În spatele gardului
- Parinte, de ce eu nu ma pot juca?
- Dar nu ai toata curtea la dispoziþie?! Nu ai timp liber berechet? De ce nu te joci cu fraþii tai?
- Nu, eu aº vrea jucarii, cât mai multe ºi mai frumoase...
- De unde ai scos cuvântul asta, jucarii? Aºa-ceva nu exista. Du-te joaca-te cu fraþii tai!
- Parinte, ei îmi spun ca alþi copii au jucarii atât de multe, ca nu le poþi numara. Eu ma plictisesc aici, mereu în acelaºi loc. Daca m-ai lasa sa trec gardul, sa vad ce e pe-afara...
- Nici vorba! Când te-ai obraznicit aºa?! Du-te da-aici, ca-mi faci umbra, ºi lasa-ma cu prostiile!
Copilul pleca ºi-ºi relua joaca, aceeaºi de când se ºtia. Se întrecea cu fraþii sai în fuga; din pacate, toþi trebuia sa stea în apropierea parintelui. ªi atât de mult ar fi vrut sa ºtie ce se afla dincolo de gard... Macar de-ar fi avut atâþia fraþi câþi erau vecinii lor cei mai apropiaþi... Îi admira ºi îi invidia. Unul dintre fraþii sai mai mari îi spusese ca tocmai din cauza acestor vecini nu apuca el sa vada lumea de dupa gard. Nu înþelesese cum pot aceºtia sa-l opreasca, dar ramase cu un sentiment negativ faþa de ei.
Pe ascuns, începu sa-ºi faca un plan de iscodire a curþii învecinate. Acolo era multa lumina ºi simþea ca sunt ºi jucarii. Îi trecura prin minte zeci de soluþii, dar cazura toate pe rând. Îi mai ramâneau doua lucruri de facut: ori sa profite de vreun vizitator - ºi aveau destui -, ori sa aºtepte mult, mult timp, pâna va fi îndeajuns de mare sa ia totul pe cont propriu. Dar ar fi trebuit s-aºtepte atât de mult...
ªi se hotarî.
Vizitatorii veneau ºi plecau; unii nici macar nu-i bagau în seama pe copii. Dar câþiva îl salutau ºi pe el, ºi de la aceºtia afla ca avea dreptate, în spatele gardului sa gaseau o mulþime de jucarii. Iar când, în timp ce se juca fugind de zor, tocmai avura un musafir cu influenþa mare asupra familiei, coti brusc la dreapta ºi reuºi sa se apropie de o spartura a gardului.
Apuca sa priveasca foarte puþin, îndeajuns încât sa vada adevarul. Aºadar, uite alþi vecini! ªi ei aveau copii - chiar daca neobiºnuit de puþini, dar aveau! ªi unul dintre ei parea atât de ciudat... Avea atâtea culori, cum copilul nu mai vazuse în toata viaþa lui. Precis acelea sunt jucarii, gândi el, ºi pleca sa-ºi iscodeasca parintele despre vecinul de peste gard.
- Al doilea de dupa gard? întreba Jupiter. Este Terra. Of, ai ajuns s-o faci ºi pe asta! Uite, ia o jucarie trimisa de el special pentru tine, spuse aruncându-i o sfera minuscula, plina cu un soi de ciudaþenii miºcatoare.
