La nastere, majoritatea copiilor plang. De frica. Mediul in jurul lor este in ochii lor, ostil, plin de necunoscute, temperatura e mult mai scazuta decat erau ei obisnuiti si toate simturile lor comunica creierului ca sunt intr-un mediu necunoscut. De ce plange copilul? De frica! Chiar daca il asteapta imbratisarea mamei, si puterea ocrotitoare a tatalui.
In prima zi de scoala, majoritatea copiilor sunt speriati. La fel a doua zi, prima saptamana, prima luna... Le este frica de necunoscut. Unii ascund mai bine frica asta, altii scapa de ea, altii n-o pot ascunde.
In perioada adolescentei, tinerii fac cele mai multe alegeri din cauza fricii. Asta nu inseamna ca dupa ce cresc nu mai fac alegeri din cauza asta, ci pentru ca perioada adolescentei este una plina de trairi intense si viata se desfasoara cu o viteaza ametitoare. Tinerii isi schimba gusturile sau prietenii si cedeaza la presiunea anturajului doar de frica sa nu isi piarda prietenii. Sa nu-si piarda siguranta. Se agata unii de ceilalti, emotional in primul rand, de frica sa nu ramana singuri. Frica asta se amplifica in timp, odata cu prima despartire si primul prieten care iti intoarce spatele.
Ca si oameni tanari, frica de singuratate incepe sa puna stapinaire pe fiecare dintre noi. Ne cautam refugii in diferite doctrine, credinte sau activitati. Cu toate astea, frica cea mai mare a unui om este sa nu ramana singur.
Inaintezi in varsta, te casatoresti si vezi viata cu alti ochi. Cu toate astea, casatoria ta poate insemna doar expresia fricii de a nu pierde o persoana care in ochii tai e mult mai buna decat altii, sau poate doar frica sa nu rupi o obisnuinta care daca n-ar exista te-ar distruge psihic.
Pe masura ce apar copiii iti dai seama ca partenerul tau de viata pretuieste mai mult odraslele si incepi sa-ti dai seama ca traiesti intr-o singuratate mascata de niste hartii si niste aparente. Unii se refugiaza in plimbari in padure, altii se resemneaza agatandu-se de teorii cum ca nu ar exista iubire si ca dragostea e doar o atitudine, un mod de a te raporta la lucruri, o expresie a vointei proprii de a lucra impreuna spre binele reciproc al partenerilor.
Sunt insa altii, care fac povestile cu feti frumosi si cu zane sa existe, si oameni care creaza magie in jurul lor. Oameni pentru care frica este de domeniul trecutuli, oameni care ajung sa iubeasca fara sa-si mai faca probleme ca ar putea da-o in bara.
Increderea alunga frica si cladeste iubirea. Frica este dusmanul direct al iubirii. Frica de tine, frica pentru partener, frica pentru relatie, frica pentru copii, pentru pariniti, dar in special pentru sine. Nici pe tine nu te poti iubi daca nu renunti la frica.
De multe ori, de prea multe ori, ne bazam hotararile pe frica, sau le luam sub presiunea ei. De prea multe ori, ne ascundem in carapcele noastre si ne blindam in interiorul unor cazemate sufletesti de frica sa nu fim dezamagiti sau inselati.
La fel e si in relatia cu Dumnezeu. Ne e frica de metodele Lui. Il ascultam doar ca sa nu ne trazneasca si umblarea noastra nu este in lumina Lui ci mai degraba la umbra absentei Lui. Daca am avea in credere in Dumnezeu ar fi atat de usor sa-l iubim!
Intentionat m-am oprit la copii si parinti tineri. Dupa o anumita varsta nu mai e cazul sa definesti frica... ea e prezenta in fiecare cotlon al fiintei umane, cu fiecare reteta compensata care marestea stiva de generatoare de frica.
