Am observat aici, in Montréal, o preocupare constanta a oamenilor de a nu ramane indatorati fata de nimeni sub forma de servicii sau mici favoruri si mai ales in ce priveste orice gesturi care implica in mod direct banii. O nevoie de independenta totala fata de ceilalti ii impinge la a nu accepta niciodata un serviciu pe care stiu ca nu il pot returna cat mai repede. In felul acesta e aproape imposibil sa legi relatii de incredere cu ceilalti, intrucat schimburile se limiteaza de fiecare data la aspecte strict instrumentale sau neutre. Asta ascunde, in opinia mea, o viziune pesimista despre natura umana si ma intreb daca o astfel de conceptie nu este si rezultatul unei proiectii a propriilor tendinte oportuniste. "Profiter de la vie", sintagma lor cea mai de prêt, motto-ul oricarei existente adanc inradacinate in interese consumeriste, include, in ultima instanta, si « profiter des autres ». Desigur, aceasta nu este o tendinta specifica societatii de consum si nici epocii contemporane, insa ceea ce o face mai pregnanta astazi, aici, e faptul ca individul nu mai reuseste sa-si descopere sau inventeze un registru existential scutit de suspiciunea generalizata din spatele nevoii de independenta absoluta, prost inteleasa drept libertate. El este suspendat intr-un raport unic de opozitie intre el si lume, el si ceilalti, fara sa mai aiba resursele de a-si reapropia, din masa nediferentiata a celorlalti, un grup de apropiati care sa fie scutit de consideratii instrumentale. Prietenia este redefinita conjunctural ca o coincidenta temporara de interese. Si pentru ca aceasta constiinta a efemeritatii coincidentei amintite este foarte acuta si caracteristica contemporaneitatii consumeriste, nimic din definitia saraca a prieteniei nu o poate ajuta sa transceanda conditionarea situationala in care se zbate. Cred ca si in romana exista o vorba care zice ceva de genul : « Socoteala buna tine prietenii aproape ». Preocuparea asta obsesiva de a primi (sau a da) inapoi exact cat ai dat (sau ai primit), si daca se poate cat mai repede este, de fapt, expresia unei renuntari la ideea de prietenie, de incredere, o renuntare deci la ideea de Bine si inlocuirea ei cu cea de Contract. Si tocmai aici intervine paradoxul : aflat in cautarea libertatii prin independenta, omul recent se regaseste incatusat in constrangerea contractuala a reciprocitatii in imediat. Orizontul sau temporal se opreste la poalele zilei de maine, in asteptarea restabilirii distantei fata de lume prin dezangajarea presupusa de descarcarea contractuala. Un orizont de insingurare si de falsa libertate.
