Am un prieten, quebecos, care de mai multi ani, vreo cinci sau sase, se intalneste cu fosti colegi de liceu sau facultate si buni prieteni - sunt cinci cu totii - o data pe luna, pentru a discuta despre o carte pe care unul dintre ei a propus-o spre lectura la intalnirea anterioara. De fapt, poate fi o carte sau un film, o piesa de teatru, un concert, nu conteaza. De cele mai multe ori insa e vorba de carti. Ultima oara, spre exemplu, si-au propus sa citeasca bibliografia lui Camus. Cel care propune cartea nu trebuie sa faca o pledoarie pentru alegerea lui, e dreptul sau de a alege orice, fara a da explicatii, si este obligatia celorlalti sa citeasca in termen de o luna, pentru a putea participa la dialog. Evident, nimeni nu abuzeaza de acest drept pentru a propune carti inacesibile celorlalti sau complet irelevante.
Nu stiu cat de "serioase" sau "profunde" sunt discutiile lor si nici nu ma intereseaza. Ceea ce ma impresioneaza este consecventa exercitiului care se petrece de atata vreme, aproape fara sincope. Sunt si eu in cautarea unor astfel de parteneri de exercitiu de lectura si dialog, insa deocamdata incercarile mele, destul de firave, e drept, nu au dat rezultat.
Imi dau seama ca un astfel de proiect ar putea parea adolesceentin si poate ca chiar si este, intr-o oarecare masura, ceea ce nu poate decat sa il faca si mai interesant in ochii mei, intrucat cred ca adolescenta este o varsta de aur a omului, cand idealismul permite inca deschidere intelectuala maxima, curiozitate si creativitate, o dorinta dezinteresata de devenire. Nu stiu daca un grup fara maestru si discipoli, fara leader si followers, este unul durabil. Probabil ca un astfel de grup cunoaste o tendinta naturala spre structurare catre o ierarhie implicita, dupa criterii care se revela in mod spontan si cu timpul tinde sa se separe in factiuni, « tabere », in functie de ideile - sau alte indicii - care ii fac pe unii si altii sa creada ca seamana mai mult intre ei si ca sunt impreuna diferiti de ceilalti. Ar fi interesant de studiat evolutia unui astfel de grup. Intr-o vreme m-am interesat, superficial si pentru o scurta vreme, tocmai de un astfel de grup spontan, dar care avea o « sarcina productiva » comuna, cea care a constituit de altfel ratiunea de a fi a grupului. Atunci am observat astfel de tendinte « naturale » de fractionare a grupului (destul de maricel, de opt persoane, daca imi amintesc bine). Ma intreb insa cum ar putea evolua un grup spontan, natural, cum i se mai zice, a carui « sarcina » comuna este mai degraba una expresiva.
