Topic: Arta Conversatiei

[trecatorul]

Plagiez titlul unei carti dragi mie, scrisa de Ileana Vulpescu, pt a deschide un topic, in care emotia, sensibilitatea , visurile, risul sa isi gaseasca locul impreuna.

[dayzee]

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte...

[trecatorul]

multumesc....
 
si da sa lasam cuvintele sa se involbureze si sa creeze prin magia lor, lumea frumoasa de care avem nevoie.
 
si as incepe cu o intrebare pe care ne-am pus=o cu totii si despre care am citit/ vizualizat de atitea ori...
 
ce este frumosul? cum il percepem...?
 

[trecatorul]

copy and paste
 
e doar un crez!
 
"Anul Cuvintelor.

Am scris! Am scris mult, multora; au venit cuvintele cu o forta nebanuita si au cerut sa fie asternute pe hirtie. Au fost tirani, despoti. Vointa cuvintelor a fost mai presus de logica si rational. Nu le=a pasat ca eram in timpul orelor de lucru, la sfirsitul unei zile sau in plina noapte, ele si-au cerul locul in timpul meu, in spatiul alb al hirtiei.
Imi amintesc cum intrerupeam munca si fugeam in sala de sedinte cu foaia de hirtie, creionul si guma ca tovarasi si ma asterneam la scris. Imi amintesc cum pe la 5 in loc sa ma pregatesc de plecare catre casa, spre viata reala, ma intorceam la computer si tastam in ritm rapid si de abia puteam tine pasul cu ideile, cu cuvintele ce vroiau sa devina realitate in conturul negru desenat pe ecran.
M-au purtat cuvintele in lumi noi, ireale, lumea imaginatiei. Nu am mai stiut sa deosebesc , nu stiu nici acum dealtfel, sa delimitez adevarul de vis.
Am iubit, am suferit , am fost fericita prin cuvinte. Am cunoscut zborul starilor de fericire pura, inocenta, cind am fost doar spirit si suflet, cind pentru a trai aveam nevoie doar de un singur lucru: cuvintul. Miinile mele nu au avut nevoie sa atinga, sa pipaie ca sa stiu ce inseamna iubirea.
Am fost uriasul ce poate preschimba realitatea, cind printr-un singur pas am trecut un ocean de departare si m-am apropiat de fiintele dragi mie, avind impresia mingiierii, imbratisarii, sarutului intiparite pe trupul meu.
Si asa am ajuns sa iubesc cuvintele, caci mi-au aratat ca sint in viata, ca sint mai mult decit un trup sortit timpului. M-au subjugat fara sa imi dau seama, doar aratindu-mi o alta stare de a trai, o alta fericire.
Despre ele am aflat doar atit: ca au ele insasi o viata a lor, ca se joaca cu mine, ca ma tachineaza fara mila, disparind si aparind in gindurile mele, urmind o lege noua, nestiuta mie.
Tot ele, cuvintele, au devenit mina ce tine cutitul rasucit din rana si mi-au adus dureri  neinchipuit de reale.
Ele au fost si pala de vint ce a darimat castelul construit din carti de joc, castelul unei posibile iubiri, unei posibile fericiri.
Si atunci am devenit posedata de cuvinte, de forta lor, de puterea lor asupra mea.
Am devenit si insetata de ele! “ Mai multe, mai multe sa vina inspre mine, in mine, sa imi dea senzatia trairii depline!”, mi-am spus de nenumarate ori.
Dar se joaca cuvintele cu mine, ma tin in suspans; cu cit este setea mai mare, cu atit se indeparteaza de mine. Si m-am speriat caci am avut impresia ca sint anosta, rigida intr-o forma cenusie fara aceste cuvinte ale mele.
M-am reintors spre scrieri mai de demult si mi-au fost straine, atit de straine!!!!... cine e si ce a vrut omul acela?!
Si m-am speriat si mai tare, ca am pierdut cuvintele, ca nu o sa mai pot atinge acele stari emotionale extreme, in care simti cum singele zvicneste in vine, in care esti atit de sensibil incit poti vedea culorile din juru-ti, incit poti auzi murmurul valurilor si cintecul pasarilor.
Si am incercat sa citesc carti, sa ascult muzica ce inainte imi dadeau bucurie , liniste….si nu am reusit decit sa le percep ca pe un haos de litere sau sunete…Si m=am simtit saraca, atit de saraca!!!!
Am tacut, am tacut atit de mult, de lung incit oamenii dragi ai mei au devenit ingrijorati, suparati, m-au certat. Chiar si cuvintele de scuza din emailuri, sau spuse la telefon  nu mai aveau nici un continut. Si m-am simtit si mai vinovata…si am incercat sa gindesc, sa rationalizez instrainarea aceasta de cuvinte.
Mi-am spus:” sint doar un om obisnuit, au plecat cuvintele si gata….ai ramas ce ai fost si inainte de darul acesta dat de cuvinte, un om obisnuit si atit!”. Dar nici macar scuza aceasta nu a creeat scutul perfect impotriva starii de tristete din mine. Timpul mi se parea ca se scurge atit de incet, incit nici macar alinarea lui nu o aveam.
Si au trecut clipe, ore, zile…sau saptamini de instrainare….si ciudata e viata, stranie e intimplarea ce poate sa descifreze codul unor stari inchipuite, sa iti dea cheia libertatii cautate…
Rid si acum amintindu=mi…..am auzit la radio o reclama cu “ …..Happy New Year, Chinese- year of dragon…” sau ceva de genul asta….si pur si simplu acesta a fost cheia ce a descifrat anul ce a trecut si starile lui…
Mi-am spus”…a fost “Anul cuvintelor!”, si indiferent cit de simple, prostesti par aceste cuvinte, pentru mine au semnificatia cheii, a acceptarii emotiilor, lucrurilor ce au fost in anul, anii din spate…
Si poate ca acum cuvintele s-au indreptat spre altcineva, sa le astearna pe hirtie, s-au indreptat spre altcineva sa ajute, spre altcineva sa il/ o faca fericit/ nefericit(a). Nu mai sint nici egoista sa mi le doresc doar pentru mine, nu mai am mindria nebuneasca ca le stapinesc, ca sint mai mult decit un om normal,  sint libera de dorinta de a le poseda si astept rabdatoare darul intoarcerii cuvintelor. Sint umila in fata lor, le astept ca pe un dar, ca si alte intimplari stranii din viata mea.
Imi doresc prezenta lor in mine doar pentru a pentru a putea sustine acel pod peste km de departari dintre mine si cei dragi mie, doar pentru a spune: “… aveti grija de cuvinte, avem nevoie de ele, traim atit de multe prin ele!”
 

[trecatorul]

si am adaugat acel text- ca si un " mon credo"- caci o discutie despre frumos nu poate sa inceapa decit cu un adevar.
adevarul e frumos, nu?!

[trecatorul]

cred ca ideea din filmul Parfum/ sau cartea cu acelasi titlu, este frumoasa. Sa incerci sa pastrezi momentul, un anumit moment, viu pt eternitate, sa fii capabil sa te intorci la el si sa il retraiesti cu aceeasi intensitate
Daca trecem peste celelalte aspecte prezentate de film/ carte, cred ca acesta e unul din firele naratoare, putinta sau neputinta de a creea miracolul retrairii unui moment, al captarii lui .
Si asta imi aminteste de Teodoreanu cu La Medeleni, Lorelei- cu acea melancolie dulce amara ce se strecoara in paginile lui- pt ce a fost, pt amintirile "acelei clipe"

[dayzee]

O pagina alba, neatinsa. Pagina de hartie, pagina virtuala, sau cum vrei sa o numesti.
 
Oricine a scris vreodata in viata stie ce vreau sa spun/scriu. In fata tu nu e nimic altceva decat o bucata de hartie sau doar cursorul tropaind nerabdator pe ecran.
 
Un numar infinit de posibilitati, si cu toate acestea in momentul in care creionul a atins hartia sau degetele tastatura, acestea se reduc treptat - treptat incat infinitul devine deodata real.
 
In asta consta frumusetea realitatii. In actul creatiei. Creatia care transforma posibilitatile in idei, in concepte reale (deci, prin natura lor, imperfecte).
 
Imi plac cuvintele in aceiasi masura in care imi place si lipsa lor.
 
Arta de a vorbi fara a rosti un cuvant.
 

[macarena]

De la oamenii peşterii, după mii de ani de evoluţie am ajuns la oamenii suprafeţelor. Oameni pentru care totul se petrece la suprafaţă. Într-un noian de informaţii, tentaţii şi solicitări nu mai e timp să aprofundăm nimic. Totul se rezumă la un contact de suprafaţă. Ne poleim exteriorul, ne rezumăm la o cunoaştere micrometrică a orice, chiar şi a profesiei. Doamne fereşte să pătrundem mai mult vreun subiect sau obiect al cunoaşterii!
În ultima sută de ani au apărut o mulţime de informaţii şi metode prin care viaţa oricărui om să poate fi îmbunătăţită. O mulţime de cărţi au fost editate, o mulţime de oameni le-au citit, o mulţime de oameni aşteaptă noi şi noi cărţi. Toţi am vrea să se inventeze un buton sau o pilula pentru orice. Sîntem cu adevărat deplorabili şi extrem de haioşi din punctul acesta de vedere.
Îmi pare absurd să trăim într-o lume în care există atîta informaţie şi totodată atîta incultură şi atîta mojicie. Şi acest lucru se observă în special în şi prin mass-media.
Pentru a avea o viaţă mai bună este de ajuns să învăţăm să vorbim corect, să ne folosim cu înţelepciune vocea. Există numeroase studii care atestă aceasta. Studiile din acest domenniu au apărut de mai bine de un secol şi cu toate acestea ele nu sînt prezentate în şcoli nici măcar cu titlu informativ ca să nu mai spunem că ar trebui aplicate.
Vorbirea este principalul canal care ne poate ajuta să creştem sau să regresăm în omenie. Discrepanţa dintre interior şi exterior este uluitor de mare. Sub protecţia anonimatului limbajul oamenilor este extrem de violent şi scoate la lumină suflete contorsionate şi bolnave. Vizitaţi forumurile principalelor ziare şi veţi vedea ce fel de oameni avem printre noi. Un coleg de serviciu, imbracat cu atenţie, pieptanat, frezat poate să fie sub umbrela anonimatului un forumist ale cărui mesaje te fac să crezi că nu mai eşti pe pămînt. De asemenea, acelaşi limbaj vulgar, oglindă a sufletului grav bolnav este folosit în mediul familial şi în anturajele apropiate. În rest zîmbim protocolar, ne respectăm unii pe ceilalţi, mimăm omenia.
Problema este că şi autenticitatea dată de anonimat nu arată decît superficialitatea cunoaşterii şi a informaţiei pe care o vehiculăm. Anonimatul nu scoate la iveală cine ştie ce profunzimi în gîndire sau adevăr, ci doar refulări ieftine şi înjositoare.
În Noul Testament Iisus spune că ceea ce întinează omul nu este ceea ce intră în el ci ceea ce iese din el. Nu ceea ce bagă pe gură impurifică fiinţa, ci ceea ce este scos pe gură îmbolnăveşte sufletul şi întinează omul. Iar pe gură scoatem cuvintele! Limbajul pe care îl folosim nu este doar o oglindă a sufletului, ci este un instrument care prelucrează sufletul, care este implicat direct în creşterea sau descreşterea sufletului.
Să zicem că putem să trecem peste faptul că nu putem trăi în lumea de azi fără să minţim. Chiar dacă nu putem respecta regula de bază în arta vorbirii, limbajul rămîne în continuare un instrument extrem de puternic prin care ne-am putea ameliora condiţiile de viaţă. Limmbajul este corpul minţii, iar de starea mentală depinde starea întregii fiinţe.