*This word sounds like the name of a man who goes around the world, looking for adventure.
"Mai Zambile, pe unde ai umblat? Ce ne-ai adus?".
Zambile smiles enigmatically si deschide tolba cu povesti.
Uite ca Zambila a venit si a adus povesti.
Multumesc pentru nume, pentru indemnul de a scrie
E o poveste pentru tine Alien, sa o citesti si sa te bucuri de ea, acum cind tuna si fulgera si ploua de parca s-au spart baierele cerului. O seara buna Alien!
******************************************************************************************
- orice asemanare cu personajele din viata virtuala a forumului acesta este pur intimplatoare-
******************************************************************************************
Povesti cu Zambila
1.
“ Huo Murgeanule! Da’ mai asculta si tu incapatinatule, ca de nu acusi o iei cu joarda! Nu vezi ca-i om incarcat cu desagi colo, pe marginea drumului? E loc destul in caruta, am putea sa il ajutam daca are de mers in sat la noi! Si apoi mai am si eu cu cine schimba o vorba. Cu tine degeaba vorbesc, caci nu imi raspunzi, doar nechezi si oricum de facut faci doar dupa capul tau! Ma mir ca am ramas cu caruta intreaga dupa ce ai gonit ca nebunul prin miriste. E drept
ca- i asa o zapuseala cind mergi in plin soare ca inteleg de ce te-ai grabit sa ajungi in umbra si racoarea padurii.” – asa vorbea in continuare romanul nostru cu murgul lui, caci drumul ii fusese lung si dupa o zi intreaga umblat pe coclauri I se urise si lui de atita pustietate.
“ Ziua buna omule!” saluta taranul – “ de mergi in satul de peste deal, Stanilesti il cheama, hai sus in caruta, ca te vad incarcat cu desagi si nu cred ca ti-e usor.”
“ Ziua buna ! Ma cheama Zambila si tare bine mi-ar prinde un pic de odihna, ca-s pe drumuri din zori si bietele-mi picioare si spinarea isi cer si ele dreptul la un pic de hodina!”
“ Hai sus in caruta! Huo Murgeanule, huo! Si dupa citeva clipe dupa ce Zambila si-a aranjat desagii si s-a suit pe capra linga omul cel bun, au pornit cu caruta, la trap marunt, pe drumul din padure , racoros, umbrit de copaci batrini si darnici, ce-si ofera frunzele sa faca bolta trecatorilor asudati de soarele din cimpuri.
Zambila, dupa un timp a scos fluierul din sinul camesii si a inceput a cinta doine, hore vesele de rasuna padurea si parese ca-i era pe plac si calului, care a intins pasul si a uitat sa mai necheze si sa se mai incapatineze sa faca numai dupa voia lui. Mai tirziu , taranul nostru incepu a vorbi si iscodi pe omul de linga el.
“ Eu mi-s Petre al lui Anghel din Stanilesti. Asa ma stie lumea de la noi din sat. Ce vinturi te poarta prin partile acestea, de mergi asa incarcat?”
“ Iaca asa, am pornit si eu sa vad si eu tara!- a raspuns Zambila.” Sa cunosc oameni din alte sate, sa aflu obiceiurile lor, povestile lor. Iara desagii sint plini cu tot felul de lucruri folositoare unui om aflat la drum lung, ceva piine, o bucata de cas si o butelca pentru apa.”
“ De vrei sa vinzi ceva, nu o sa ai vad bun in sat la noi. Oamenii nostri tin pungile legate bine si-s cam falosi, greu se imbiie la nou.”
“ Nu vreau sa vind nimic! De pot gasi adapost pentru o noapte sau doua, pot munci si ajuta gazda mea, ca sa nu se spuna ca stau pe degeaba si astept pomana.”
“ De-i asa, nu ba-i! O sa te indrept spre matusa Marioara, caci e batrina si singura de cind copii i-au plecat la oras si sotul i-a murit demult. Cu siguranta i-ar folosi un pic de ajutor la reparat ograda gainilor, usa de la casa si mai stiu si eu ce altceva. Chiar ieri am fost pe la dinsa si se vaita de singuratate si ca nu mai pridideste cu treburile si problemele.”
“ Multumesc om bun! Sa te rasplateasca Dumnezeu dupa inima buna si sfaturile date!”
Si uite asa din vorba-n vorba, timpul trecu mai usor si au ajuns in Stanilesti. Petre opri caruta in fata unei case micute, cu curte mare dar cazuta in paragina.
“ Uite aici sta tusa Marioara! Ma duc sa vorbesc cu dinsa, sa vedem ce zice. Zambila, tine tu haturile Murgeanului si asteapta-ma un pic!”
In timp ce-l astepta pe Petre, Zambila se uita in jurul lui si vazu mai pe indelete satul, case frumoase, gospodarii implinite si ingrijite si se bucura in sinea lui caci asta insemna ca –s oameni gospodari si ca pamintul ‘i bun si roditor. La o vreme simti asa parca o intepatura in spate, un junghi. Se foi, se rasuci, dar nimic! Da cu mina, nimic! Se intoarse atunci Zambila sa vada ce il deranjeaza, cind colo la citiva metri de caruta, statea un taran voinic si mindru, cu mustatile rasucite si cu privirea atintita spre el, mai mai sa il sfredeleasca. Vazind taranul ca a fost descoperit, s-a indreptat agale spre caruta si zise:
“ Asta-i Murgeanul lui Petre al lui Anghel! Ce faci in caruta lui, caci tu esti strain de locurile aistea!”
“ Eu mi-s Zambila si Petre al lui Anghel din Stanilesti, om bun la inima, m-a luat in caruta lui, sa-mi dea prilej de odihna, caci drumul a fost lung si desagii grei.”
“ Si cu ce treburi la noi in sat?” – intreba in continuare taranul.
“ Iaca, colind si eu tara in lung si-n lat!”
“ Aha, deci un hoinar!”
“ Mai Stane, da’ mai lasa omu in pace si nu-l mai ameti cu atitea intrebari!” – se auzi vocea lui Petre. Taranul cu mustatile rasucite se trase intr-o parte si luindu-l de mineca pe Petre ii spuse:
“ Mai Petre, asta-i hoinar! Ce-ti veni sa-I iei in caruta si sa il aduci in sat la noi?! Iaca, ai parul inspicat si tot degeaba, ca mintea ti-a ramas ca atunci cind erai flacau! Ce-ti trebui sa aduci straini p-aci?”
“ Stane, ia-o mai catinel, ca sintem prieteni de cind eram de-o schioapa si te cunosc eu cum ca te infierbinti cam repede. Apai nici nu ai stat de vorba cu omul aista si gata ti-ai si format o opiniune. Si macar de-ai fi primarul satului si nici atunci n-ai avea de ce sa alungi un om fara ca mai intii sa-l pui la incercare!
“ Apai, Petre, stii bine ca strabunul meu a pus prima temelie la satul aista, ca doar d’aia se cheama Stanilesti si toti barbatii in neamul meu ii purtam numele! Nu vreau sa vina orice cioflingar sa strice numele nostru!
Si sfada ar mai fi continuat pe chestiuni de principiu: ca cine e mai tare, cine si ce dreptate are, daca tusa Marioara n-ar fi iesit si ea la poarta si cu glas subtirel prinse a spune:
“ Batu-v-ar ploile si vintul, da’ oameni seriosi sinteti voi?! Nu-s nici surda, nici chioara si nici nu am dat inca in mintea copiilor, pot si eu sa judec situatiunea de fata!”
“ Matusa, stai si vezi-ti de ale dumitale si nu te baga!” zise cu naduf Stan.
“ Stane nu fa pe primarul, ca doar nu esti!” sari si Petre.
Si gilceava continua. Atrasi de galagie muierile au lasat tuciurile si ceaunele pe soba si barbatii au lasat sapa si s-au strins la poarta tusei Marioara. Care mai de care au prins a-si da cu parerea: ba ca Petre a facut bine, ba ca Stan are dreptate si nu e bine sa lasi straini in sat si mai ales hoinari d’astia pezevenghi. Copii s-au strins si ei intr-o margine si uimiti, cu gurile cascate se uitau la parintii lor incinsi in sfada.
Zambila a stat ce a stat sa-i asculte, s-a inchinat de asa minunatie si apoi s-a dat userel jos din caruta si-a intrat in curtea tusei. Si-a suflecat minecile, a pus mina pe un topor, un ciocan si un hirlet si s-a apucat sa repare gardul de la curtea gainilor. Mai intii a dat jos scindurile stricate sau putrede de vreme si ploi, a taiat pari noi si parca intr-o clipire de ochi a si terminat treaba. S-a uitat spre sateni, dar acestia isi continuau gilceava de si Universul statea nemiscat si ii astepta sa rezolve chestiunea aparuta.
S-a mirat Zambila si mai mult, caci satul bogat vorbea de oameni harnici, ce mai curind ar pune mina pe o sapa, decit sa piarda vremea asa prosteste. Dar auzise el de altii care ii intreceau pe oamenii acestia, asa ca s-a apucat de treaba mai departe si a reparat usa de la casa, care avea zavorul stricat.
Copii au privit si au ascultat parintii, vorbele ce zburau cu inversunare dintr-o parte in alta, dar dupa o vreme s-au plictisit , asa ca s-au tras mai aproape de Zambila. Au inceput sa ii puna intrebari despre cum il cheama, de unde vine, despre cum se repara zavorul sau cum se taie parii pentru gard si multe altele.
......
