Ca sa ajungi in Arbore dinspre Todiresti treci prin Cajvana: la intrare dinspre Todiresti e o portiune de constructii noi, una si una, inca neterminate, dar totul e pustiu, nu locuieste nimeni- si cam mergi vreun km tot asa. Straniu. Insa odata ce intri in zona de sat locuit, incepi sa te lamuresti. N-am facut nicio poza, desi era de pozat. Cajvana e un fenomen. Nu mi-a placut pentru ca totul e nou, abia daca am zarit vreo cateva case vechi sau renovate care sa iti spuna ca esti in Bucovina. Totul era nou si supradimensionat, asa ceva n-am prea mai vazut prin sate- in masa case uriase. Si din spusele gazdei de la Arbore, satul nu a fost prin traditie unul rasarit, dar 'cajvanenii s-au tras unul pe altul' in sensul ca s-au ajutat plecand in strainatate sa munceasca pentru casele acelea.
La iesire din sat cerul se pregatea de-o furtuna, am stat o vreme la un service auto, n-a venit ploaia, asa ca am luat-o devale spre Arbore- la intrare in acest sat atat de frumos si armonios: nou cu vechi impreuna parca de cand lumea (opusul Cajvanei), am auzit dinspre o carciumioara de pe dreapta drumului chiar cantari live de-ale locului cu trompeta si acordeon parca. N-am mai oprit ca era panta numai buna de ajuns inainte de ploaie la biserica monument- am intrebat pe cineva care mi-a indicat locul si m-a sfatuit sa ma grabesc sa mai prind ghida acolo- duminica spre orele 18h30 am ajuns in Arbore.
La biserica ghida nu era, inca cativa vizitatori pe afara, am apucat sa fac cateva poze si a inceput furtuna- am ramas la adapost sub clopotnita la intrare, unde m-a gasit clopotarul care venise sa traga clopotele pentru furtuna (sa se mai risipeasca norii). Cu el am mai vorbit despre monument si el mi-a recomandat sa innoptez la Casa galbena, unde pot gasi si o masa calda.
Arbore 20-21 iunie 18h30-10h30
o biserica monument la care am visat dinainte sa o vad, este
atat de frumoasa!
Cateva note culese despre dansa:
Arbore- biserica de mir (nu manastire), ca si Parhauti, cu hramul
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, e o ctitorie boiereasca- 1503 de Hatmanul Luca Arbore al Sucevei (si portarul cetatii timp de 40 de ani!) pe vremea lui Ştefan cel Mare, sfetnicul de seamă al lui Bogdan al III-lea, tutorele lui Ştefăniţă Vodă, cel care i-a si curmat zilele- Din Letopiseţul lui Grigore Ureche:
...în 1523 "în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ştefăniţă Vodă
au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie".
Pictura interioara si exterioara este facuta in 1541 de un laic- meşterul moldovean Dragoş Coman din Iaşi.
In acea piatra scobita regulat si-a amestecat 'Dragossân' culorile pentru minunea de pictura ce a ramas dupa dansul-
Artistul dovedeşte geniu: umblat pe multe meleaguri străine, el inovează, are o viziune nouă faţă de înaintaşi, reuşeşte o sinteză îndrăzneaţă între elementele orientale şi occidentale bine integrată totuşi în tradiţie. Se păstrează canonic Imnul acatist (la miazăzi), dar Asediul Constantinopolului capătă substanţa real-istorică (asediul perşilor din anul 626); reprezintă doar o aliniere formală impusă de moment, opţiunea antiotomană a pictorului fiind evidenţiată prin actualizarea Cavalcadei (în interior). Drumul magilor, Maica Domnului şi alte scene denotă o înclinaţie spre peisajul stâncos, pe un fundal preponderent verde, ca şi la Judecata de Apoi unde găseşte unele soluţii proprii de fluidizare a mişcării personajelor. În Cinul de pe absidă, printre sfinţii martiri figurează şi apărătorul de moarte, Cristofor, cu pruncul Iisus pe umăr; este o imagine unică şi neobişnuită pentru Moldova, influenţă a picturii murale din ţările catolice.
Proba de geniu a zugravului rămâne însă decorul faţadei de apus. În marea cavitate unde se fac îndeobşte pomeni şi parastase, întregul perete pare o imensă carte de miniaturi care "…îmbină o viziune parcă de quatrocento italian cu strălucirile emailurilor, stampelor şi covoarelor orientale" (P. Comarnescu). La nici o altă mănăstire nu găsim un asemenea ansamblu de miniaturi considerat de altfel drept cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş. Întâlnim şi aici pe Adam arând, pe Eva torcând (în Geneză), mesenii de la Ospăţul Sfântului Gheorghe sunt aşezati şi cu spatele la privitor (amplasament străin bizantinismului, introdus de Renaşterea italiană), redarea peisajului, a stâncilor în speţă, trimite spre Giotto, dar personajele au o mişcare mai firească, "trăiesc" evenimentul - pe acelaşi fond verde întunecat. Şi tot aici artistul se dovedeşte curajos: la trecerea de pe un zid pe altul, aşează capul balaurului într-o scenă şi coada în alta (aducerea balaurului).
Tranşant, Dragoş Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice munumente de artă moldovenească.
