Topic: Tara de Sus

[Mărioara]

Multumesc, Adican, ma bucur ca iti place.

Cand am spus ca drumurile mi-au fost line, am vrut sa spun ca le-am gasit usor, ca de la sine, mai usor decat ma asteptam si n-am avut piedici de niciun fel. Dar! relieful este obcina- un deal mai mare, sau mai multe  , urmate, bineinteles de o vale  sau mai multe. Cea mai tare a fost cea intre Sucevita-Vatra Moldovitei, dar sa nu anticipam.
Asa incat, intre Arbore si Burla sunt vreo doua obcinute, urcate pe soare si vreme buna, cu un peisaj tare frumos. Imi cer scuze ca la acest capitol, unde ar fi fost atatea privelisti sa-ti ia rasuflarea, pozele lipsesc.
Coborare in Volovat.

Volovat- cu o biserica de mir ridicata de Stefan cel Mare si Sfant 1500-1502 pe locul unei vechi biserici de lemn care a fost dusa intr-o noapte la Putna din dorinta domnitorului- biserica descalecatorului si intemeietorului de tara- Dragos (venit peste munti din Maramures)- ridicata la 1353 (asa incat la Putna se poate vedea cea mai veche biserica de lemn din Europa).

Cronica moldo-rusa (secolul al XVI-lea): ”Un barbat intelept si viteaz, anume Dragos…….a pornit ( pe la 1347 n.n.) cu drujina lui la vanatoare de fiare ……… a dat de urma unui bour, a trecut peste plaiuri inalte si a ajuns pe urmele bourului la locuri de ses frumoase si au prins din urma calari pe bour la un rau, pe mal, sub o salcie si l-au omorat, si s-au ospatat din vanatul lor. Si le-a venit de la Dumnezeu in inima gandul sa-si faca loc de trai si s-au asezat aici si s-au unit intr-un singur gand si s-au hotarat cu totii sa ramana aici.”

Anumite izvoare istorice considera ca la Volovat nu numai ca a descalecat Dragos, ci si ca si-ar dormi somnul de veci acest stramos al lui Stefan si intemeietorul Moldovei: Pe la 1840,un calator polonez a vazut aici o piatra pe care Stefan cel Mare ar fi pus-o, la 1473, pe mormantul “stramosului sau ”  Dragos voda.
N-ar fi exclus ca in viitor sa se descopere acest mormant intre cele stravechi de aici.

Volovat e o vatra de sat asezat, bine chivernisit si aratos. Biserica lui Stefan e impunatoare, din pacate si ea in chinurile restaurarii unei presupuse picturi interioare care ar fi existat si pe care preotul incearca sa o scoata la lumina cu restauratorii.
In ziua aceea- de luni 21 iunie, la orele amiezii, n-am putut vedea decat exteriorul, caci n-a fost nimeni sa-mi deschida.































Pe aceasta 'borta'- o foarte mica ferestruica sapata in piatra, care era deasupra capului meu si nu puteam privi inauntru, obiectivul aparatului foto a vazut asta- singura imagine din interiorul bisericii ca o fortareata:

[Mărioara]

De la Volovat la Radauti mai este o aruncatura de bat, cat sa strabati satul- m-am uitat cu placere la ciresii de la portile oamenilor care erau in rod.
La Radauti am stat cat sa iau o imagine haioasa, de pe o strada ingusta, incovrigata




am dat uite peste piata, de unde am cumparat de la o fimeie ultimele cirese (fara codite) dintr-o galeata- era mai mult de 1 kg, dar mi le-a dat pe toate ca la 1 kg, asa incat am mai mancat din ele inca vreo 2 zile la Putna. Pentru ca n-aveau codite, am intrebat-o stupid daca 'sunt spalate?' a protestat 'o plouat ieri la noi', asa incat le-am spalat si eu putin la robinetul din piata.
Apoi am descoperit covrigaria cea mai renumita din oras, caci am stat la coada pret de jumatate de ora, nu atat de pofta covrigilor, cat sa mai ascult la oameni ce zic. Erau 0,50 lei/buc., cu mac si cu susan, asa incat lumea isi lua cate 10- legati cu o sforicica in sir. Eu m-am gandit la gramele in +/- ce trebuie sa le car si mi-am luat 6. De sforicica lor m-am impiedicat inca vreo cateva zile la Putna, pana m-am indurat sa o arunc.
Peste drum era parcul de langa templul evreiesc, acum cam darapanat, de-aia nici nu i-am facut poza, ca era prea trist, am mancat cirese si covrigi, cred ca vreo 4. Am vorbit la tel. cu ai mei, care ma 'monitorizau' zi de zi: 'unde esti acum? mai ploua?'
(mama, care e o pestoaica extrasenzoriala- zodia lor au ceva simturi in + pentru alte lumi, m-a rugat cu cerul si cu pamantul chiar dis-de-dim., pe la 5h30-6h cand am trecut pe la ea inainte de plecarea din Buc. 'nu te duce, mama, amana plecarea asta, am visat urat, e ceva rau', probabil inudatiile, insa raul se drege intotdeauna cu binele)

De ce-o lungesc la vorba? pentru ca asa mi s-a intamplat si atunci- inca de dimineata de cand am plecat din Arbore stiam ca trebuie ca in aceasta zi sa ajung la Putna. De fapt, de cand am plecat de acasa stiam ca trebuie sa ajung la Putna. Si pe masura ce ma apropiam, parca nu-mi venea sa mai inaintez, imi venea sa pedalez invers. E rusinea si frica, de-ti vine sa fugi oriunde, ca inainte de spovedanie. Cum sa ajung eu, o pacatoasa, o vai de capul meu, la Putna lui Stefan?
M-am urnit pana la urma din parc, pentru stiam ca aveam destul drum de facut in ziua aceea si nu vroiam sa ma apuce intunericul pe drum, asa ca am mers sa vad Bogdana, chiar in oras.

Bogdana- manastire de calugari, prima constructie religioasa din piatra din Moldova- ctitor Bogan I 1359-1365; este totodata si necropola a familiei ctitorului- 7 morminte- domnitorii Moldovie pana la Alexandru cel Bun. Primul strat de pictura dateaza de pe vremea acestuia din urma.

In biserica se afla si moastele Sf. Leontie de la Radauti- episcop al Radautilor in vremea lui Alexandru cel Bun, mai apoi retras in schimnicie pe Valea Putnei.












Aspectul- si exterior, dar mai ales interiorul, este acesta, de lacas stravechi, iar daca vreti sa intelegeti mai bine metafora 'negura istoriei', o puteti face stand fie si numai cateva clipe in aceasta biserica ramasa in picioare, intacta vreme de 650 de ani.
Pictura e sumbra, mult diferita de celelalte biserici moldovenesti, aspra, cu linii si forme ingrosate, grele, apasatoare. In naos pictura este dominata de un rosu caramiziu si el vascos de vreme, insa nu apasator, ci persistent, asa ca o pasiune veche.

[Mărioara]

Am parasit Radautiul spre Putna prin Galanesti- o buna bucata pana acolo de campuri, soseaua, foarte buna, mergea paralel sau intretaia calea ferata- da, exista tren pana la Putna si chiar spre Brodina, trecand in Bistrita.
Am urcat lin, abia perceptibil, numai bine sa privesc satele, casele- Vicovu de Jos si mai apoi Bivolaria sunt cu mare staf, se simte bunastarea, de Putna sa nu mai amintesc din acest pct de vedere.
In Bivolaria am remarcat cu surprindere pancarte si reclame catre cel putin 3 fabrici de incaltaminte. Evident productie privata, probabil nu de mare amploare, n-am reusit sa ma cobor si sa vizitez una dintre ele, am lasat pentru cand revin de la Putna- n-am facut bine neascultand de vorba 'ce-i in mana, nu-i minciuna' pentru ca n-am mai reusit sa o fac la revenire.
Ce-a fost surprinzator de frumos pe acest drum, pe langa gospodariile si casele foarte frumoase, instarite (dar nu de genul Cajvana, ci armonioase, perfect integrate locului lor)- in Bivloaria, pe mai bine de 1 km de-o parte si de alta a soselei sunt ciresi- care la vremea asta isi dadeau rodul lor- copiilor din sat- erau o multime, ca pasaretul marunt ciripind prin crengi, sau trecatorilor- am vazut aproape exclusiv masini de SV- si nu numai aici, ci cam pe tot traseul meu- foarte putini straini, cativa B, si alti razletiti de prin alte judete, dar complet nesemnificativ.
Ca sa nu mai spun ca nu era nimeni ne-localnic pe bicicleta.
Tot la cap. trafic- scutere multe, multe si marunte si nu numai la tineri-adolescenti, ci si la maturi.

Desi mancasem pe saturate cirese luate din piata la Radauti, cele direct de pe creanga lor sunt cu totul si cu totul altceva, asa ca m-am oprit intr-un loc unde copiii deja trecusera pe-acolo- dupa frunzele si crengile jumulite de pe jos, dar cu cirese cu duiumul intr-ansul.
Deci retineti: Radauti-Galanesti-Vicovu de Jos-Bivloaria, partea a 2a a lui iunie (cu mici variatiuni), pregatiti cu sacose si multa, multa rabdare











Si evident ca ciresele cele mari si coapte care-ti fac in sâc sunt sus, lateral pe crengi, de neajuns

[Mărioara]

Fara doar si poate, pentru bicicleta- eroina mea, acest drum Radauti-Putna a fost de departe cel mai bun, drum intins, panta imperceptibila, sate, oameni si peisaj mai ales de admirat incontinuu.

Si cum s-a mai intamplat, in apropiere de Putna s-au adunat norii a ploaie- m-am grabit sa ajung la manastire, dupa ce am facut o  oprire la o pensiune din apropiere, cu dimensiuni (si nu numai ) de neam prost, ca sa pun niste intrebari. Am mai revenit doar o data acolo, dar n-am sa v-o recomand, cu parere de rau: ii zice Musatinii.

In rest, despre Putna, numai de bine: cred ca e un fel de Sinaie pentru zona aceasta, daca nu pentru toata zona manastirilor din Bucovina: bunastare, vechime, asezare, ca vinul cel vechi din beciuri domnesti. Si la oameni se vede acelasi lucru- parca si un pic de importanta, mai mare decat in alte zone. Probabil ca au de ce, stiu ei mai bine ce-a fost acolo de sute de ani.

Aceasta troita te intampina in zona de dinainte de intrarea in incinta propriu-zisa, a zidurilor manastirii. Pe mine m-a impresionat foarte mult:

Trecatorule, opreste-te si pleaca-ti fruntea cu respect.
Aici la 29 iunie 1940 sase barbati cu brate tari si cu vointa otelita

Sblt. Ghiocel Constantinescu
Sblt. NIcolae Stanescu
Sg. Dumitru Grosu
Sld. fr. Traian Comanescu
Sld. fr. Ioan Larian Postolache
Sld. Smil Avram

au luptat pentru ca Manastirea Putna sa ramana vesnic pe pamantul Moldovei lui Stefan cel Mare.
Glorie eroilor Romaniei!

[Mărioara]

Tot la intrare, in stanga, pe Dealul Crucii, de pe care se spune ca a tras Stefan cu arcul pentru a fixa locul constructiei manastirii, se vede crucea inchinata stapanului din veci de veci al Putnei si a toata Tara Moldovei, precum si numele sau scris cu arbusti plantati (crescand 'scrisul' s-a estompat, dar fotografii mai vechi ce se pot gasi il arata distinct).







iar noaptea asa






Peisajul, brazii inalti de o parte si de alta a unei alei lungi care urca spre manastire, totul- albul zidurilor si verdele padurii si al dealurilor impreuna, sobrietatea deosebita nu te lasa in niciun caz netulburat, odata ce ajungi la Putna, oricat de putin impresionabil ai fi.

Iar Stefan cel Mare si Sfant este pretudindeni in Moldova- cred ca aproape fiecare asezare prin care am trecut si-a numit strada principala Stefan cel Mare. In plus e de ajuns sa respiri putin alaturi de oamenii de aici, sa ii vezi cum se inchina la mormant, ca sa intelegi ca actul de canonizare n-a fost pentru ei decat o formalitate, pentru Moldova el fiind ceea ce a fost si va fi dintotdeauna, cel Mare si Sfant.

In incinta zidurilor manastirii, cu fata catre altarul Putnei, in care s-a slujit zi de zi, noapte de noapte, neintrerupt timp de 640 de ani,  si unde de 506 ani arde nestinsa candela la mormantul ctitorului sau, sta bustul lui Mihai Eminescu (Oscar Han) cu inscriptia:

Mihai Eminescu

185-1889

Ce-ti doresc eu tie,
Dulce Romanie...
La trecutu-ti mare,
Mare viitor!

[Mărioara]

Fotografiile facute la Putna sunt putine, foarte putine, si cu multa retinere. Locul a impus-o, timpul, ploaia, oamenii traitori acolo- calugarii si tot personalul.
(ca nota, in aproape toate manastirile, la intrare esti rugat sa nu faci fotografii personalului in activitatile lui)

La plecarea de acasa am ezitat daca sa iau sau nu ap. foto. Pentru ca sunt patita si ras-patita cu aceasta impartire intre calatorie, realitate si febra surprinderii ei, a captarii ei, a realitatii, a impresiilor si vibratiilor ei. A tot fotografia e un timp rapit prezentului si locului in care te afli, pentru un mai tarziu si altcineva, fie ca esti chiar tu acela, in alt timp, situatie, loc, resimtire.
(Au fost calatorii in care am lasat intentionat si eliberator ap. foto acasa, si a fost asa de bine. )

Cred ca de data aceasta, si datorita conditiilor si ritmului pe care mi le-au impus eroina mea- bicicleta, s-a creat un cat de cat echilibru intre cele doua laturi si sper sa fi putut fi libera si pentru una, si pentru alta din ele. Asta pentru ca a fost o a treia instanta, cu exigentele ei, cum mai spuneam. 
Chiar daca imaginile sunt atat si asa cum sunt.

Aceasta este fotografia pe care am facut-o la plecare, si am sa incep cu ea.

In spate- Turnul Tezaurului, singura parte de cladire a manastirii pastrata de pe vremea ctitorului ei, Stefan cel Mare, caci manastirea cu biserica ei a fost in multe randuri distrusa si recladita.

[Mărioara]

Am ajuns luni 21 iunie, spre orele 17, fix inaintea inceperii slujbei vecerniei. Am intrat cu tot cu eroina si bagaje in incinta, am lasat eroina sa se odihneasca, de data asta nelegata, dupa ce i-am acoperit saua, ca deja incepuse ploaia, mi-am scos bagajele, mi-am adecvat tinunta si am mers la slujba.
Dupa aceea m-am ingrijit si de locul in care voi dormi, alaturi de alti vizitatori.

Peisajul celor 4 zile de sedere, surprins si de poze, n-a variat deloc- a plouat, cu mici pauze, incontinuu- ploaie mocaneasca, din cand in cand si cu rafale de ploaie de vara.







Putna si-a impus ritmul ei: Utrenia si Sfanta Liturghie dimineata, Vecernie si priveghere dupa-miaza si seara.
In rest, mult somn, la inceput, apoi citit (ce-am gasit la biblioteca arhodaricului- Sfantul Inchisorilor- Valeriu Gafencu, Virgil Maxim- Imn pentru crucea purtata) , mancat, putinele iesiri in sat dupa alimente sau sa mananc la pensiuni. N-am reusit sa ajung la Sihastria Putnei (la 3 km) si nici la chilia lui Daniil Sihastru (la 1 km), ci doar abia prin imprejurimile manastirii, in sat. Cauza- sigur nu doar vremea.

In fiecare loc- manastire, monument sau sat pe unde am poposit mai mult, am baut apa locului.
De aici- de la fantana manastirii am tot baut, pe timpul zilelor cu ploaie.










Mi-a placut tare ca aici fantana are un sistem de scoatere ce chiar n-am mai intalnit: are doua galeti prinse de lantul care se scufunda pentru a lua apa in fantana- un coboara, cea goala, si alta urca, cea plina. Si tot asa. Am luat seama si mi s-a parut 'foarte tare', merita imitat, multiplicat.

In aceasta camera am stat- sunt camere de 5 paturi, cu pret foarte bun, cu bucatarie utilata complet, dusuri, toalete pe etaj- 3 (in arhondaricul in care am locuit eu), dar exista un Arhondaric pentru simandicosi cu regim de apartament si hotel-restaurant- un alt corp al cladirii. Cu tarife pe masura, adica mari.








Mesele mele (cu muulta ceapa rosie, paine neagra de la Mopan- adica Moldova panificatie, ceva foarte bun si zacusca)





Dar si mancaruri (de post) mai elaborate la pensiunile din sat, precum zacusca, borsulet sau sarmalute de post cu hribi, foarte bun (cele din imagine).

[Mărioara]

Ce mi-a mai placut in locul in care am gazduit: fiecare camera avea, exact pe masura, covor tesut manual din lana, in culori de vopseluri naturale. Am vazut intr-una din zile niste fimei din sat, cred, care mergeau la arhodaric cu sacose in care erau astfel de covoare. Probabil ca ele sunt autoarele acelor covoare la care mi-au ramas mult timp ochii.

Istorie:

• “Ştefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mânăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mânăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu” (Ion Neculce).
   
  Biserica- hramul Adormirea Maicii Domnului, inceputa la 10 iulie 1466, in semn de multumire catre Dumnezeu după cucerirea cetăţii Chilia (1465), s-au încheiat în anul 1469. Slujba de sfinţire a avut loc pe 3 septembrie 1470 (alta ocazie de multimire pentru victoria impotriva tatarilor, la Lipinţi, pe 20 august).
• In biserica se afla 14 morminte ale familiei Muşatinilor, dintre care trei voievodale.
  In gropnita- pe dreapta cum se intra, se afla mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant : "Stefan Voievod, care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni a trecut la vesnicele locasuri in anul 7012 (1504), luna iulie, in ziua a doua, marti, la ceasul al patrulea din zi (ora 10)."
  Alaturi, mai jos, mormantul sotiei sale, Maria Voichita, in stanga gropnitei se afla mormantul celeilalte sotii, Maria de Mangop.
  Alaturi de icoanele Sfantului si Marelui Voievod Stefan sta si icoana Sf. Daniil Sihastru.
  
• La intrarea in incinta manastirii se afla un turn pe care se afla stema Moldovei, datata 1471. I se mai spune Turnul Eminescu: im­­preună cu Ioan Slavici, a innoptat in incaperea de la etaj cu prilejul sărbătorii de la Putna 14-16 august 1871. Atunci a spus : „Să facem din Putna Ierusalim al nea­mului romanesc si din mormantul lui Ştefan altar al constiintei nationale”.
  
  Exista un muzeu al Manastirii Putna, intre paraclis si Turnul Tezaurului, in care am petrecut mai bine de doua ore a doua zi dupa slujba- sunt epitafuri, broderii, piese de cult- icoane, evanghelii vechi absolut de nemaivazut in alte parti, o piesa rara si foarte celebra- Tetraevengheliarul de la Humor, cu miniatura portretului lui Stefan ingenunchiar cu manastirea in palme. Precum si o replica a sabiei lui Stefan- originalul aflandu-se la Istanbul.
  Cel mai mult timp am petrecut in fata celor doua harti mari cat un perete: legaturile Moldovei cu tarile si principatele timpului si Moldova in timpul lui Stefan:
  
  Hotin - Soroca - Orhei - Tighina - Cetatea Alba - Chilia (hotare pentru o viitoare calatorie)
  
  
  Si cum mai scriam pe topicul dedicat sarbatorii de la 2 iulie:
  
  La Putna, in apropierea miezului de noapte, caci slujba privegherii se termina spre orele 23, la finalul ei se sting toate luminile, raman doar candelele si lumanarile, si in intunericul tainic, toti calugarii se aduna, descoperiti, in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului adusa de la Constantinopol in 1472 de Maria de Mangop, sotia de atunci a domnitorului Stefan cel Mare, si canta Luminanda la acoperamantul Maicii Domnului si apoi troparul Sfantului Voievod.
  
  “Apărător neînfricat al credintei si patriei străbune, mare ctitor de lăcasuri sfinte, Stefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi si din necazuri.”
  
  http://www.youtube.com/watch?v=Ctp8Js4Iz7s&feature=related
  
  
  
  
  
  
  

[Mărioara]

Nu departe de manastire se afla biserica de lemn a lui Dragos, descalecatorul si intemeietorul Moldovei, despre care am mai spus ca a fost adusa intr-o noapte, la porunca lui Stefan, de la Volovat, acolo unde a fost ea ridicata de ctitorul sau.

















Un indicator asezat la sosea o numeste cea mai veche biserica de lemn din Europa si ne indeamna sa o vizitam.
Aici am avut o intamplare: ca i-am dat tarcoale, de jur imprejur, incercand sa inteleg cum sa fac, pe cine sa caut sa o vad si pe dinauntru, am ars de curiozitate si nerabdare pentru asta, incercam sa-mi imaginez are-n-are pictura, ce obiecte sunt, cum e lemnul in interior, cat de afumat etc. Sunt totusi aproape 700 de ani de cand sta in picioare, in forma aceea modesta, simpla, de lemn, o mare minune!
Am vazut, de cum m-am apropiat, placuta avertizatoare :'obiectiv supravegheat nu stiu cum cu alarma, cu camera' nu mai stiu cum suna. Si dandu-i tarcoale, m-am apropiat de unul din geamuri sa privesc inauntru. Numaidecat, putin, foarte putin dupa aceea, pe cand eram cu spatele sa-mi gasesc un unghi de fotografiere mai bun, ca tot ploua si doi pasi mai incolo erau iarba mare si cruci de mormant, m-am trezit cu un nene pispiriu in spatele meu, cu priviri cam disperate, de pericol ceva. Sincer, am crezut ca are cu mine ceva, sa ma atace. Si mult timp, pana s-a departat am ramas, datorita emotiei, cu impresia asta. Pana mi-a trecut sperietura si am decodat nu cumva e chiar omul cu supravegherea, care m-a vazut misunand in jurul odorului de pret, si-a venit intr-o suflare sa vada ce-i. Ca s-a si retras, tot uitandu-se la mine, care imi faceam de lucru cu aparatul foto, intr-o gospodarie alaturata cimitirului si ansamblului de biserici.
Uf, ce m-am speriat! Da' si el de mine!
Insa atunci pe loc, de soc, l-am luat eu la fix: 'Nu stiti cum as putea sa vad biserica inauntru, cine imi poate deschide?' si mi-a spus ca fimeia care are cheia ar fi in concediu medical, preotul nu-i acasa si de-asta nici ca am putut intra, nici vedea ce-i in ea.

Tot aici, in incinta aceasta, se afla cimitirul satului si biserica: corp de biserica veche cu acoperis nou-nout.

(La jumatatea aleii se vede un om: el e, cel cu sperietura, inca nu-i venea sa plece.)







Insa ce mi s-a parut absolut senzational aici, caci n-am mai vazut pe nicaieri asa ceva, a fost un 'cavou taranesc', ca altfel nu stiu cum sa-l numesc, chiar in apropierea bisericii lui Dragos Voda:

[Mărioara]

In a treia zi la Putna au inceput rugaciunile la altar, in timpul Liturghiei, pentru 'luminarea cerului, incetarea ploilor....' este un tipic pe care l-am regasit si in slujbele din bisericile din Buc. cand am revenit- pentru incetarea inundatiilor astea care au adus atat amar oamenilor in zona.
Nu stiam atunci nimic despre asta, stiam doar ca ploua de luni, de cand am venit si ca as pleca la drum, dar nu mai sta ploaia.
Stiam dinainte ca la Putna voi sta cat va fi nevoie, dar nu neaparat din cauza ploii.
Joi mi-am spus ca maine, fie ce-o fi, poate sa ploua cu galeata, eu plec. Am impachetat dimineata, m-am dus la slujba, n-am stat pana la sfarsit, ca imi pregatisem plecarea inca de cu seara, si pe la orele 8 si ceva am luat drumul si de frica ploii nu prea m-am mai oprit decat sa trec un pasaj de cale ferata si sa urc o obcina pe jos, asa incat la 10h 30 eram la Sucevita, adica la 40 km distanta de Putna, prin Vicovu de Jos- Marginea.
Stiu ca pe masura ce ma departam de Putna mijea cate  putin soarele, nu-l mai vazusem de atatea zile, ce bucurie a fost! ce l-am mai asteptat!

La plecare, deasupra Putnei erau iar norii negura, desi nu mai ploua, dar mi-a fost atat de frica de ploaie, incat nu m-am mai uitat inapoi. Picioarele de deal ale Obcinei Mari, unde este asezata Putna sunt atat de frumoase, cum nu se poate povesti, m-am oprit intr-o fuga doar sa iau doua imagini, ca sa nu le uit, locurile, si nu din unghiul cel mai potrivit, pentru ca era mai sus acela.









La Putna a fost un timp pe indelete si plin.

[Mărioara]

Incerc sa leg imaginile pe care le am din acele locuri pe unde am trecut cu vestile ce au aparut de atunci incolo, de nenorociri in zona.
Bilantul distrugerilor la 30 iunie, cand eu am ajuns in Buc.
Si totusi de pe 30 iunie tot ploua si n-a fost zi sa nu fie coduri galbene-portocalii de inundatii anuntate in SV.

http://www.newsme.ro/actualitate/bilantul-pagubelor-la-ora-1300.html

si umor amar, tot de-acolo

http://www.newsme.ro/Aurel-Buzincu/noe.html

[Nico_Montreal]

La plecarea de acasa am ezitat daca sa iau sau nu ap. foto.

f. bine ca l-ai luat!
este un topic placut (dar nu ar fi avut farmec fara poze), imi aminteste de copilarie (pe la vreo 10-12 ani), cind am vizitat locurile astea cu parintii.
cindva, vreau sa o duc si pe fiica mea pe acolo.

[adican]

.....Mesele mele (cu muulta ceapa rosie, paine neagra de la Mopan- adica Moldova panificatie, ceva foarte bun si zacusca.)

Frumos, frumos tot topicul iar cu poza asta mi-ai pus capac. Mi-ai facut o pofta de paine neagra cu zacusca..... Ultima data am cumparat paine d'asta anul trecut la Comarnic.

[Mărioara]

He, he, Adican, mi-a fost cam jena la un mm dat de poza cu painea jumulita, dar asta mi-e felul, cand imi permit sa o fac (sunt sigura  ca numai eu mananc din ea), mananc intai de jur imprejur toata coaja, iar miezul il mananc asa, ca trebuie. Nu-mi place miez de-asta alb, sfaramicios, de-aia imi si fac frecvent painea acasa, crocanta, daca se poate numai coaja. In schimb, aceasta paine de la Mopan, gasita in aceeasi formula si la Putna, si la Gura Humorului- ii zice intermediara, avea un miez pe care l-am mancat ca pe coaja, asa era de bun, rar mi-a fost dat sa mananc asa paine gustoasa: legata, nesfaramicioasa, pufoasa, deci nu clisa, si dupa 2-3 zile in stare perfecta de a fi mancata. Gata cu reclama nemascata la Mopan.

Nico, asa gand frumos ai cu adusul copilei, ca sigur se va implini. Si va fi o intamplare fericita nu numai pentru copila, sunt sigura. Te va pomeni, si va avea de ce, asa cum o faci tu cu parintii tai.

Revenind la ap. foto, sigur ca e un mare castig sa revii si cu poze, doar ca inconvenientele cele mai mari, in cazul calatoriei mele nu au fost tocmai cele de care vorbeam: ca petreci timp facand poze si nu fiind prezent intru totul in acea realitate.
Eu nu am o sapuniera, ci un ap. care, cu tot cu accesorii, cantareste ceva, ori eu mi-am dramuit in bagaj fiecare gram, cred ca cele mai grele lucruri au fost ap. foto si lacatul in U de la bicicleta.
Si inca nu ar fi nici asta asa grav, dar ap. e foarte vizibil, e mare, nu poti face poze oriunde si oricum, in conditiile in care calatoresti solo pe bicicleta, chiar si in Bucovina.
Imi pare asa de rau ca nu am poze cu peisajul, cu satele, cu detalii de pe camp- oamenii la lucru, caii, capitele, norii etc.! odata ca mi-era greu sa scotocesc dupa aparat- legat in bagaj, pus pe portbagajul bicicletei, si alta ca uneori nici nu aveam unde sprijini bicicleta, cu bagaj cu tot sa o fac. Dar si ca nu stiam cine m-ar putea vedea dintr-o masina trecand si i-ar veni ceva gand rau.
(Pentru ca tocmai am fost patita si inca cu o sperietura foarte mare: cu o sapt. inainte la mare, la Eforie N., pe malul Techirghiolului- pe o plaja f. frecventata, am fost la mustata sa fiu atacata de o gasca de banditi (tigani)- am scapat ca prin minune, fara gluma, si nu eram singura. A fost ca in filme, cu urmarire, masina pregatita, gealati la acoperire, gealati la atac, dar nu mai insist. Aveam ap. foto in geanta lui- rucsac, chiar de la Roots- cu steag canadian, totul era f. vizibil, mai ales ca facusem poze fara mari precautii de acest gen in zilele trecute si acolo, si pe plaja la mare etc. Am vazut multe anul asta la mare- raufacatorii umblau in gasca foarte mare, pentru intimidare si urmareau sistematic si cu insistenta pe cine puneau ochii- chiar pe plaja. Si-am luat frica, inclusiv o aversiune pentru tigani ce eu nu o aveam.)
In fine, n-a fost nicio clipa cazul aici, dar am fost si prudenta si cu ajutor cat cuprinde, cand am cerut, cand a fost greu. In concluzie, sunt niste fotografii 'muncite' din mai multe pcte de vedere.

Alte cateva remarci despre Putna- un indicator din Vicovu de Jos spunea ca mai sunt 2 km pana la granita cu Ucraina (salutari, ru!)

O casa muzeu din Putna pe care nu am putut-o vizita, caci se facea curat in ea, 'se varuia' cum mi-a spus doamna de acolo si lucrurile erau stranse gramada- probabil un muzeu etnografic

[Mărioara]

Putna este, pe langa manastire- loc de vietuire a unor oameni care au ales calugaria, si un centru de cultura extraordinar, in care muncesc tot calugarii. Este foarte evident pentru oricine ca sunt oameni de elita aici. Studiaza, conserva documente, cerceteaza istorie si editeaza carti- am jinduit, zile in sir cat am stat, sa rasfoiesc-citesc carti dintr-o serie dedicata voievodului ctitor, foarte pretioase. Mi-a fost jena sa le cer imprumut de la magazin, caci la arhondar nu le-am vazut. Iar de cumparat nu mi-am permis sa cumpar niciun fir de ata, ca eu nu stiam cum sa ma mai scap de ce am in bagaj.

Pe langa activitatea de cercetare din manastire si de la muzeul despre care am vorbit, la Putna calugarii formeaza un cor de strana cum NU se mai poate auzi decat la Putna- este sonoritatea putneana si atat.
Se pot gasi inregistrari si pe net, chiar si o transmisiune live daca nu ma insel, dar cum suna cand esti acolo, e incomparabil mai frumos si mai adevarat.
Si legat de asta, a fost o intamplare hazlie pentru mine la slujbe: in toate zilele in care am stat la Putna, la toate slujbele era si o fimeie, pelerin si ea, de prin partile Moldovei dupa accent. Si cand canta strana in felul ala de te lua cu fiori isi punea mobilul in functiune si incepea sa caute in agenda- ca la final ma uitam si eu in agenda ei- Nenea Sandu, Vali- acasa, la birou, etc. si ii suna si le soptea sa asculte corul si le punea corul.
La inceput m-a sacait wtf! asta a venit la rugaciune sau ce? pe urma, cand i-am vazut ravna sa mai bucure si pe altii, tare am inteles-o si am privit-o cu simpatie.
Deci transmisii live ale stranei de la Putna in fel si chip.

La Putna poti intelege spiritul manastirii pastratoare si roditoare de cultura, cum era odata, in vechime, si cum reincepe sa fie, in multe locuri. Am povestit despre monahul Moise de la Oasa, cel cu literatura de detentie. Si ca acestea sunt multe, foarte multe exemple. O elita culturala in manastiri: la calugari este Putna, la calugarite este Diaconesti, in Bacau. Era una dintre tintele mele, dar cum inundatiile s-au pornit mai intai inspre Bacau, am lasat pe alta data.

[Mărioara]

Revenind la drum: intre Putna-Vicovu de Jos sunt 15 km, intre Vicovu de Jos-Marginea tot 15, Marginea-Sucevita 11 km. Prima parte a drumului, pana la indicatorul spre Marginea, a mers uns, in panta usoara devale, imediat ce am intrat in Horodnicul de Sus facand dr. catre Marginea, o ditamai obcina, in cateva trepte, ceea ce a insemnat urcat pe langa bicicleta si tot urcat. Insa este un peisaj de o mare frumusete, colinele cu satele in departare- in dr. Voievodeasa (nume!), iar la terminarea Horodnicului este o cruce mare de piatra pusa in cinstea unei victorii a lui Stefan din acel loc. De sus, se vedea in departare Marginea, din acel moment am tot coborat, si urcat doar putin.

Marginea e un sat mare, adunat, mult mai adunat decat tot ce am vazut pana atunci, seamana cu un sat de campie. Instarit. Undeva pe dr. drumului a aparut si indicatorul pentru locul de prezentare si vanzare a celebrelor vase din ceramica neagra de Marginea. Am incetinit, m-am uitat cu jind, dar n-am mai oprit- imi faceam numai inima rea ca nu pot cumpara frumusetile acelea ce se vedeau din drum- erau expuse si costume frumoase, piese de imbracaminte si tot felul de obiecte de ceramica.

Intre Marginea si Sucevita drumul e aproape lin, doar dupa intrare in Sucevita incepe o panta acceptabila. Si absolut minunat!

Sucevita a fost pentru mine cel mai frumos si primitor loc. Este asa o gingasie in proportia si aspectul caselor cum n-am mai vazut in restul satelor. Chiar si constructiile noi sunt discrete, gingase, sfioase parca sa nu deranjeze cu prezenta lor talia vegetatiei, a copacilor. Oriunde intorceai capul, de-o parte si de alta a drumului, curti frumoase inundate de iarba si gradini pline de flori de toate neamurile. M-am coborat de pe bicicleta si am luat-o la pas ca sa pot admira in voie. Nu te poti satura de privelistea linistita, cocheta a acestui sat. Destul de aproape de sat este albia Sucevitei (am citit ca au avut distrugeri acum la inundatii), cand de-o parte, cand de alta a drumului.
Toate pensiunile, multe, foarte multe, din acest sat sunt de vis! cel putin asa imi imaginez eu ca si-ar dori cineva sa locuiasca la tara cateva zile sau mai mult: o casuta ingrijita, cu tot confortul, dar in forma ei traditionala, nimic exagerat, nimic ingrosat sau tipator in forme sau culori. Pana si pancarta de la poarta sau de pe stalpi, daca ma credeti, erau simple, luminoase si discrete.
Rar poti vedea un loc in asa armonie- om si peisajul dimprejur, o binecuvantare acest loc.

Despre manastire, ce sa mai vorbesc! I-am vazut din departare zidurile de incinta, cuibarite sub o padure de brazi







si din cauza frumusetii locului, dar si a faptului ca ajunsesem cu bine si nu mai vazusem de zile bune de ploaie un loc nou ca acesta, mi-a venit firesc sa ma inclin si sa ma inchin, in acest loc in care am facut poza, in drum, si am si facut-o. In fine, pentru fiecare loc la care am ajuns, pentru mine cu greu, am facut de fiecare data intai si-ntai o multumire pentru asa dar.

Vremea a fost buna tot drumul, am spus ca a iesit si soarele, dar cu un cer care usor se putea acoperi oricand de negura. Insa toata sederea la Sucevita, de la 10h30 pana la 12h30 a fost soare si frumos.







Indata ce am intrat, la locul de bilete si obiecte de vanzare, maicuta de acolo s-a alarmat putin 'valeu, dar n-aveti voie cu bicicleta' si am rugat-o sa o las la adapost sub arcada intrarii, langa ghereta ei, ca adapost pentru ploaie. Cu dansa am vorbit apoi mai mult, ca era curioasa de unde vin si unde merg, despre drumul meu, cum a fost la Putna, care mai sunt preturile la cazare, cum mai canta strana si altele.
Cand am fost gata, cu tinuta adecvata pentru vizita, am intrat vitejeste si cand am dat cu privirea de biserica, mi-au tasnit lacrimi fara de mine si mi s-a pus nodul in gat. M-a coplesti atata frumusete deodata in fata mea, pur si simplu nu puteam sa cuprind deodata atata de multa.











O descriere:
Scara lui Ioan Climax sau Scara virtutilor, cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinţei într-o primă judecată imediat după moarte şi una din cele mai valoroase compoziţii ale picturii medievale româneşti.

[Mărioara]

Se spune ca unul din multii ucenici ai Sf. Daniil Sihastru- Calistrat, ar fi intemeiat o sihastrie in aceste locuri, unde mai apoi s-a inaltat, la 1586, biserica din piatra, la initiativa Mitropolitului Gheorghe Movila. De fapt Sucevita e cunoscuta ca ctitorie a familiei Movilestilor- boieri bogati si luminati ai Moldovei acelor timpuri.
Ieremia Movila desavarseste lucrarea Sucevitei in timpul domniei sale, o inzestereaza cu pictura- autori fiind doi pictori moldoveni- Ioan Zugravul si fratele sau Sofronie, iar ceea ce vedem noi azi e forma originala a picturii, iesita din mana acestora doi. Este ultima biserica moldoveneasca pictata la exterior, si din acest motiv este si cel mai bine pastrata dintre toate bisericile pictate la exterior din Moldova.

Exista si o legenda a constructiei manastrii care spune ca o femeie, pentru rascumpararea pacatelor stiute numai de ea si de duhovnicul ei, a carat timp de 30 de ani piatra cu carul cu boi pentru inaltarea acestei biserici.

[Mărioara]

Sucevita FN      























Pridvorul

[Mărioara]

Inainte sa incep sa fac poze, m-am invartit aiurita pe langa biserica.   In curtea manastirii era, bineinteles, nelispita fantana, de unde m-am dus sa iau apa sa beau. Am trecut prin dreptul celor doi cosasi si i-am saluat ca in Tara de Sus: 'Doamne-ajuta!' si unul dintre ei mi-a raspuns 'Multumim!'

[Mărioara]

Sucevita are si ea un muzeu renumit cu epitafuri, evangheliare vechi, broderii si alte obiecte, intr-o sala care arata foarte frumos si vechi- cu niste barne groase din lemn pe tavan si ziduri natur, pe aceasta latura a cladirilor.