antescriptum: imi permit sa repostez una din chestiile mai vechi pe care le-am scris aici, cea cu Marg, poate cea mai frumoasa postare pe care am avut-o vreodata pe acest forum. as face dovada de falsa modestie sa nu zic ca-s mindru de ce mi-a iesit. daca as putea scrie chestii din astea pe banda, probabil ca as putea trai din asta. numa' ca nu-mi iese chiar tot timpul, imi trebuie stari speciale pentru asa ceva:
Madam Margaret ... Marg ... baba de la 19
Nu stiu daca v-am spus vreodata ca locuiesc intr-o cladire din buricul targului, in Westmount, o cladire construita pe la inceputul secolului trecut si declarata monument istoric in Canada, mult mai frumoasa si eleganta decat cea construita doar acum vreo 20 de ani, in care am stat prima data in Dorval.. Toata lumea din bloc se mandreste ca a aparut poza cladirii, chiar de mai multe ori, in nu stiu ce reviste de specialitate. Unii din cei care is mai vechi in cladire se mandresc si cu faptul ca o cunosc personal pe madam Margaret din apartamentul 19 , o adevarata legenda vie a blocului, cel mai vechi locatar, statea aici de peste 75 de ani.
Pentru mine cel mai bine e sa nu am apartamente libere, nu mai apare advertising-ul cu apartamente de inchiriat in ziar, pun la intrare placuta full occupied si nu ma mai deranjeaza nimeni.Eu insa de obicei ma bucur cand demenajeaza cineva, ma bucur cand se elibereaza un apartament. E rost de facut un ban , ma rog , trebuie varuit apartamentul etc. Bineinteles ca mai injur in timp ce varuiesc, mai ales pe cei ce au multe cuie in pereti , oare la ce naiba pot sa bata atitea cuie !? Chiar aberant de multe cuie , e drept ca nu toti, dar sint unii care parca au o manie sa bata cuie peste tot. Insa , chiar daca uneori e mai mult de munca din cauza blestematelor de cuie, iese banul, asta-i important, ca doar de asta am venit aici, nu !? Luna asta s-a mai eliberat un apartament. Pleaca madam Margaret din apartamentul 19.
Nici nu mai stiu cum am cunoscut-o pe madam Margaret , insa e cea mai buna prietena a mea din cladirea monument istoric in care cu mandrie , datorita faptului ca dau cu mopul prin ea , locuiesc si eu. Cert este ca, din clipa in care am facut cunostinta , am trecut zilnic pe la ea. Nu stiu exact ce ma atrage la ea. Poate lumina speciala din ochi, poate spiritul ei extrem de viu si simtul umorului iesit din comun pentru cineva care fizic abia se mai descurca, oricum nu stiu exact ce.
Bateam in fiecare zi la usa la ea, doar s-o intreb ce mai face insa, ca sa fiu sincer, abia asteptam sa ne mai intindem la discutie, sa-mi mai povesteasca ce si cum cu viata ei. Asa am aflat ca madam Margaret e o femeie bogata, ca e proprietara unei mine de cupru. Nu mi-a spus prea multe depre mina asta ca pe ea nu prea a interesat-o, sotul ei s-a ocupat toata viata de afacere, cel putin pina acum 10 ani cind a murit, acum se ocupa un nepot, care ii trimite cate un cec in fiecare luna pentru chirie, mancare si medicamente.
Din primul moment in care am intrat in apartamentul ei m-a socat faptul ca nu era aproape petec de perete liber, peste tot erau tablouri, incredibil de multe tablouri, teribil de frumoase tablouri.
Doamne , si ce de-a fotografii mai are madam Margaret , in cate locuri din lumea asta a fost , cate mi-a povestit depre unde a fost si unde a umblat prin lumea asta.. O invidiez pe ascuns, chiar daca n-am indraznit sa-i spun niciodata. Insa am indraznit s-o intreb, dupa ce ne-am imprietenit, cum de au locuit toata viata intr-un apartament de inchiriat, desi au avut atitia bani si si-ar fi putut permite oricand o casa a lor, mare si spatioasa. Tre’ sa fie ciudata tare madam Margaret , Marg , cum ii place ei sa-i spun. Ea zice ca nici macar nu s-a gandit vreodata sa se mute de aici, asta a fost primul ei loc de cand a plecat de la parinti si s-a maritat cu primul ei iubit si nu a vrut sa se mute niciodata, in ciuda insistentelor sotului ei, ce se simtea uneori jenat sa-si primeasca importantii parteneri de afaceri intr-un apartament la bloc.
– ''Tot ce am si tot ce ma face sa ma simt bine este aici !'' , mi-a zis Marg, facind un gest larg cu mainile in jurul fetei si capului. Atunci, atent la gestul ei, m-am uitat mai bine spre directiile indicate de varfurile degetelor ei inca delicate , chiar daca zbarcite un pic de trecerea nemiloasa a anilor, m-am uitat mai atent pe pereti si mi-am dat seama ca toate tablourile (ce eu credeam ca starea materiala buna i-a permis sa le cumpere , de-a lungul vremii) , de fapt, sint toate semnate de ea. Ahaa, atunci mi-am dat seama , Marg e de fapt o artista, nu au interesat-o banii si bucuriile lor trecatoare - ea a trait toata viata cu pasiunile ei de a picta si calatori , iar acum traieste cu bucuria de a-si privi tablourile si fotografiile cu minunatele locuri prin care a fost - mi-am spus , in sinea mea. Pina la urma tot n-am priceput nimic , am aflat ca, desi ar fi putut sa traiasca toata viata pictand si calatorind , ea a lucrat vreo 40 de ani ca infirmiera , i-a placut sa aiba independenta ei financiara. Asa mi-a zis ea , asa va spun si eu. Mi-a aratat cu mandrie , printre altele , un superb manual , legat foarte frumos in piele , pentru infirmiere , tiparit in 1907. Nu mai este actual ce scrie in el , stiintific vorbind , insa pentru ea are o valoare deosebita , i-a fost facut cadou de mama ei , ce tot infirmiera a fost. In plus anul in care a fost tiparit manulalul , 1907 , e si anul in care s-a construit cladirea monument istoric in care cu totii locuim , e si anul in care s-a nascut Marg , si asta face parca totul sa se invaluie intr-o aura de mister si nostalgie.
La inceputul lunii februarie Marg m-a anuntat ca medicii au sfatuit-o sa locuiasca intr-o rezidenta pentru batrani , ca e mai bine pentru ea acolo , are ingrijire medicala permanenta, diverse activitati sociale etc. Din acel moment totul a inceput sa devina halucinant pentru mine , in ceea ce o priveste.
Marg a plecat pe la inceputul lunii martie , la sfatul medicilor , sa locuiasca in acea rezidenta pentru batrani. A platit insa si pentru martie chiria , ca nu stia daca o sa-i placa acolo sau nu , asa ca voia sa aiba unde se intoarce , la o adica. Dupa vreo doua saptamani , Marg m-a sunat si mi-a spus ca pot considera apartamentul ei liber si ca, desi ii e greu sa se desparta de locul unde a locuit aproape toata viata , totusi s-a convins ca e mai bine sa traiasca ultimii ani ai vietii inconjurata de oameni de aceeasi varsta si preocupari ca ea si sa aiba ingrijire medicala permanenta. Mi-a mai spus ca o sa vina cateva rude de-ale ei din California si altele din Nova Scotia , sa ia tot ce considera de valoare din apartamentul ei , si m-a rugat sa le deschid apartamentul , sa stiu ca am consimtamintul ei sa fac asta. Au aparut si rudele , a durat vreo cateva zile pina s-au hotarat cum si in ce fel sa imparta frumoasele mobile , devenite prin trecerea anilor antichitati , bijuteriile , cartile , tablourile , fotografiile si alte lucruri aflate in apartamentul 19. Am fost partas fara sa vreau la unele discutii dintre ei , care mai de care isi dadeau cu parerea care din ei a fost mai apropiat de madam Margaret si care merita , deci , ceva mai de valoare din tot ce madam Margaret le-a spus ca pot lua , caci altfel ea nu a precizat ce si cum sa ia fiecare , imparteala lucrurilor a ramas la intelegerea lor. Am sunat-o pe Marg intr-o zi , cat rudele ei se mai aflau inca aici , sa o intreb ce si-ar dori sa-i aduc din lucrurile care au inconjurat-o o viata intreaga in apartamentul ei , insa ea mi-a spus ca nu-i mai trebuie nimic pentru a-si decora noua locuinta , ca si-a luat tot ce-i trebuia inainte de a pleca. Ba chiar ne-a spus , mie si rudelor ei ca , daca imi place vreun lucru din apartamentul 19 , pot sa-mi aleg si eu cate ceva din cele lasate acolo. Asa ca m-am ales si eu cu cate una-alta , probabil chestii pe care rudele lui Marg nu le-au considerat de valoare si m-au lasat sa le iau.
Dupa vreo saptamina de la plecarea rudelor ei , am simtit nevoia sa ma duc s-o vad pe Marg , nu stiu de ce , dar mi se facuse dor de ea , in plus voiam sa vad cum s-a instalat in noul ei apartament din rezidenta pentru batrani, cum si l-a decorat si mai ales cu ce , eram curios sa vad ce si-a ales din atitea lucruri frumoase si de valoare pe care le avea prin casa. Nu stiu daca va puteti inchipui bucuria pe care a avut-o Marg cind m-a vazut , cu un ghiveci cu flori de cativa dolari in mana , batand la usa ei. Am ramas foarte surprins sa vad ca , cochetelul ei apartament din acea rezidenta este foarte alb si nedecorat cu nimic. Am intrebat-o unde-s lucrurile pe care spunea ca si le-a luat inainte de a pleca :
- ''Tot ce am si tot ce ma face sa ma simt bine este aici'' , mi-a zis Marg , facind din nou acelasi gest larg cu mainile , in jurul fetei si capului. Eu , din nou foarte atent la gestul ei , n-am surprins din prima clipa surasul ei misterios si putin superior. Probabil prima data gresisem , mi-am spus , cind ma uitasem in prelungirea degetelor ei , acum realizasem ca Marg imi arata cu interiorul palmelor unde se afla tot ceea ce o face sa se simta bine , unde sint toate amintirile ei frumoase , toate tablourile si fotografiile , toata viata ei. Nu sint sigur daca asta o fi vrut Marg sa-mi spuna. Insa mi-a spus ca nu s-a suparat ca manualul ei de infirmerie , pe care mi-am permis sa scriu o dedicatie linga cea a mamei ei , l-am facut cadou unei foarte bune prietene ce a terminat scoala de infirmiere saptamina trecuta.
Acum cateva zile am terminat de varuit apartamentul babei care a plecat de la 19. Incredibil cate cuie putea sa aiba batute-n pereti baba asta , eu cred ca era maniaca cu cuiele. Am injurat-o putin in gand , ce i-as fi facut vreo cateva cucuie , acelasi sentiment ce ma apuca la toti ceilalti ce bat kilograme intregi de cuie in pereti , spre disperarea celor ce urmeaza sa le varuiasca apartamentele la plecare. Insa sint linistit , am facut factura si banul trebuie sa vina in curand. Si , mai sint linistit si multumit ca noua locatara de la 19 , cea care a semnat bail-ul acum vreo saptamina , e o doamna singura , foarte dragalasa si placuta la conversatie , cred ca o sa continui sa bat la usa apartamentului 19, vad ca si ei ii place sa stea de vorba cu mine. Trebuie sa fie ceva special cu apartamentul asta. Poate ca noua locatara , doamna care se va muta curand , de profesie psihoterapeut , va reusi sa-mi explice de ce plangeam cand am terminat de varuit apartamentul 19. Ehh , probabil eram doar obosit si-mi curgea transpiratia din coltul ochilor ! Si poate o sa-mi explice si ce voia baba aia sa-mi spuna cu gestul ala larg facut cu mainile in jurul fetei si capului.
Imi mai aduc aminte doar ca imi era foame dupa ce am terminat de varuit apartamentul 19 , m-am dus in bucatarie sa maninc ceva. De pe frigider se uita la mine dintr-o poza veche de peste 75 de ani , pe care am luat-o din apartamentul 19 , o domnisoara imbracata in rochie de mireasa. Statea exact in fata semineului pe care tocmai il terminasem de varuit. Si zambea. N-o sa inteleg probabil niciodata de ce nimeni din rudele babei nu s-a opus cand am zis ca as vrea poza aia. Eu insa stiu de ce am vrut-o. Poza asta ma face sa visez si , in acelasi timp , ma aduce la realitate mai repede decat o palma dupa ceafa. Ma uitam la ea in timp ce mancam , obosit fiind dupa ce terminasem de varuit apartamentul 19 , si incepusem deodata sa fac tot felul de calcule ingineresti in cap. Am simtit brusc nevoia sa ies din casa si sa ma duc sa fotografiez blocul in care am stat prima data la Dorval.
Habar n-am de ce insa, brutal si dureros , am avut senzatia ca blocul ala din Dorval , construit doar acum vreo 20 de ani , este/devine o cladire monument istoric.
Montreal, mai 2004
