Topic: Am ajuns in Calgary... momente emotionante

[Raton]

Prima zi in Calgary…momente emotionante…

Salut,
scriu aceste randuri romanilor de buna credinta, sensibili, care vor sa emigreze in Canada…


         Am ajuns in Otopeni, eu si sotia mea, cu 2 ore inainte de plecarea avionului, ne-am infoliat papornitele (750.00 lei pt. 5 bagaje mari) si cand ajungem la cantarit si doamna functionar vede al 5-lea bagaj care era in plus fata de limita, se apleaca usor si ne zice usor ca mai bine ii dam ei 50 de euro decat sa dam taxa reala de 100 euro cu chitanta. Am inteles mesajul si am scos banii…
Ne-am despartit de rude cu lacrimi in ochi si am ajuns la prima scanare de bagaje de mana. Trecem in partea cealalta si vedem un vas cilindric mare in care rau sute de obiecte periculoase: cutite, foarfeci, bricege etc care erau confiscate din bagajele de mana. Ne-am uitat si am inceput sa radem de asta, dar cand ne-au iesit bagajele vedem ca un ofiter ia o geanta de-a noastra si o desface zicand: “vad ca sunteti inarmati”…In clipa aia ne-a pierit zambetul cand am vazut ca scoate un briceag si o foarfeca chirurgicala pe care le bagasem din greseala acolo…Cu tristete m-am uitat cum mi le confisca si le baga in acel vas transparent…
Pan sa dea drumul in avion, m-am dus la internet ca sa dau niste mesaje si am platit 70.000 lei / 15 minute  !!!
Ne urcam in avion, care era de marime medie unde ne asteptau cateva stewardese urate si trecute de 40 de ani care au fost destul de acre cu noi tot drumul. Ajungem in Viena, stam la coada la pasapoarte, scanare etc..si un ofiter imi ia un bagaj de mana si imi zice: “too heavy…trebuie sa le bagam la cala de bagaje”. OK, ni le eticheteaza si le las acolo. Dupa 10 minute imi amintesc cu groaza ca intr-unul am un bibelou din portelan la care tin ft. mult si s-ar putea sa fie spart daca arunca bagajele…Asa ca m-am dus la ei si le-am spus ca sunt ingrijorat de acest lucru. Baiatul de acolo imi zice sa stau linistit ca ei sunt ft. atenti cu bagajele de mana. OK, si plec…Totusi am ramas ingrijorat. Dupa alte 10 minute ma duc din nou si il rog pe unul dintre ei sa ma lase sa scot bibeloul si sa-l tin in mana. Ma lasa fara probleme.
Urcam in al doilea avion care era “putin diferit”…era imens, avea scune pe 8 randuri si cred ca avea undeva intre 250-300 de locuri. Ne-am plictisit pana am ajuns la coada avionului unde erau locurile noastre. Stewardesele erau tinere, frumoase si pline de zambete. Cu ele era si un steward (oare asa se numeste ?) cu figura de gigollo si plin de sarm. Erau toti austrieci.
Nu va exagerez, dar tot drumul care a tinut 9 ore ne-au dat 3 mese si de 10 ori cate ceva de baut la alegere.
Ne-au dat 4 filme artistice plus alte 10 optiuni de genuri muzicale, toate fiind ascultate la casti. Ca un facut la mine nu functiona consola aia unde bagai mufa de casti, asa ca am ascultat putin la sotia mea.
Oboseala multa. Avionul zbura la 11.000 m cu viteza de 900 km/ora si pe monitoare ne dadeau, intre filmele artistice , indicatii cum sa ne miscam bratele, picioarele, sa ne descaltam, etc. pentru a evita staza venoasa. Cel mai frumos moment a fost cand am trecut pe langa tarmul Groenlandei si am vazut niste peisaje mirifice  de munti si lacuri partial inghetate. Eram la 11 km inaltime dar nu era fir de nor, asa ca vedeam perfect. In momentele alea am regretat ca mi-am vandut aparatul foto inainte cu 2 sapt. de a pleca. Dupa aproximativ 9 ore de zbor suntem anuntati ca vom ateriza in Toronto si vedeam pe monitoare datele principale de zbor: viteza, altitudine, temperatura exterioara…Aterizarea a fost fara cusur si pasagerii au aplaudat indelung aceasta performanta, ca un gest de apreciere fata de maiestria pilotilor, la care am participat si eu.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost civilizatia oamenilor, motivul principal pentru care am plecat din tara. In toate avioanele, si la urcare si la coborare, oamenii stateau la rand linistiti pana cel din fata aseza bagajele si se aseza pe scaun. Indiferent cat de greu se misca cel din fata,,nimeni nu avea reactii “romanesti” in care sa auzi: “hai dom’le mai repede” sau “hai mamaie/tataie, ce te misti asa greu ?”. Si cand ma gandesc ca asemenea comportamente animalice sunt cotidiene in Romania….
Intre momentul aterizarii si oprirea avionului au mai trecut 15 minute, timp in care avionul a parcurs un traseu ft. lung printre pistele acestui imens aeroport din Toronto. Acolo ne-au asteptat niste autobuze speciale care ne-au transportat catre poarta de intrare. Si acesta a mers vreo 10 minute printre piste. Sa fi vazut cum respecta soferul semnele de circulatie si cum dadea prioritate la avioane, vagoanele de bagaje si alte vehicule.
Aeroportul din Toronto e atat de mare incat am mers pe jos o juma de ora prin zeci de culoare, alei rulante, sali imense si scari rulante intre diferitele niveluri ale aeroportului. Am trecut iar prin diverse filtre si scanari pana am ajuns la biroul de emigrari unde un chinez simpatic ne-a facut intrarea oficiala ca emigrant in Canada, prin verificarea CSQ-ului si a sumei de bani. La iesire am trecut pe la un indian care vorbea o engleza groaznica si care ne-a dat plicurile  cu formularele pentru obtinerea SIN-ului.
Trecem mai departe catre al treilea avion si cautand bagajele mari intrebam un negru imbracat in  rosu pe unde trebuie s-o luam. El ne zice ca ne ajuta sa gasim bagajele, sa le transporte la banda pentru calgary, dar trebuie sa platim 18 $ taxa oficiala si sa-i dam si lui tips. OK, eu m-am amuzat la faza asta si am zis: welcome to real capitalism. Sotia mea s-a cam enervat pt suma aia…
Luam bagajele, dar cand ma uit mai bine va ca un bagaj de mana e rupt, deci l-au aruncat pe jos fara mila. Atunci m-am felicitat ca am scos bibeloul din geanta si l-am bagat in poseta sotiei.
Dupa inca un filtru, ajungem la poarta celui de-al treilea avion. Intram in fine in avion si observam niste diferente: amabilitatea este aceeasi la cursele interne canadiene dar mancarea se plateste si te tot streseaza diferite anunturi bilingve la difuzoare si prin monitoare.
Ma asez pe scaun, imi pun castile pe urechi, aleg un canal de muzica clasica si adorm cu capul pe sotia mea ascultand temele din “West side story”.Eram epuizati. Dupa 4 ore ajungem in Calgary si intram in aeroport, ne indreptam spre banda rulanta pt a ne recupera bagajele. Acolo trebuia sa ne intalnim cu 2 persoane diferite care au promis ca ne asteapta si ne ofera sprijinul.
Oamenii isi ridica bagajele si pleaca. Noi ramanem langa banda rulanta si asteptam. Aveam un carut plin cu bagaje si…asteptam. La cativa metri de noi era un grup de canadieni care vorbeau dar nu ne bagau in seama. Am mai stat de vorba cu u roman cu care am calatorit tot drumul din Bucuresti pana in Calgary, dar pe el l-a asteptat fratele sau care a ramas consternat cand a auzit ca nu a venit nimeni sa ne astepte….
Au plecat si ei dandu-ne un nr de tel ca sa-i sunam peste o sapt. cand s-ar putea sa ne ajute cu ceva…
Eram disperati…Imaginati-va un cuplu cu un carucior cu 200 kg de bagaje stand singuri intr-un aeroport al unui oras total necunoscut.
Dupa o jumatate de ora, vedem ca se indreapta spre noi un domn mai in varsta care ma intreaba in engleza daca vorbesc romaneste si cum ma cheama. Ii spun si imi zice ca a venit sa ne ajute. A citit anuntul nostre pe care il scrisesem pe forum in care ceream ajutorul cuiva pt. a ne astepta la aeroport si pt a ne tine cateva zile pana gasim ceva cu chirie. Dadusem acest anunt deoarece persoana cu care vorbisem cu mult timp inainte, ne-a anuntat cu 2 zile inainte de plecarea noastra ca nu ne mai poate ajuta.
Dupa ce am pus anuntul 2 persoane ne-au scris ca ne asteapta la aeroport….dar n-au venit.
Acest OM ne-a spus:” am citit anuntl vostru si am inteles situatia in care va aflati si am venit sa va ajutam….
Nu credeam ca este adevarat….Am lacrimi in ochi in momentul in care scriu aceste randuri. In acel moment am simtit puterea lui Dumnezeu care se manifesta prin oamenii de buna credinta.
Ne-a mai spus: “Si eu am fost ajutat cand am venit, si sa faceti si voi la fel…”
L-am urmat in liniste, am urcat bagajele intr-o masina de teren si ne-a dus acasa la el unde am cunoscut-o pe sotia dansului, am facut un dus si apoi am sta de vorba mult la un pahar de tuica tare pe care o adusesem special pt. acest lucru. Ne-a mai spus ca a doua zi vom merge la casa pe care ne-au gasit-o cu chirie….!!!!
Credeti-ma, mi se furnica pielea de emotie…
Cu acest om nu am vorbit deloc inainte, nu-l cunosteam si, cu toate acestea, impreuna cu o doamna cu suflet, amica,  au hotarat sa ne astepte la aeroport si sa ne ofere tot suportul.
L-am rugat sa ne lase sa dam un telefon in tara si am vorbit cu mama mea si ii povesteam plangand cum ne-a ajutat un om cu care nu mai vorbisem niciodata, si aceia care ne-au promis ca ne asteapta …nu au venit


Cu lacrimi in ochi, un emigrant….

[gabitzu]

Iti urez bine ai venit in Canada...Sa tot gasesti oameni inimosi....cand ai mai mare nevoie de ei!
Si pe mine m-au ajutat niste persoane pe care nu le cunosteam dinainte......dupa ce am primit oferte pe forum...insotite de scuzele ca ajutorul lor nu mai este posibil....Deci cine are urechi de auzit.....

[vacaru]

Am inteles ca ai o casa de vinzare in Calgary si un apartament de inchiriat tot acolo.

Sa fiu sincer, te-ai miscat formidabil, in 3 saptamini de la aterizare, dupa atitea peripetii ti-ai si cumparat cele doua proprietati.

Eu unul, recunosc, la 3 saptamini abia scoteam capul prin oras. Nici nu venisera actele inca.

[Raton]

Am inteles ca ai o casa de vinzare in Calgary si un apartament de inchiriat tot acolo.

Sa fiu sincer, te-ai miscat formidabil, in 3 saptamini de la aterizare, dupa atitea peripetii ti-ai si cumparat cele doua proprietati.

Eu unul, recunosc, la 3 saptamini abia scoteam capul prin oras. Nici nu venisera actele inca.

Imi cer scuze, a fost o greseala. Acest domn car m-a ajutat si la care am stat a dat un anunt din greseala pe contul meu. Dansul nu prea se pricepe, si n-a fost atent ca era logat pe contul meu....

[vacaru]

Se mai intimpla.

Da, suna cam ciudat asa devreme.

[kukaracha]

ne-a ajutat un om cu care nu mai vorbisem niciodata,

La fel mi s-a intimplat si mie. Nu stiu ce efect are tara asta asupra oamenilor, e o chestie!

si aceia care ne-au promis ca ne asteapta …nu au venit

Sint tot timpul probleme, n-are rost sa te superi.

[Raton]

Salutare…

Acum avem 3 luni de cand am aterizat....dar sa va continui povestea noastra....


Dupa 10 zile de stat la cei care ne-au ajutat (parintii nostri din Canada) ne-am gasit un apartament cu chirie cu 1 dormitor (675 $) intr-o zona linistita, ne-am umplut casa cu lucruri ieftine dar de ft. buna calitate, ne-am luat 2 masini (un mini-van pt. mine la servici si un Ford pt. sotia mea) si ne-am luat carnetul amandoi.
Eu de o luna lucrez ca self-employed (lucrez pe cont-propriu) imi gestionez singur timpul de lucru si imi aleg singur comenzile pe care vreau sa le fac. Sotia lucreaza la un supermarket.
In week-end iesim la plimbare, la iarba verde, la munte, la plaja, ne plimbam cu bicicleta etc.
Asteptam sa vedem cum va fi la iarna.
In continuare va relatez parerile mele personale (subiective) in ce priveste viata noastra in Calgary.

OAMENI si OBICEIURI
Sunt cu ft. mult bun-simt, linistiti, calmi, zambitori. Aici n-o sa vezi certuri, mahalagisme, tupeu, impertinenta. La volan e o placere : nimeni nu se baga in fata ta cu tupeu, nimeni nu face pe smekerul intrand peste randul altora daca e vreo coloana, nimeni nu claxoneaza daca nu pornesti la timp cand se face verde, nimeni nu deschide geamul ca sa arunce resturi si alte rahaturi pe geam din mers.
Aici nimeni nu te bruscheaza, nu te jigneste, nu te repede, nu te grabeste sa te misti mai repede, toti stau calmi si asteapta sa le vina randul. Daca poti sa ocolesti fara sa deranjezi sau sa jignesti pe cineva, o faci.
Sunt de o amabilitate incredibila : daca observa ca te-ai ratacit te intreaba ce s-a iintamplat si daca te poat ajuta. O data, m-am ratacit pe la iesirea din Okotoks (orasel langa Calgary). Stateam in masina si ma uitam pe harta. A oprit o masina langa noi si coboara o doamna care ne intreaba daca ne-am ratacit. A stat cu noi un sfert de ora sa ne uitam impreuna pe harta pt. a gasi ceea ce cautam. Incredibil !!!
Am patit de mai multe ori sa fiu « acostat » pe strada pt a fi ajutat fara macar sa ma gandesc la asta….
 
Dupa ce vin de la servici, oamenii intra in casa. Nu stau pe la scara blocului sau in fata casei la barfa, smekerii, table sau cum se strang tiganii in sleahta si mananca seminte facand mizerie si vorbind tare.
Nimeni nu da muzica tare. Daca faci asa ceva esti reclamat si platesti amenda. Aici nu auzi manele de la geamul neamurilor-proaste urland la maxim. De ex., la mine in cladire, singura muzica pe care o aud mai tare este muzica clasica pe care o canta un pianist de la alt apartament. Trebuie sa va spun ca ma « deranjeaza »  enorm J
Aici nu gasesti prost-gust. Oamenii isi aranjeaza casa si gradina cu ft. mult bun-gust. Este o placere sa intri in cate o curte sau sa te uiti in fata curtii si sa vezi aranjamente florale sau diferite figurine si jucarii colorate. Unii au lampi solare care se incarca ziua de la lumina si seara un senzor porneste o lumina slaba ca de felinar care tine toata noaptea.
Au un cult pentru gazon. E de o frumusete si de o moliciune de necrezut. Iti vine sa te tolanesti imediat pe el.
Alta obsesie este ca fiecare casa sa aiba cate un gratar de friptura.
Majoritatea caselor au terasa pe care oamenii isi pun mobilier de exterior si stau sa se relaxeze acolo.
Singurii oameni care m-au deranjat au fost….romanii.
No comment anymore !!!

SIGURANTA VIETII
De cand am venit aici m-am dezobisnuit sa-mi fie teama ca ma fura cineva. Imi las in fiecare noapte masina cu scule de o mie de $ in ea si cu diverse altele puse pe masina si nimeni nu mi-a furat nimic. Am uitat de multe ori portierele deschise.
Poti umbla noaptea linistit fara sa fii atacat.
Incredibil, in fata cladirii unde locuiesc copiii isi lasa bicicletele si trotinetele langa gard sau pe iarba si a doua zi le gasesc tot acolo. Asa le lasa in fiecare noaptesi ziua le iau si se joaca cu ele. Ei nu inteleg cum poate cineva fura….
Oamenii lasa portile deschise cu ft. multe lucruri de valoare prin curte. Totusi, daca pleaca de acasa incuie usile de la casa. 
Politia nu te streseaza, dar daca ai gresit platesti amenzi mari. Aici nu tine sa dai spaga, etc. Daca incerci asa ceva, te aresteaza.

MUNCA :
Aici oamenii muncesc, nimeni nu se face ca munceste ! La servici nu e atmosfera aia balcanica cu cafele, pauze peste pauze, barfe, mistouri cu colegii, bataie de joc, smekerii, furt de la servici….
Esti platit in general la ora si orice muncesti peste program este platit, nu ca la noi cand te tine patronul cate 12 ore si-ti plateste tot 8 ore. Aici nu sunt patroni semi-analfabeti ca la noi : turci, arabi, kurzi, tigani etc, pusi pe furat si care isi bat joc de angajati.
Concediul e cam scurt aici dar ai alte zile in cursul anului libere si poti spune ca se compenseaza.
Aici numai cine nu vrea sa munceasca nu munceste. Gasesti locuri de munca peste tot. Anunturi pe strada, in fata magazinelor, in ziare, pe internet. Salariul minim e de 9-10 $ pe ora. E un salariu de bun simt cu care iti platesti chiria, mancarea si transportul in comun.


FAUNA
M-a impresionat cat de mult protejeaza ei animalele ! De cateva ori pe saptamana vad iepuri salbatici langa cladirea unde stam, prin parcare, sau prin curtile oamenilor. De asemeni am vazut caprioare care se plimbau tacticos pe langa gardul vreunui om care dadea inspre o poiana sau un deal. Aici nu e nici un tigan sau vreun nenorocit care sa braconeze sau sa incerce sa prinda vreun iepure din asta.
Alte animale obisnuite locului sunt : corbi, multi corbi (nu ciori), cotofene, soimi, popandai ft. multi, coyoti. Nu prea am vazut vrabii, sunt ft. rare. Aici nu exista sobolani !!!
Aici nu exista caini vagabonzi. Daca ti se pare ca vezi vreunul, sigur e coyot !! Astia umbla prin oras nestingheriti.
Oamenii au ft. multi caini de rasa si mai au si pisici dar sunt legi ft. stricte in ce priveste ingrijirea lor. Aici nu vezi baieti de cartier sau baieti din lumea interlopa sau tigani cu caini pitbull sau caini agresivi. Majoritatea au caini blanzi, jucausi.

FLORA
Nu am vazut pana acum artari aici. S-ar putea sa nu fie specifici zonei. Emblema florala a Albertei este trandafirul salbatic, il gasesti peste tot. Chiar asa este numita Alberta : RED ROSE COUNTRY. In rest, fiind zona subalpina, gasim cam ce gasim in Campina, de ex. (brazi, molizi si diverse specii de arbori de ses).

CIUDATENII
Ft. multi stalpi de pe sosele (si nu numai) sunt din lemn. Majoritatea gardurilor sunt din lemn, nevopsite si cam putrezesc. La fel si terasele lor.
Casele sunt din lemn. Pe dinafara arata incredibil, nici nu banuiesti ca ar fi din lemn. Unele arata in schimb saracacios, cu plastic pe ele.
Au niste sosele si autostrazi de ramai masca dar unele ulitze dintre case, laturalnice sunt acoperite cu un pietris, neasfaltate, nepavate. La unele era chiar pamant....

CE NU-MI PLACE:
-   Dorul de mare ! Aici nu e mare, Oceanul Pacific e peste Muntii Stancosi in B.C.. Lacurile aici sunt reci, la fel si raurile. Eu nu sunt cu muntele. Imi place, merg, e minunat dar eu tot cu gandul la mare sunt.
-   Copiii sunt rasfatati si adolescentii fac pe smekerii, cred ca totul li se cuvine pt. ca aici sunt niste legi prin care nu ai voie nici sa tipi la ei, cu atat mai putin sa-i bati, asa ca-si fac de cap.
-   In magazinele mari gen Metro, Carrefour etc. gasesti lucruri aruncate pe jos, obiecte scoase si lasate pe jos, copiii se urca pe diverse obiecte si le strica fara ca nimeni sa zica nimic. Oamenii desfac ambalaje si mananca de acolo, etc.
-   Sub poduri vezi  « homeless » dormind ghemuiti direct pe beton in curent. E trist !
-   Oamenii se imbraca fara gust: vezi femei in rochie si adidasi, oameni sleampeti in general. Sunt multi obezi pe aici care n-au nici o jena sa se imbrace cu lucruri strimte de ti se face tie jena sa te uiti la ei.
-   Pe marginea drumului vezi carucioare mari de supermarket aruncate sau stricate. Unii le iau de acolo si nu le mai aduc inapoi. La 2 km de la supermarket !
-   Telefonul mobil e de tot rasul-plansul aici. Au tarife ft. mari la abonamente (minim 20 $), platesti sim-ul cu 25 $, platesti cand primesti apel de la cineva, platesti mesageria vocala, platesti caller ID (ca sa vezi ce numar te-a sunat) si au oferta ft. redusa de aparate si firme de telefonie mobila. De ex. aici nu exista telefoane Siemens.
-   Transportul in comun e vai de el : nu acopera tot orasul, vin ft. rar, deci daca vrei sa ajungi undeva sau te grabesti la servici nu te poti baza pe el. Au un program ft. ciudat, cateodata nu vin in week-end, etc. Cateodata se opresc in cate o statie si nu mai pleaca un sfert de ora, fara sa dea vreo explicatie.La fel si tramvaiul (c-train).
-   Indolenta oamenilor cand e vorba de lucruri : nimeni nu repara nimic aici ! Am gasit un cuptor cu microunde aruncat. Nu avea farfuria mobila din interior, atat. Am cumparat una cu 90 centi si functioneaza perfect de 3 luni. Am gasit o undita-lanseta aruncata la gunoi. Avea guta incurcata in jurul axului mulinetei. Am desfacut mulineta, am scos guta si totul e ok. Am gasit o cursiera ( nu semicursiera) la gunoi. Avea franele stricate. Le-am reparat si acum am o bijuterie de cursiera scumpa. La capitolul asta am ceva special, eu repar cu pasiune biciclete de vreo 20 ani si nu pot sta fara sa iau bicicletele aruncate. Din pacate, le-am luat, le-am reparat, sunt impecabile acum dar…am strans 7 biciclete si nu mai am loc in balcon. Am o bicicleta de catarare (mountain-bike) superba. E ceva incredibil aici ! Am gasit de doua ori calculatoare lasate pe strada,le-am luat si din doua i-am facut sotiei unul complet si bun ca sa nu ne mai certam amandoi pe acelasi calculator. Acum intram separat pe internet (cu internet sharing in retea) si nu ne mai deranjam .
- Serviciul postal de colete are probleme. Te poti trezi cu coletul la usa, fara sa semnezi nimic, dar intre timp cineva sa ti-l fure....Prinde orbul...scoate-i ochii !!
-   Pretul caselor s-a marit incredibil de mult in ultimele 6 luni. Nu mai gasesti casa sub 200.000 $
-   Pensiile sunt mici. Trebuie sa cotizezi la un fond de pensie suplimentar, altfel nu-ti ajung banii.



Cam atat.
Este imens de vorbit, dar cine este interesat isi face o idee.


cu respect

Ratonu'

[Flav]

Buna Raton.
Interesante ganduri.....bravo voua si bafta in continuare....cateva informatii as mai vrea sa relatezi.... ce anume lucrezu tu acum?(ce studii ai terminat) ...cum ai ajuns self employment? a trebuit sa dai niste examene?
,erci anticipat

[Raton]

Multumesc...
eu sunt profesor de sport iar sotia mea economist contabil.
Lucrez railing (balustrade de aluminiu pentru scari si terase). Nu am dat nici un examen. M-am angajat la o firma, am facut training 2 saptamani si daca au vazut ca sunt talentat si am prins meseria mi-au dat drumul sa lucrez singur, sa iau comenzi. Ma scol mai tarziu, aleg ce comenzi vreau, in ce zone vreau. Daca vreau iau 3 comenzi o data si nu mai trec pe la firma cateva zile. Pot lua comenzi si de la alte firme daca vreau, dar imi place firma asta. Nu castig ft. mult dar numai cei care lucreaza pe cont propriu stiu ce liniste sufleteasca ai cand hotarasti singur ceea ce ai de facut si nu te supravegheaza nimeni. Important e sa-ti respecti munca si clientii.

[kukaracha]

Merci de impresii Ratonule, mai scrie! 

[Ronin]

Nu sunt in Calgary da' tu meriti o lada de bere, atitudine de nota 10, pasi mari in scurt timp, bravo si sincere felicitari.

[tweety_xtina]

Hello,

Venim si noi in Calgary in mai putin de o luna, iar povestea ta ne da curaj (de parca mai aveam nevoie  )
Sa fiti sanatosi, ca in rest va descurcati!

[mcgill]

De cand am venit aici m-am dezobisnuit sa-mi fie teama ca ma fura cineva. Imi las in fiecare noapte masina cu scule de o mie de $ in ea si cu diverse altele puse pe masina si nimeni nu mi-a furat nimic. Am uitat de multe ori portierele deschise.


Serviciul postal de colete are probleme. Te poti trezi cu coletul la usa, fara sa semnezi nimic, dar intre timp cineva sa ti-l fure....

 ???

[radubc]

De cand am venit aici m-am dezobisnuit sa-mi fie teama ca ma fura cineva. Imi las in fiecare noapte masina cu scule de o mie de $ in ea si cu diverse altele puse pe masina si nimeni nu mi-a furat nimic. Am uitat de multe ori portierele deschise.


Serviciul postal de colete are probleme. Te poti trezi cu coletul la usa, fara sa semnezi nimic, dar intre timp cineva sa ti-l fure....

 ???

Se fura si aici, nu zic nu. Poate iti ia coletul de la usa daca nu-i pazit dar masini sparte mai greu vezi. Desi am vazut si de-astea. A mea a scapat ca prin minune. Era intre 2 care au fost sparte in aceeasi noapte. Aveam gps-ul ascuns in bord asa ca am scapat .

In mare pot sa confirm ce scrie Raton dar sunt si ceva exceptii. O sa le vada si el pana la urma.

[Raton]

De cand am venit aici m-am dezobisnuit sa-mi fie teama ca ma fura cineva. Imi las in fiecare noapte masina cu scule de o mie de $ in ea si cu diverse altele puse pe masina si nimeni nu mi-a furat nimic. Am uitat de multe ori portierele deschise.


Serviciul postal de colete are probleme. Te poti trezi cu coletul la usa, fara sa semnezi nimic, dar intre timp cineva sa ti-l fure....

 ???

Multumesc tuturor pt. felicitari...

In legatura cu paradoxul pe care l-a subliniat MCGILL....ce sa zic, e ciudat....
Chiar asa este. Masini si biciclete se mai fura cateodata prin downtown. La periferii, deloc.
Banuiesc ca ala care a vrut sa-mi ridice coletul    http://www.quebec.ro/forum/index.php?topic=38541.new#new, e vreun amarat de emigrant venit pe cai ilegale aici, sau ca refugiat. Astia nu sunt triati cam...deloc, si incearca sa fure cum faceau si in tara lor.

[made in china]

SIGURANTA VIETII
De cand am venit aici m-am dezobisnuit sa-mi fie teama ca ma fura cineva. Imi las in fiecare noapte masina cu scule de o mie de $ in ea si cu diverse altele puse pe masina si nimeni nu mi-a furat nimic. Am uitat de multe ori portierele deschise.
Poti umbla noaptea linistit fara sa fii atacat.
Incredibil, in fata cladirii unde locuiesc copiii isi lasa bicicletele si trotinetele langa gard sau pe iarba si a doua zi le gasesc tot acolo. Asa le lasa in fiecare noaptesi ziua le iau si se joaca cu ele. Ei nu inteleg cum poate cineva fura….
Oamenii lasa portile deschise cu ft. multe lucruri de valoare prin curte. Totusi, daca pleaca de acasa incuie usile de la casa. 
Politia nu te streseaza, dar daca ai gresit platesti amenzi mari. Aici nu tine sa dai spaga, etc. Daca incerci asa ceva, te aresteaza.

alea de 1000 dolari intr-un camion sunt scule gen canadian tire, nu ti le fura nimeni, fii fara grija; vorbim cand ai in camion scule de 8.000-10.000 sau poate chiar mai mult depinde de meserie. Si platesti si asigurare la ele. Nu mai lasi usa deschisa garantat, dupa ce ti le fura prima oara. Apoi le cari in casa.

[Raton]

Hmmm, eu vorbesc aici de lucruri esentiale, principiale (despre actul in sine de a fura - indiferent de valoarea furtului) ..... si tu de valoarea sculelor....
Am crezut ca ai inteles ce vreau sa zic. Ma rog...
Nu am multe scule, dar unele sunt profesionale. Crezi ca i-ar fi fost jena vreunui hot sa mi le fure pe cele profesionale si sa mi le lase pe cele fara valoare ?  ;D

[mocofanu]

Prima zi in Calgary…momente emotionante…

Salut,
scriu aceste randuri romanilor de buna credinta, sensibili, care vor sa emigreze in Canada…


         Am ajuns in Otopeni, eu si sotia mea, cu 2 ore inainte de plecarea avionului, ne-am infoliat papornitele (750.00 lei pt. 5 bagaje mari) si cand ajungem la cantarit si doamna functionar vede al 5-lea bagaj care era in plus fata de limita, se apleaca usor si ne zice usor ca mai bine ii dam ei 50 de euro decat sa dam taxa reala de 100 euro cu chitanta. Am inteles mesajul si am scos banii…
Ne-am despartit de rude cu lacrimi in ochi si am ajuns la prima scanare de bagaje de mana. Trecem in partea cealalta si vedem un vas cilindric mare in care rau sute de obiecte periculoase: cutite, foarfeci, bricege etc care erau confiscate din bagajele de mana. Ne-am uitat si am inceput sa radem de asta, dar cand ne-au iesit bagajele vedem ca un ofiter ia o geanta de-a noastra si o desface zicand: “vad ca sunteti inarmati”…In clipa aia ne-a pierit zambetul cand am vazut ca scoate un briceag si o foarfeca chirurgicala pe care le bagasem din greseala acolo…Cu tristete m-am uitat cum mi le confisca si le baga in acel vas transparent…
Pan sa dea drumul in avion, m-am dus la internet ca sa dau niste mesaje si am platit 70.000 lei / 15 minute  !!!
Ne urcam in avion, care era de marime medie unde ne asteptau cateva stewardese urate si trecute de 40 de ani care au fost destul de acre cu noi tot drumul. Ajungem in Viena, stam la coada la pasapoarte, scanare etc..si un ofiter imi ia un bagaj de mana si imi zice: “too heavy…trebuie sa le bagam la cala de bagaje”. OK, ni le eticheteaza si le las acolo. Dupa 10 minute imi amintesc cu groaza ca intr-unul am un bibelou din portelan la care tin ft. mult si s-ar putea sa fie spart daca arunca bagajele…Asa ca m-am dus la ei si le-am spus ca sunt ingrijorat de acest lucru. Baiatul de acolo imi zice sa stau linistit ca ei sunt ft. atenti cu bagajele de mana. OK, si plec…Totusi am ramas ingrijorat. Dupa alte 10 minute ma duc din nou si il rog pe unul dintre ei sa ma lase sa scot bibeloul si sa-l tin in mana. Ma lasa fara probleme.
Urcam in al doilea avion care era “putin diferit”…era imens, avea scune pe 8 randuri si cred ca avea undeva intre 250-300 de locuri. Ne-am plictisit pana am ajuns la coada avionului unde erau locurile noastre. Stewardesele erau tinere, frumoase si pline de zambete. Cu ele era si un steward (oare asa se numeste ?) cu figura de gigollo si plin de sarm. Erau toti austrieci.
Nu va exagerez, dar tot drumul care a tinut 9 ore ne-au dat 3 mese si de 10 ori cate ceva de baut la alegere.
Ne-au dat 4 filme artistice plus alte 10 optiuni de genuri muzicale, toate fiind ascultate la casti. Ca un facut la mine nu functiona consola aia unde bagai mufa de casti, asa ca am ascultat putin la sotia mea.
Oboseala multa. Avionul zbura la 11.000 m cu viteza de 900 km/ora si pe monitoare ne dadeau, intre filmele artistice , indicatii cum sa ne miscam bratele, picioarele, sa ne descaltam, etc. pentru a evita staza venoasa. Cel mai frumos moment a fost cand am trecut pe langa tarmul Groenlandei si am vazut niste peisaje mirifice  de munti si lacuri partial inghetate. Eram la 11 km inaltime dar nu era fir de nor, asa ca vedeam perfect. In momentele alea am regretat ca mi-am vandut aparatul foto inainte cu 2 sapt. de a pleca. Dupa aproximativ 9 ore de zbor suntem anuntati ca vom ateriza in Toronto si vedeam pe monitoare datele principale de zbor: viteza, altitudine, temperatura exterioara…Aterizarea a fost fara cusur si pasagerii au aplaudat indelung aceasta performanta, ca un gest de apreciere fata de maiestria pilotilor, la care am participat si eu.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost civilizatia oamenilor, motivul principal pentru care am plecat din tara. In toate avioanele, si la urcare si la coborare, oamenii stateau la rand linistiti pana cel din fata aseza bagajele si se aseza pe scaun. Indiferent cat de greu se misca cel din fata,,nimeni nu avea reactii “romanesti” in care sa auzi: “hai dom’le mai repede” sau “hai mamaie/tataie, ce te misti asa greu ?”. Si cand ma gandesc ca asemenea comportamente animalice sunt cotidiene in Romania….
Intre momentul aterizarii si oprirea avionului au mai trecut 15 minute, timp in care avionul a parcurs un traseu ft. lung printre pistele acestui imens aeroport din Toronto. Acolo ne-au asteptat niste autobuze speciale care ne-au transportat catre poarta de intrare. Si acesta a mers vreo 10 minute printre piste. Sa fi vazut cum respecta soferul semnele de circulatie si cum dadea prioritate la avioane, vagoanele de bagaje si alte vehicule.
Aeroportul din Toronto e atat de mare incat am mers pe jos o juma de ora prin zeci de culoare, alei rulante, sali imense si scari rulante intre diferitele niveluri ale aeroportului. Am trecut iar prin diverse filtre si scanari pana am ajuns la biroul de emigrari unde un chinez simpatic ne-a facut intrarea oficiala ca emigrant in Canada, prin verificarea CSQ-ului si a sumei de bani. La iesire am trecut pe la un indian care vorbea o engleza groaznica si care ne-a dat plicurile  cu formularele pentru obtinerea SIN-ului.
Trecem mai departe catre al treilea avion si cautand bagajele mari intrebam un negru imbracat in  rosu pe unde trebuie s-o luam. El ne zice ca ne ajuta sa gasim bagajele, sa le transporte la banda pentru calgary, dar trebuie sa platim 18 $ taxa oficiala si sa-i dam si lui tips. OK, eu m-am amuzat la faza asta si am zis: welcome to real capitalism. Sotia mea s-a cam enervat pt suma aia…
Luam bagajele, dar cand ma uit mai bine va ca un bagaj de mana e rupt, deci l-au aruncat pe jos fara mila. Atunci m-am felicitat ca am scos bibeloul din geanta si l-am bagat in poseta sotiei.
Dupa inca un filtru, ajungem la poarta celui de-al treilea avion. Intram in fine in avion si observam niste diferente: amabilitatea este aceeasi la cursele interne canadiene dar mancarea se plateste si te tot streseaza diferite anunturi bilingve la difuzoare si prin monitoare.
Ma asez pe scaun, imi pun castile pe urechi, aleg un canal de muzica clasica si adorm cu capul pe sotia mea ascultand temele din “West side story”.Eram epuizati. Dupa 4 ore ajungem in Calgary si intram in aeroport, ne indreptam spre banda rulanta pt a ne recupera bagajele. Acolo trebuia sa ne intalnim cu 2 persoane diferite care au promis ca ne asteapta si ne ofera sprijinul.
Oamenii isi ridica bagajele si pleaca. Noi ramanem langa banda rulanta si asteptam. Aveam un carut plin cu bagaje si…asteptam. La cativa metri de noi era un grup de canadieni care vorbeau dar nu ne bagau in seama. Am mai stat de vorba cu u roman cu care am calatorit tot drumul din Bucuresti pana in Calgary, dar pe el l-a asteptat fratele sau care a ramas consternat cand a auzit ca nu a venit nimeni sa ne astepte….
Au plecat si ei dandu-ne un nr de tel ca sa-i sunam peste o sapt. cand s-ar putea sa ne ajute cu ceva…
Eram disperati…Imaginati-va un cuplu cu un carucior cu 200 kg de bagaje stand singuri intr-un aeroport al unui oras total necunoscut.
Dupa o jumatate de ora, vedem ca se indreapta spre noi un domn mai in varsta care ma intreaba in engleza daca vorbesc romaneste si cum ma cheama. Ii spun si imi zice ca a venit sa ne ajute. A citit anuntul nostre pe care il scrisesem pe forum in care ceream ajutorul cuiva pt. a ne astepta la aeroport si pt a ne tine cateva zile pana gasim ceva cu chirie. Dadusem acest anunt deoarece persoana cu care vorbisem cu mult timp inainte, ne-a anuntat cu 2 zile inainte de plecarea noastra ca nu ne mai poate ajuta.
Dupa ce am pus anuntul 2 persoane ne-au scris ca ne asteapta la aeroport….dar n-au venit.
Acest OM ne-a spus:” am citit anuntl vostru si am inteles situatia in care va aflati si am venit sa va ajutam….
Nu credeam ca este adevarat….Am lacrimi in ochi in momentul in care scriu aceste randuri. In acel moment am simtit puterea lui Dumnezeu care se manifesta prin oamenii de buna credinta.
Ne-a mai spus: “Si eu am fost ajutat cand am venit, si sa faceti si voi la fel…”
L-am urmat in liniste, am urcat bagajele intr-o masina de teren si ne-a dus acasa la el unde am cunoscut-o pe sotia dansului, am facut un dus si apoi am sta de vorba mult la un pahar de tuica tare pe care o adusesem special pt. acest lucru. Ne-a mai spus ca a doua zi vom merge la casa pe care ne-au gasit-o cu chirie….!!!!
Credeti-ma, mi se furnica pielea de emotie…
Cu acest om nu am vorbit deloc inainte, nu-l cunosteam si, cu toate acestea, impreuna cu o doamna cu suflet, amica,  au hotarat sa ne astepte la aeroport si sa ne ofere tot suportul.
L-am rugat sa ne lase sa dam un telefon in tara si am vorbit cu mama mea si ii povesteam plangand cum ne-a ajutat un om cu care nu mai vorbisem niciodata, si aceia care ne-au promis ca ne asteapta …nu au venit


Cu lacrimi in ochi, un emigrant….

Iti urez sa nu-ti dea lacrimile si cand ai sa constati ca ... dar mai bine lasa.
  As vrea sa te intreb de ce te-ai suparat cand ti-a cerut aia in romania, pe aeroport, un tips si de ce la toronto te-a amuzat acelasi lucru venind din partea unui negru.
 

[mariusiancu]

Pai citeste tot mocofane. In Bucuresti nu e 'real capitalism'. De aia nu e amuzant. E chiar ilegal. Aici in schimb, in capitalism, totul e permis. Chiar amuzant.

[Raton]

Hmmm...
nu stiu ce vreti sa spuneti, dar imaginati-va ca s-ar intampla asta (faza cu banii aia multi ceruti de functionara de la ghiseu) in aeroportul din Toronto....
Asta m-a scarbit.
Si ... cu negrul, bineinteles ca m-a amuzat. Omul a fost ft. amabil, m-a ajutat efectiv (aeroportul este imens) si, i-am dat o moneda de 1 $ sau 2 $ ... nu mai tin minte.
I-am dat cu placere, ca si cand i-as da unui frizer priceput sau unui comisionar pt. bunele servicii...