Artistul, spectatorul si o punte!
Rontaind in coltul gurii un capat de mustata, stau in fata canvasului de pinza si asud. Nu ma intelege gresit, dragul meu spectator! Nu curgeau apele de pe capu-mi plesuv, dar impodobit cu o pereche de mustati glorioase, din cauza efortului creeator. Nicidecum! Ci doar din pricina caldurii. Doamne, ce caldura!
Nu se misca nici o frunzulita, nici macar un fir de iarba, cerul are culoarea aceea nesuferita: albastra- alburie, a zapuselilor. Uf! Ce tortura! Pina si mustele, de obicei atit de zglobii si incapatinate sa se infinga in tuburile mele de culori, sint letargice acum si motaie pe unde apuca.
Dar nu pot sa ma opresc sau sa ma odihnesc, caci stiu ca tu vei veni si vei vrea sa vezi ce e nou printre pinzele mele si tu esti primul meu critic de arta, primul meu spectator, esti primul meu prieten bun, de o viata! Iti datorez ceva nu?!
Asa ca stau in fata canvasului, cu paleta de culori in mina dreapta si cu o pensula cu virf subtire in mina stinga si astept sa imi vina inspiratia sau macar o idee…..fie despre un nou subiect, demn de a fi asternut pe pinza, fie despre o noua tehnica si ….curg apele pe mine. Rid un pic amar in sinea-mi, caci asa ar fi bine sa curga ideile sau energiile creeatoare! Insa dinspre partea asta nu-i pericol de inundatii, mai curind de seceta si de recolta slaba!
Te astept sa vii din clipa in clipa si pinza e inca goala! Degeaba am pus culorile pe paleta, degeaba le-am amestecat in fel si chip sa obtin pasteluri noi, sint frumoase, dar nu ma imbiie la nimic, se vor usca in curind sub soarele nemilos.
“ Duca-se in pustiu!”…- vorba nu stiu cui….Nu –mi mai pasa de ele, tot ce imi doresc este sa fiu in stare sa pictez inca o data, ca mai inainte: asa dintr-o rasuflare! Sa fiu macar in mintea mea, stapin peste culori si peste lumina. Febril sa arunc culorile pe pinza si mina stinga sa dea contur unei lumi noi, asa cum o vad si o simt in clipa.
Rontai mai abitir la mustati si imi reconstruiesc poza de pictor in momentul creeatiei, caci te vad cum te apropii de locul in care ma aflu acum.
Intru de-a dreptul intr-o frenezie panicoasa, imi frec timplele, crestetul capului cu nadejde! Poate, poate, acum in al 12- lea ceas vine vreo idee, inspiratia…si ….nimic….Ma cert de unul singur: “ Este posibil?! Tu, cel care ai avut citeva expozitii de succes, tu, despre care au vuiit ziarele pentru o vreme, sa nu poti picta macar un copac?!, …sau uite pajistea cu piriul si puntea cea veche?!
“ Uf, Doamne! Ce ma fac?!”
Te vad deja foarte bine, ai ajuns la punte. Imi zimbesti si imi faci cu mina, apoi te opresti deodata impietrit. Mina-ti coboara in dreptul gurii, ca sa o acopere. Si o acopera!.... si o ascunde foarte bine! Dar mina ta nu poate stavili cascada de risete zglobii si inocente si sunetul lor ajunge la mine.
Ma uit la tine dragul meu spectator si sint uimit de cit de repede te-ai preschimbat, in decurs de citeva clipe! Vreau sa tin minte aceasta subita transformare, ca mai tirziu sa o pot analiza, sa pot pune intrebari pe seama ei asa ca mina –mi repede schiteaza zimbetul ascuns de o palma, culorile navalesc si ele, aproape fara noima, dar incerc din greu sa capturez si cascada risului…..
Vad umerii tai tremurind inca sub povara dulce a risului, vad puntea vibrind si ea sub aceeasi greutate si mai apuc sa vad intr-o ultima clipa, ochii tai rotunjiti in uimire, caci deodata puntea s-a miscat si te-a azvirlit in piriu.
Devin titirez, caci totul se schimba in juru-mi in ritm ametitor. Acum o secunda a fost un zimbet ascuns, apoi o cascada de risete, urmata de uimire si un nou ris….
Uit de soarele arzator, uit sa mai rontai mustatile, creionez, retusez, umplu spatiile goale cu culori nebanuite, culori pure, vii, stralucitoare….O pinza zace deja aruncata pe iarba, linga mine, e terminata. O alta e deja pe trepied si carbunele delimiteaza noi spatii…………………………………………………….
De abia cind mina e prea obosita ca sa mai ridice pensula spre canvas, ma opresc si privesc in jur uimit. Imprastiate pe linga mine sint ochi uimiti, guri zimbitoare sau guri hohotind a veselie si toate imi sint atit de cunoscute, atit de familiare…
Te vad pe tine, dragul meu spectator, stind cuminte, intins pe iarba, asteptind sa ma trezesc din reverie. Nu imi reprosezi proastele maniere, nu pomenesti de prinzul sau cina de mult trecute, imi intinzi, doar o batista sa –mi sterg fata si miinile. Ramine minjita cu tot felul de culori si realizez cauza acelui zimbet ascuns, repede transformat in ris si atunci zimbesc la rindu-mi.
Sint obosit , ma asez pe iarba linga tine, oftez a bine, caci am pictat mult, bine, asa cum mi-am dorit : dintr-o rasuflare!
Un gind insa nu imi da pace, iau caietul de schite si usor incep sa creionez acel gind . Cind schita e gata , ti-o intind sa o vezi :
“ – Aici, esti tu! Acolo sint eu! Si uite intre noi e puntea!”
Culorile vor veni mai tirziu. Deocamdata sint multumit. Linga mine e primul meu critic de arta, primul meu spectator, primul meu prieten bun. E tihna aici, pe pajiste. Sintem doar noi: un artist, un spectator si o punte peste un mic piriu care poarta culorile unui tirziu apus de soare!
Miine poate voi pune pe pinza aceste culori. Poate nu sint noi, dar cu siguranta sint frumoase…..
