ce a fost drôle e ca a trecut direct la subiect cum fac in general oamenii de aici; mi s-a mai intamplat, nu e prima data cand tam nesam pe la vreo coada, sau cand ma uit la instructiunile de pe vreo cutie de macaroane, se opreste cate cineva si incepe sa depene ca la usa sobei. e un pic scary pt mine ca sincer sunt nesuferita de fel si nu imi place, chiar daca sunt invitata, sa intru intr-o zona care nu ma priveste.
de data asta m-a racolat o doamna...povestea incepe prin a-mi arata genunchiul infipt intr-un ghips. si apoi cu o voce destul de puternica (cred ca era surda ca vorbea mai tare-asa, ceea ce ma cam intimida) incepe a povesti...are 72 de ani (si brusc ma gandesc ca arata de cel mult 65 si asta din cauza parului alb dar wtf?? cui ii pasa cati ani are si cui ii pasa ca pare mai tanara??) pe scurt, zice, toata viata ei a fugit ca nebuna! sa ajunga acasa la timp sa aiba grija de copii si sot, la interviuri sa ia un job mai bun, la serviciu sa nu intarzie, pe alei, sa isi mentina forma, la groceries, dar cel mai tare fugise in tinerete, dupa dragostea vietii ei pe care a si prins-o de altfel si a trait si traieste cu ea si acum! ei, ma gandesc, e o poveste plata, pe care nu stiu de ce ai vrea sa o impartasesti unui strain. dupa ce isi trage sufletul care poate parea mai lung decat ai vrea (ca sincer chiar nu stiam ce sa zic) continua ca singurul lucru dupa care nu a fugit e batranetea; aveam impresia ca nu mai vorbea cu vocea, parca nici tare nu mi se mai parea ca vorbeste. caci ma priveau niste ochi care se largeau pe masura ce imi penetrau mintile, creierii, de parca goneau sa imi prinda la timp temerile, sa le ia de gat, de plete, de urechi si sa mi le intinda la picioare, pe linoleum. ha! le-am prins! ma asteptam sa ma apostrofeze. as, femeia desi avea 72 de ani parea mai in toate mintile decat mine ca nici vorba de judecata.
zice, am fugit de ce era mai frumos! aici m-a pocnit un zambet prostesc, beat, tamp, tremurat. ce era mai frumos, my ass. ei da, zice femeia, vazandu-mi probabil cat era de penibil ranjetul meu. de cand am imbatranit traiesc cele mai frumoase zile. copiii sunt asezati la casele lor, nu mai trebuie sa alerg sa le fac mancare, sa le aleg scolile, sa le controlez anturajele, cariera am terminat-o, nu trebuie sa mai alerg sa ajung la timp la munca, si am timp berechet sa ma ocup de dragostea vietii mele. plus ca ma duc la fel de fel de cursuri, am invatat sa dansez si sa pictez! ei ce mandra mi-era baba! caci brusc din doamna aceea sarmanta cu picior in ghips a iesit o babuta, clampoanca si cam surda.
