In ultima seara, pornind de la hotel spre acest loc, la Casa din deal a Conului Mihai, unde m-am gandit sa-mi petrec ultimele doua ore pana la plecare, am crezut ca nu voi ajunge inainte de a incepe furtuna. Cerul se innegrise in toate partile infricosator. M-am grabit cat am putut, la urcus. Foarte putina lume mai era la ora aceea- spre ora 19, pe Str. Ion Creanga in sus, iar cei care mai erau, intrau in cate-o curte sau in case.
Am ajuns cu bine, am intrat pe poarta si m-am oprit sub acoperisul fantanii. Am sprijinit eroina de peretele fantanii, mi-am scos hainele de ploaie si m-am echipat mai bine, ca se facuse brusc foarte frig si m-am asezat pe banca de lemn din interior. Putin dupa aceea au inceput vantul puternic, fulgere in departare si mai apoi ploaia.
In curtile vecine, ca si aici, nu era nici tipenie de om. In curtea casei, mai in spate era legat de lant la cusca lui, un catel roscovan, de talie mica, dar voinic, corcit cu teckel, se ridica pe picioarele din spate, se uita la mine si scancea, agitandu-se in lant.
Pentru ca fulgerele au inceput sa brazdeze tot mai aproape, mai apoi cu bubuituri de nedescris, am inceput sa actionez in consecinta: am scos aparatul foto din bagaj si l-am asezat jos, sub bancuta de lemn, cat mai departe de eroina. Mai tarziu i-am scos si acumulatorul. Asemenea cu tel., scos acumulatorul. M-am cautat de bani in portofel si-am gasit o singura moneda. Mi-am pus o dorinta, i-am multumit Conului Mihai si am aruncat-o in fantana. Strategia de baza aplicata: orice metal indepartat rapid de pe corp si de langa mine, eroina deoparte, eu in partea cealalta a fantanii, unde copacii cei inalti de pe alee parca nu erau asa aproape si aplecati de crengi catre fantana. Cand au inceput bubuielile cele mari, aveam in fata ochilor numai cazul cela vazut la stiri cu oamenii trazniti pe camp. M-am asezat jos langa bancuta de lemn, cu capul mai mult sub ea de frica traznetului si am pus iar releul in functiune- Sfanta Treime, Prea Sfanta Nascatoare si toti sfintii. In toiul furtunii, cum stateam si ma rugam sa se termine cu bine, aud zanganind langa mine, in marea goana a bucuriei, catelul, care tara de lantul de la gat un mare piron (cam de jumate de metru) cu care fusese el tintuit de pamant. Valeiiii! 'du-te acasa! acasa!!!' eram complet disperata! Alerga in jurul meu ca un nebun, lovind cu pironul si cu lantul tot ce intalnea in cale. M-a lovit peste picioare, s-a intepenit in rotile eroinei, nimic nu conta. M-am suit pe banca, se urca dupa mine. 'Valeiii, ce ma fac cu asta?! o sa ne trazneasca pe-amandoi' Apoi a luat-o nebun de bucurie la alergare prin curte, printre copaci, pana s-a intepenit, incolacindu-se de mai multe ori, de picioarele saniei lui Conu Mihai: 'acolo sa stai! baga-te la loc!' a scancit, a latrat, s-a zbatut, dar cand a vazut ca nu mai are ce face si ca e groasa cu ploaia, s-a potolit si a ramas o vreme acolo.
A fost o furtuna cumplita, a tunat, fulgerat si plouat timp de doua ore, se inserase bine si nu mai stiam daca voi ajunge la autobuzul la care imi rezervasem loc.
Dupa o vreme, cand inca nu se terminase furtuna, tot mai apareau fulgere razlete, iar ma trezesc cu nebunul de catel cu fiarele zanganind dupa el langa mine. S-a invartit de bucurie si a facut harcea-parcea din cursele ce le tot facea in jurul meu si al fantanii un melc ce se intinsese la drum pe cimentul cela.
Cand s-a mai linistit, i-am dat sa manance, am mancat si eu din biscuitii pe care-i mai aveam in bagaj- a mancat tot. La cat de bucuros era de libertate si de mancare, probabil ca nu era prea rasfatat.
Trecuse de 21h si inca mai ploua, dar furtuna era pe trecute. Mi-am strans tot si m-am pregatit de plecare. Catelul a innebunit pur si simplu de fericire si a tasnit inaintea mea spre poarta. 'Vai de mine, ce ma fac cu asta acuma?' Am incercat sa ma strecor, eu si eroina, fara a-i lasa loc, n-a fost cu putinta. Cum masuram secundele, minutele ce le mai aveam pana sa ajung jos in oras, nu mai aveam ragaz sa ma ocup de el, sa ma intorc si sa-l inchid in curte si oricum ar fi iesit pe sub poarta de lemn. Am coborat strada pe jos, cu cainele dupa mine, care alerga zapauc in toate partile, pe strada, pe trotuar, printre picioarele mele si rotile eroinei. De vreo 2-3 ori l-au claxonat masinile in urcare si l-au evitat. Nu stiam ce sa fac, era de neoprit.
Dupa ce ca ma apasa deja plecarea, catelul asta mi-a rupt inima de tot cu atasamentul lui si cu bucuria cu care voria sa se joace cu mine cand bubuia si fulgera si mai ales acum cand alearga inaintea mea pe strada ceea, sub inserare si ploaie, tarand dupa el bucuros ditai pironul.
Cand am ajuns in piata din care pornesc strazile, a dat de un grup de tineri adunati langa o masina, a uitat pe moment de mine si s-a dus tinta la ei zanganind. S-au mirat sa-l vada in felul ala, l-au luat la dragalit, numai bine pentru mine sa incalec eroina si devale la autogara. Am fortat cat am putut si am ajuns cu cateva minute inainte ca masina sa opreasca la peron- cu pasageri de la SV si multi altii care deja facusera coada la urcare. Am apucat sa platesc biletul la ghiseu si cand masina a oprit, toti s-au grabit sa-si puna bagajele in cala, ramasesem ultima. M-au ajutat doi barbati si am incercat sa-i facem loc eroinei in cala de bagaje, dar n-a fost cu putinta. A coborat si soferul si cand m-a vazut: 'aleu, cu bicicleta?! unde s-o pun? n-am loc, e plin... si ati platit si bilet...' Pana la urma s-a indurat si a dat jos si rearanjat niste colete voluminoase din partea cealalta a masinii, care erau comisioane si nu bagaje ale pasagerilor, a facut loc eroinei si asta a fost tot: 'aur!' si a inchis capacul portbagajului.
M-am culcusit pe locul meu in autobuz, mi-au curs o vreme lacrimi grele de despartire si cand m-am mai alinat, mi-au aparut, din senin, imaginea si gustul snitelelor cu cartofi prajiti ce ni le facea tata mie si fratelui meu.
La Buc., in zilele urmatoare, m-am dus la cimitir la tata si tot atunci am mers si am asezat o lumina pe mormantul lui Eminescu, apoi al Conului Mihai si pe cel al lui Labis si al parintilor sai.
In drumul acesta s-a intamplat mereu ca dupa urcus sa vina si coborasul, dupa ploaie, sa vina si soarele.
Si la oamenii Tarii de Sus am vazut, trecatori cum se stiu in toate, bucuria lucrului bun si frumos lasat in urma lor, impreuna cu o blanda liniste alaturi de Cel ce Este.
