-vis de Sp. Coltea, a ajuns sub roti si 12 zile mai tarziu a murit la Sp. de Urgenta din Buc., inainte de asta dictand unui prieten- Aurel Covaci, poezia 'Pasarea cu clont de rubin'. Se pare ca stia cine sunt autorii crimei.
In orice caz, daca ar fi trait, sunt convinsa ca literatura si poezia romaneasca ar fi avut cu totul si cu totul alte valori, ierarhii, eroi. Labis era neobisnuit in acel moment, era sclipitor, naucitor pentru multi literati, autori din acel timp.
Revin la ziua de luni 28 iunie, dupa pranz, cand am plecat pe poarta Manastirii Slatina. N-am insistat degeaba sa va spun de senzatia de neobisnuit pe care mi-a dat-o greutatea drumului la venire, pentru ca, la intoarcere, drumul a fost cu totul si cu totul diferit. Gropile semanate parca in asfalt nu au disparut, insa, daca la venire am avut sentimentul ca timpul se dilata si tot dilata si ca mergeam de zile, acum totul a fost normal. Foarte repede am ajuns in sat, in Slatina, si pe la jumatatea lui mi-am dat seama ca se pregatese de o mare ploaie. Cerul era innegrit, pur si simplu, si parca statea sa cada. M-am oprit mai intai in dreptul magazinului, a unor centre comerciale, unde ar fi fost un posibil adapost de ploaie. Mi-am scos folia cu care imbracam bagajul, in conditii de ploaie mare, m-am echipat si am asteptat putin. Vazand ca ploaia imi mai da un ragaz si pentru ca nu ma simteam prea confortabil acolo, am zis ca mai merg pana unde oi putea, si vad eu unde ma adapostesc. De fapt gandul meu era ca as putea ajunge chiar la Malini, fugind de ploaie, gandind ca acolo inca nu a ajuns. Am plecat, am strabatut cealalta jumatate de sat si am ajuns la capatul lui, acolo unde incepea campul. Pe dr. mi-a aparut o fantana acoperita, o constructie de lemn indeajuns de mare, de incapatoare si pentru eroina, si pentru mine, cu banci de lemn de jur imprejur. Intre a strabate campul, chiar si in mare goana, cu cerul negru grabindu-ma din spate si a astepta in acel adapost, am ales ultima varianta. Si am facut foarte bine, pentru ca, desi nu a inceput deodata, ci scancit, chinuit, cand s-a dezlantuit cerul acela negru si foarte jos in toate partile, ploaia a curs o ora fara intrerupere in suvoi. Asa cum arata cerul de intunecat, sincer nu mai stiam daca voi fi nevoita sa astept toata dupa-amiaza, o zi, doua pana va trece. Si nici unde as putea pleca in zona aceea unde sa nu ploua in acel moment.
Era chiar capatul satului, iar dincolo de drum era cimitirul lui. Multe carute veneau in graba mare dinspre camp spre sat, prin ploaia aia uriasa, cu caii zoriti cat puteau duce. Mi-amintesc cum dinspre sat spre campuri pleca o caruta condusa de o femeie tanara impreuna cu baiatul ei de vreo 12-14 ani. Erau primii stropi, grei, dar ploaia nu se dezlantuise. Au depasit cu putin fantana in care stateam si priveam miscarile de oameni si cand s-a pornit suvoiul din cer, au intors caruta si alergau cal-caruta-oameni intr-o goana inapoi catre sat cum numai in filmele western am mai vazut .
Pentru mine a fost un adapost adevarat: desi, cu toata ploaia, au trecut multe masini si mai ales carute dinspre camp spre sat, nu puteam fi vazuta- caci adapostul, in afara de acoperis, avea un zid pana la jumatate, iar de la jumatate pana sus la acoperis sipci de lemn imbinate crucis, care lasau rombulete libere prin care se putea vedea afara. Si cand vroiam sa controlez cerul cu privirea, sa vad daca s-au mai risipit norii, ma apropiam de un rombulet liber, ca de un vizor, si aveam vedere in toate partile. Nu prea mai aveam speranta ca va sta prea curand, asa ca mi-am facut de lucru: mi-am scos chinezii din picioare, si i-am lasat la aerisit, asemenea si sosetele cam jilave. Caci vinilinul ala ma proteja perfect, si de umezeala din afara, dar si de cea dinauntru, in sensul ca tot acolo ramanea.
Pentru ca ploua fara incetare cu debit urias, am inceput sa imi fac probleme legate de posibile inundatii si cai de acces blocate. Primul loc in care am vazut apa baltind in gradina unei case, asezata in apropierea unui raulet, e drept, a fost in satul Humor, dupa manastire. Apoi la trecerea raului Suha Mare spre Malini, raul era cam umflat, iar primele campuri cu apa pe ele le-am vazut la venire in Slatina, putin mai jos de locul in care ma adapostisem. Si simteam un fel de presiune de a pleca din acel loc cat mai repede posibil. La cum ploua si la cat de innegrit era cerul, ma gandeam permanent la situatii urate gen viitura.
Stiu ca m-a batut gandul atunci daca n-ar fi cazul sa opresc o masina mare (treceau dubite, camioane acoperite) si sa-i rog sa ma ia macar pana la DN spre Falticeni.
Insa am asteptat, ploaia s-a rarit si cand ploua doar cu o perdea fina de stropi, am plecat. M-a mai plouat in varianta mai hotarata inca putin, pana s-au scuturat toti norii din zona, dar nu pentru multa vreme. Asa incat, cand am ajuns in Malini, oamenii iesisera prin ograzi la treburi. M-am minunat in sinea mea cum poate omul fi atat de increzator, de tare, incat, dupa asa potop sa revina, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, la ale sale.
M-am grabit cat am putut sa plec din acel loc, am trecut podul de pe Suha Mare si am ajuns in Cornu Luncii, apoi am iesit in DN 2E Gura Humorului-Falticeni.
Am mai oprit putin mai jos, in dreptul unei benzinarii. De catava vreme lantul eroinei dadea semne ca vrea putin mai mult ulei, asa ca am intrebat daca nu au pe undeva niste ulei de motor ars. Fata de-acolo mi-a spus ca nu, asa ca am zis ca s-o descurca si ea cum o putea si drum intins. Intins a fost, pentru ca nu a mai plouat, chiar a iesit soarele, iar soseaua era foarte buna, dar si in urcus asa cat sa te oblige sa muncesti la pedalat, fara sa te dai, din jena, jos. Din Cornu Luncii, soseaua atinge Radaseni si apoi liber la campuri pana la Falticeni.
Am mai facut o taietura pe lista mea: Baia- in vechime un foarte important si stravechi oras-cetate, aici a fost prima cetate de scaun a Moldovei si un foarte important centru religios- cea mai mare catedrala catolica a Moldovei, construita din porunca lui Alexandru cel Bun aici s-a ridicat (azi ruine), o ctitorie importanta a lui Stefan cel Mare- Biserica Alba (alba adica nepictata, probabil 1467) si una a lui Petru Rares (1532).
Baia era la 12 km de Cornu Luncii, pe un drum paralel cu soseaua pe care am descris-o mai sus. In acel moment imi fixasem ca tinta Probota si n-am luat in calcul ca pot amana pe a doua zi si in acest caz as fi avut timp berechet pentru Baia.
