Ca de obicei, am citit prea tarziu. Venisem si eu c-o poezie de Esenin, asa, de dezmortire, da' ma tem ca oricum itz tuu leit. Iaca...
Ceaþã,vânt,zãpadã ºi tãcere,
Raza lunii fâlfâie tãcut.
Inima c'o molcumã durere
κi aduce-aminte de trecut.
Spulberat omãtul se despicã.
Pe-aºa lunã,eu pe-ascuns ieºit,
Îndesându-mi cuºma de pisicã,
Casa pãrinteascã-am pãrãsit.
Iar㺠sunt în locurile mele,
M'au uitat? Sau minte mã mai þin?
Stau mãhnit,ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul lui cãmin.
Cuºma mi-o frãmânt fãrã cuvinte,
Sufletul prin gânduri mi-l deºir,
De bunicii mei mi-aduc aminte
ªi de'zapezitul cimitir.
Toþi vom fi acolo...poþi sã sameni
Viaþa ta cu râs sau cu tumult...
Pentru asta trag aºa spre oameni
ªi-i iubesc pe toþi atât de mult.
Pentru asta inima mi-i moartã
Când privesc al anilor prãpãd...
Veche casã c'un dulãu în portã,
Par'cã ºtiu cã n'am s'o mai revãd.