"Joaca cu punctele
- tragedie greaca(!?)-
A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti….A fost odata un povestitor vestit in lumea noastra, a muritorilor de rind; era un om bun, vesel, rar il prindeau tristetile, dadea binete la cei din jurul lui, le asculta cuvintele si apoi pentru ca asta ii era profesia prindea anumite cuvinte in lat si mai tirziu le daruia hirtiei. Cuvintele nazbitioase se razboiau in joaca intre ele si se asterneau pe hirtie sub forma comediilor, farselor sau glumelor. Stirneau risul si bunavoie. Cuvintele cuminti isi asteptau linistite rindul lor sa fie inscrise pe pergamente si se minuna lumea de frumusetea locurilor descrise de ele ori plingea din cauza emotiilor trezite…
Povestitorul traia fericit si multumit intre semenii lui, intre cuvintele prinse prin arta mestesugului, mereu,tot mereu cautind alte si alte cuvinte spre a le da o noua forma, in scris.
Nu cauta faima si nici bogatii, se multumea daca oamenii din jur ii impartaseau parerea despre scrieri, daca ei continuau sa ii vorbeasca, sa il citeasca.
Insa de acolo, de sus, de pe virful muntelui Olimp, zeii priveau si urmareau bietii muritori, caci aflasera din proprie experienta ca fara un sef, un supervisor si citiva informatori chiar si ei insisi o pot lua razna si sa faca greseli atit de mari incit sa isi piarda locul de pe virful muntelui Olimp( vezi istoria cu revolta titanilor, sau povestioara cu Prometeu).
Si pentru ca de la o vreme nimic deosebit nu se mai intimpla, nici o lupta, nici o sfada, au inceput si ei sa citeasca povestirile. Le-au placut!
Lui Zeus ii placeau glumele si farsele si de acolo a preluat el ideea sa se preschimbe in diferite animale si sa coboare pe Pamint sa ademeneasca in capcana iubirii zeiesti, diferite frumuseti. Se cutremura cerul sub tunetele risului lui si se lumina de atitea fulgere cind batea din palme a bucurie si voie-buna.
Sotia lui Hera, insa ca orice personaj feminin a devenit un pic agasata vis a vis de de aceste povestiri si a imaginat o capcana pentru povestitorul nostru. Stia ea prea bine slabiciunile omenesti!
Si la vreme de apus de soare, cind Apolo isi mina murgii spre alte tarimuri si cind povestitorul nostru se plimba linistit pe coline, i-a aparut in fata in toata splendoarea ei de zeita. Si frumoasa era! Cuvintele toate, si cele cuminti si cele nazbitioase au navalit in mintea povestitorului, apoi pe virful limbii….si din toata aceasta invalmaseala si imbulzeala a rezultat o tacere adinca si prelunga. Mut a fost povestitorul in fata frumusetii Herei, mut din cauza cuvintelor !
Glasul Herei era dulce ca si mierea…atunci cind l-a invitat sa vina la locul preferat al zeilor la “Carul cu Ambrozie”
“ Haide, la noi- spunea ea – hai sa ne spui povestile tale, caci tuturor ne plac, avem nevoie si noi – nu doar muritorii de rind, semenii tai- de povestile maiestru scrise de tine. O sa ai faima, o sa ai stima noastra! Hai vino la noi, la sezatorile noastre de la “Carul cu Ambrozie”! Te asteptam miine, pe inserate!”
Povestitorul nostru uimit de aceasta cerere si incintat de ea a acceptat, caci avea si el o slabiciune, aceea a oricarui artist- un ego- care se vroia si el din cind in cind luat in seama.
Prietenii, familia i-au spus :” Ai grija, sint zei! De ce noi nu iti sintem de-ajuns?!” Dar pentru prima oara in viata, povestitorul s-a simtit nelinistit, nemultumit de faima lui doar printre muritori. A vrut mai mult.
Asa ca a doua zi pe inserate s-a dus la sezatoarea zeilor.
Nespus de frumoase si interesante personaje si locuri a vazut in jurul lui, acolo, sus pe muntele Olimp! O viata intreaga probabil ca nu i-ar fi ajuns sa asterne pe hirtie ce a vazut si a simtit!
Zeii il asteptau la locul lor preferat si l-au indemnat sa isi inceapa povestirile, dar mai intii i-au atras atentia ca totul va fi punctat, asa in joaca, ca sa faca lucrurile mai interesante. Fiecare dintre ei aveau puterea sa ii dea + sau – dupa placerea si parerea lor. De cistiga mai multe + putea sa mai vina si alta data, de – atirnau mai greu in balanta, povestitorul trebuia sa plece si sa stea doar printre muritori, semenii lui.
Povestitorul a acceptat jocul, caci era impresionat de locuri, de maretia zeilor si s-a gindit ca din moment ce a fost invitat aici, sansele lui de succes sint mari si va cistiga + mai multe.
Cuvintele au sarit in ajutorul stapinului lor, si care mai de care s-au asternut pe hirtie sau s-au rostit….si povestile au curs suvoi, au ris, au plins unii zei, + au inceput sa se stringa, dar Hera care supraveghea totul a inceput sa sopteasca pe ascuns zeilor “ Hai sa facem mai interesant jocul acesta cu povestitorul, ii dam – mai multe, sa il infricosam, apoi ii dam + ca sa ii dam speranta si sa continue…si tot asa!”
Povestitorul nostru – isi continua treaba lui de entertainer al zeilor- si incepuse a asuda de spaima cind a vazut cite – i s-au acumulat in asa de scurt timp, apoi s-a luminat de bucurie cind suma + a devenit mai mare…
Si tot asa a durat pentru ceva timp….
Ego-ul povestitorului zbura in zig-zag nebun. Din rai in iad si inapoi….
Intr-un tirziu s-a dezmeticit povestitorul si luindu=si inima in dinti a spus zeilor…: “ Mariile voastre, am obosit! Permiteti-mi sa ma retrag printre semenii mei, muritorii de rind! Nu ma pot eu compara cu voi! Locul meu e acolo jos, cu familia si prietenii mei! Maretia si arta voastra nu pot fi intrecute de catre un muritor de rind!”….
Iar zeii, cu orgoliul stralucitor in propriile lor palme, au lasat pe bietul nostru povestitor sa plece la cei de seama lui.
Si povestea se poate incheia aici, caci fiecare acum e fericit. Zeii, pe muntele Olimp isi petrec vremea supraveghind si urmarind oamenii si pentru ca le-a placut jocul cu punctele, cu + si – , il aplica acum si pentru ceilalti muritori de rind iar povestitorul nostru s-a reintors printre semeni si a invatat o lectie: sa isi tina in friu ego-ul si ca pentru zei , muritorii fac parte doar din jocul lor cu punctele."
- o seara buna alien!
